Ardei copți cu roșii și telemea la cuptor – gustul românesc inconfundabil 

Această rețetă, cu specific balcanic, se numește în unele zone „Piperchi tărgăsiți”.

Nu doar aspectul, ci și gustul este cât se poate de autentic. Mai ales dacă folosim legume crescute într-un mediu natural și brânzeturi din sate, direct de la țarani.

Ardei copti cu rosii si telemea la cuptor

Ardei copti cu rosii si telemea la cuptor

Roșiile, ardeii grași, kapia, vinetele, dovleceii – toate aceste bunătăți de sezon se pot transforma într-o masă savuroasă și sănătoasă!

Să aveți belșug de legume pe masă! 

Vestea bună este că la legume avem undă verde oricând. Putem mânca din ele în doze cât mai mari, pentru că fac bine sănătății.

Le putem combina cu diverse alimente, inclusiv cu carne și brânzeturi.

De altfel, nutriționiștii insistă pe consumul lor la fiecare masă, mai ales când avem proteine greu digerabile.

„Sunt singurul aliment la care medicii nutriționiști recomandă excesul. Face bine corpului nostru și face bine și la siluetă”, spune dr. Mihaela Bilic.

O mâncare senzațional de bună, în ciuda simplității ei, este cea din ardei kapia copt, roșii și telemea.

Ardeiul gras sau ardeiul kapia este o sursă foarte bună de beta-caroten. Acest compus acționează ca un scut împotriva radicalilor liberi vinovați de apariția bolilor și a îmbătrânirii premature.

Este important de menționat că ardeiul ne rezolvă și necesarul zilnic de vitamina C. Un singur ardei acoperă doza de care avem nevoie.

Roșiile ne oferă licopen, un alt antioxidant valoros, cu rol protector asupra pielii și a sistemului cardiovascular.

„Atâta timp cât ești român, sigur îți plac roșiile, sigur îți place telemeaua și cu siguranță îți plac ardeii kapia copți”, spune nutriționistul Mihaela Bilic, care recomandă această rețetă în sezinul legumelor proaspete.

Ardei cu rosii si branza

Ardei cu rosii si branza

Rețete similare

Ouă cu roșii la tigaie – mic-dejun din bucătăria turcească

Mâncărică de ardei și brânză – rețetă aromână

Peperonata – mâncare italiană de ardei

Roșii și ardei cu brânză la cuptor – rețeta

Ingrediente

  • 4-5 ardei copți
  • 1 roșie mare
  • telemea

Mod de preparare

Aprindeți cuptorul.

Ardeii copți trebuie curățați de coajă, de cotoare și semințele din interior.

Nu-i clătiți cu apă pentru a nu pierde gustul bogat.

Tăiați-i fâșii, apoi pătrățele. Tăiați și roșia cubulețe.

Puneți puțin ulei de măsline într-o tigaie, pe foc. Căliți cele două legume câteva minute.

Luați apoi un vas yena sau o altă tavă potrivită care poate merge la cuptor.

Ungeți fundul cu puțin ulei. Răsturnați amestecul de ardei copt și roșii călite.

Nivelați și presărați deasupra lor telemeaua sfărâmată sau dată pe răzătoare.

Brânza trebuie să acopere complet legumelele, să nu se mai vadă.

Introduceți tava în cuptorul încins și lăsați preparatul 10 minute.

Este gata când brânza s-a topit și s-a rumenit ușor.

Piperchi tărgăsiți se poate servi atât cald, cât și rece.

Nu este o salată, așa cum pare, ci o mâncare deosebit de sățioasă.

Ardei cu rosii si telemea

Ardei cu rosii si telemea

Dr. Bilic descrie foarte bine gustul acestui preparat:

„Aciditatea din roșii, dulceața din ardei, sarea din brânză – le avem pe toate”.

O putem servi ca fel principal, fie dimineața, fie la prânz.

Dacă vreți să țină și mai mult de foame, puteți adăuga și ouă.

Sursă articol: MegaImage România, Chefi Acasă cu Mihaela Bilic, Episod 61:  https://www.youtube.com/watch?v=jDJShyX3cFQ&ab_channel=MegaImageRomania

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.