Negresă cu dovlecel fără zahăr, făină sau ulei (100 de calorii/porție)

Negresă cu dovlecel? Da, este posibil!

Adăugarea acestei legume în compoziție reduce semnificativ încărcătura calorică a prăjiturii.

Negresa dovlecei

Imagine cu titlu sugestiv: negresa dovlecei

Rețeta este pe cât de frapantă, pe atât de reușită.

NEGRESĂ PENTRU SLĂBIT ȘI DIABET

Negresa cu dovlecel este o versiune hipocalorică. O recomandăm celor care țin cură de slăbire sau au diabet.

Conține doar 100 de calorii per porție.

Nu conține zahăr, nici făină de grâu, nici ulei sau altă grăsime. Acesta este motivul pentru care prăjitura nu crește și nu iese la fel de pufoasă precum varianta tradițională.

Blatul este umed, dens și ciocolătos.

Negresa cu dovlecel are de asemenea puține grăsimi și multe fibre.

Este fără îndoială o alegere sănătoasă pentru desert. Și, nu în ultimul rând, un mod inedit de a folosi dovlecelul în alimentație.

Cu siguranță vă întrebați dacă se simte gustul de dovlecel. Nici vorbă!

Dovlecelul are o aromă neutră. De aceea poate fi folosit chiar și în rețetele dulci.

Nimeni nu va bănui că negresa pe care i-o serviți conține dovlecel.

Rețeta este foarte simplă. Nu aveți cum să dați greș.

NEGRESĂ CU DOVLECEL FĂRĂ ZAHĂR – REȚETĂ

INGREDIENTE

• 125 g de fulgi de ovăz măcinați
• 125 g de piure sau sos de mere
• 1 dovlecel mediu (250 g de dovlecel ras)
• 1 ou (sau 1 lingură de semințe de in măcinate și lăsate la înmuiat în 3 linguri de apă timp de 5 minute)
• 60 ml de miere sau sirop de arțar
• 25 g de pudră de cacao
• 1 linguriță de praf de copt
• 1 linguriță de pudră de scorțișoară
• 1 linguriță de extract de vanilie
• ¼ linguriță de sare

MOD INGREDIENTE

Într-un bol, amestecați ingredientele uscate: ovăzul măcinat, pudra de cacao, praful de copt, scorțișoara și sarea.

Într-un alt vas, amestecați sosul de mere cu mierea, oul sau semințele de in hidratate și extractul de vanilie.

Sosul de mere se poate obține în casă din mere fierte și pasate cu blenderul. Această pastă va ține loc de ulei.

Amestecați ingredientele lichide cu un tel. Adăugați dovlecelul dat pe răzătoarea cu găuri mici. Nu trebuie să-l stoarceți de zeamă.

Incorporați amestecul de ingrediente uscate în această compoziție.

Amestecați cu o paletă până rezultă o compoziție groasă, omogenă.

Pregătiți o tavă pătrată. Autorul a folosit un vas yena cu diametrul de 8 x 8 cm.

Tapetați-o cu hârtie de copt, inclusiv pe margini.

Transferați aluatul în tavă și nivelați la suprafață.

Coaceți negresa cu dovlecel în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de 30 de minute.

Nu o lăsați mai mult deoarece se va usca prea tare.

Tăiați-o după ce s-a răcit complet.

Autorul rețetei recomandă să o tăiați în 9 pătrate.

Se păstrează într-o caserolă cu capac, în frigider. Rezistă până la o săptămână.

Gustul acestei negrese este și mai bun a doua zi, după ce prăjitura stă la rece peste noapte.

O puteți servi ca desert, la micul-dejun sau ca gustare la pachet.

Negresa cu dovlecel este delicioasă cu un sos de fructe de pădure sau sos de ciocolată/caramel.

INFORMAȚII NUTRIȚIONALE

O porție (bucată) din această negresă conține circa:

• 106 calorii
• 20,2 g de carbohidrați
• 3,5 g de proteine
• 2 g de grăsimi

REȚETE SIMILARE

Negresă de post fără ulei!
Negresă fără zahăr, din nuci și curmale
Negresă cu brânză, fără zahăr
Chec de post fără ulei, cu puține calorii

Rețetă preluată din: How to cook smarter, Zucchini brownies (only 100 calories per piece): https://www.youtube.com/watch?v=4TbnMyrCTIo&ab_channel=HowToCookSmarter

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.