Biscuiți fragezi de post, cu lămâie și mac
Biscuiții se fac atât de ușor în casă încât chiar nu merită să îi cumpărați din magazine.
Aveți libertate maximă să folosiți orice ingrediente și arome doriți.
Fără coloranți, fără potențatori de gust, fără conservați sau alți aditivi nesănătoși.
Puteți folosi o cantitate mică de zahăr, sau îi puteți îndulci cu un îndulcitor natural.
Puteți utiliza grăsimi sănătoase în locul uleiurilor celor procesate.
Sunt numeroase rețete și idei. În rețeta prezentată mai jos există un ingredient care dă biscuiților o frăgezime aparte.
Este vorba despre amidonul de porumb. Chiar dacă este deseori înlocuit în rețete cu făina de grâu, nu are aceleași proprietăți.
Așadar, nu renunțați la el. Se găsește ușor în magazine și nu este scump.
Biscuiți de post cu lămâie și mac – rețetă
Ingrediente
• 400 g de făină
• 125 g de amidon
• 1 linguriță de praf de copt
• 200 g de zahăr
• 150 ml de ulei
• 150 ml de apă
• 2 linguri de semințe de mac
• 1 lingură de coajă de lămâie rasă
• ¼ linguriță de sare
• esență de vanilie
Mod de preparare
Puneți ingredientele uscate într-un bol încăpător. Adăugați făina, amidonul, praful de copt, semințele de mac, coaja rasă de lămâie, sarea și zahărul.
Amestecați cu o lingură.
Turnați apoi ingredientele lichide: apa, uleiul și esența de vanilie.
Amestecați cu lingura, apoi cu mâinile. Nu mai puneți făină în plus, deși aluatul este moale. Așa trebuie să fie, pentru ca biscuiții să iasă fragezi.
Pentru a-l putea modela mai ușor, puneți aluatul pe masa tapetată bine cu făină.
Împărțiți-l în două bile egale.
Întindeți prima bilă su sucitorul într-o foaie pătrată sau dreptunghiulară.
Presărați făină și pe masă și peste foaie, pentru a o putea întinde mai ușor.
Tăiați foaia cu cuțitul pe diagonale pentru a obține romburi. Sau puteți decupa aluatul cu o formă rotundă.
Așezați biscuiții în tava cuptorului unsă cu puțin ulei sau tapetată cu hârtie de copt.
Introduceți tava în cuptorul încins la 200 de grade Celsius.
Biscuiții se coc repede. Trebuie să-i lăsați circa 15-30 de minute.
Verificați-i după un sfert de oră, pentru că este posibil să fie gata. Depinde de cuptorul fiecăruia.
Sunt gata atunci când s-au rumenit pe fund. La suprafață vor rămâne albi.
Când sunt calzi sunt destul de moi și fragezi, însă după ce se răcesc se vor întări.
Acești biscuiți de post cu mac și lămâie sunt aromați și plăcuți.
Dacă guști unul e posibil să nu te mai poți opri, fiindcă au un gust și o textură adictivă.
Rețete similare
Biscuiți de post cu vin – fragezi, crocanți și parfumați!
Biscuiți din 2 ingrediente: banane și fulgi de cocos
Biscuiți din susan și banane – fără zahăr și făină
Note și sugestii
Semințele de mac pot fi înlocuite cu stafide, merișoare, prune uscate tocate mărunt, caise uscate sau alte fructe.
Macul nu se simte în biscuiți aproape deloc. Dar le dau un aspect mai atractiv.
Dacă vă plac biscuiții mai crocanți în general, faceți foaia mai subțire.
Dacă în schimb vreți să fie mai „cărnoși”, faceți-i mai groși. În ambele variante sunt buni.
Sursă articol: LaLena, Biscuiți cu mac și lămâie, de post: https://www.lalena.ro/reteta/1368/Biscuiti-cu-mac-si-lamaie-de-post/