Prăjitură pufoasă de post, cu suc de portocale

Dacă aveți nevoie de o prăjitură de post pentru o ocazie specială sau un eveniment important, vă sugerăm să încercați rețeta de mai jos.

Veți obține o prăjitură foarte pufoasă și aromată. Se face foarte ușor. Modul de preparare este același ca la negresă.

Prajitura de post cu suc de portocale

Prajitura de post cu suc de portocale: Jason Tong

Singura diferență este că nu se pune cacao, iar în blat se adaugă suc de portocale.

Prăjitură pufoasă de post, cu suc de portocale – rețetă

Ingrediente

  • 150 ml de suc de portocale
  • 150 ml de apă minerală carbogazoasă
  • 150 ml de ulei
  • 200 g de zahăr
  • 350 g de făină
  • 1 pliculeț de praf de copt
  • 1 pliculeț de zahăr vanilat
  • 100 g de stafide

Mod de preparare

Puneți stafidele la înmuiat în apă caldă.

Stoarceți sucul de la o portocală. Trebuie să obțineți 150 ml de suc. Amestecați-l cu apa minerală.

Turnați lichidul într-un bol încăpător. Adăugați zahărul și amestecați cu un tel. Puneți uleiul și omogenizați.

Incorporați treptat făină amestecată cu praful de copt.

Adăugați la final stafidele, amestecând ușor.

Pregătiți tava, ungându-o cu ulei și tapetând-o cu hârtie de copt.

Autoarea rețetei a folosit o tavă cu diametrul de de 27 cm. lungime și 21 cm. lățime.

Turnați compoziția în tavă. Introduceți-o în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade Celsius sau foc mediu.

Durează circa 40 de minute să se coacă. Însă pentru a fi siguri că aluatul nu a rămas crud, faceți testul cu scobitoarea înainte de a scoate prăjitura din cuptor.

Scoateți-o din tavă și lăsați-o să se răcească. Tăiați-o pătrate sau romburi.

Note și sugestii

Sucul de portocale poate fi înlocuit cu alt tip de suc. Însă culoarea și aroma prăjiturii vor fi diferite.

Cu siguranță puteți folosi direct un suc acidulat din comerț (300 ml) în loc de suc natural amestecat cu apă minerală.

Însă trebuie să știți că sucurile proaspăt stoarse, direct de la fruct, sunt mult mai aromate.

Dacă folosiți o tavă mai mare, prăjitura nu va ieși foarte înaltă.

În loc de stafide puteți folosi alte fructe uscate, precum merișoare, coacăze, caise uscate tăiate etc.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi multe alte prăjituri de post pe care le puteți încerca:

Prăjitură de post „Chihlimbarul”, cu caise uscate

Prăjitură de post cu cafea și prune uscate

Prăjitură de post, cu dovleac și miez de nucă

Prăjitură de post cu mac

Sursă articol: Everything for Everyone, Prăjitură pufoasă de post: https://www.youtube.com/watch?v=beUMsjKp5PI&ab_channel=Everythingforeveryone

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.