Cremă de nuci și cacao – mai sănătoasă decât Nutella
Această cremă de nuci și cacao poate fi folosită în locul cremelor de ciocolată din comerț, gen „Nutella”. Este mult mai sănătoasă.
Ingredientele folosite sunt în mare parte naturale.
Imagine cu titlu sugestiv crema de cacao si nuci: Janine
Nu necesită preparare termică. Nu are făină, nici adaos de zahăr tos.
Crema poate fi consumată dimineața, unsă pe pâine prăjită, sau pe biscuiți.
O puteți da în siguranță și copiilor.
Cremă de nuci și cacao – rețetă
Ingrediente
- 150 g de nuci
- 100 g de unt
- 300 g de lapte condensat
- 4-5 lingurițe de cacao
Mod de preparare
Puteți folosi miez de nucă, alune sau arahide crude sau coapte, dar fără sare.
Dacă sunt crude, trebuie să le prăjiți puțin în tigaie pe aragaz sau în cuptor.
Dacă au coji, curățați-le.
Puneți nucile sau alunele în robotul cu lama S și mixați până când se transformă într-o pastă fină.
Transferați pasta într-un bol sau în vasul blenderului manual.
Adăugați laptele condensat, untul și pudra de cacao.
Ajustați cantitatea de cacao după gust.
Dacă laptele condensat este îndulcit, nu este nevoie să mai folosiți zahăr.
Dacă vreți o cremă mai dulce, puteți adăugați puțină miere sau un îndulcitor naturale.
Pasați cu blenderul până obțineți o compoziție fină.
Crema de nuci și cacao se păstrează într-un borcan de sticlă, la frigider.
Din ingredientele date rezultă o cantitate de 450 g de cremă.
Sugestii de servire
Se poate folosi la biscuiți sandviș sau tartine. Se poate folosi la umplerea clătitelor sau a altor dulciuri.
Poate fi utilizată și pe post de glazură.
Rețete similare
Cremă de ciocolată pe bază de avocado – foarte sănătoasă pentru inimă
Cremă tartinabilă de ciocolată – alternativa sănătoasă la Nutella
Cremă de ciocolată pentru deserturile de post
Beneficiile consumului de ciocolată/cacao
Ciocolata este un dulce de care nu trebuie să ne ferim. Mai ales dacă optăm pentru un sortiment de calitate, fără mult zahăr.
O ciocolată bună trebuie să aibă un conținut minim de 70% cacao.
Cacaua conține fibre, magneziu, cupru, potasiu, fier și calciu.
Este una din cele mai bogate surse de antioxidanți. Conține în mare parte flavonoide (catechine, epicatechine, procianidine).
Oamenii de știință susțin că efectul benefic asupra sistemul cardiovascular se datorează conținutului de epicatechine și polifenoli, înzestrați cu proprietăți antiinflamatoare.
Cacao afectează rezistența la insulină și scade riscul de diabet.
Îmbunătățește răspunsul imun.
Protejează nervii și pielea.
Exercită o acțiune benefică asupra funcțiilor cognitive și a bunei dispoziții. Totodată, suprimă apetitul.
Ajută la scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale. Reduce riscul bolilor cardiovasculare și coronariene.
Ciocolata și produsele care conțin cacao sunt așadar sănătoase, și merită incluse în dieta noastră.
Singura atenționare este să nu le consumăm în exces, deoarece pot favoriza creșterea în greutate.
Nu mai puțin valoroase pentru sănătatea noastră sunt nucile.
Studiile pe oameni și animale au arătat că un consum de 30-60 de grame de nuci pe zi îmbunătățește funcțiile cognitive și scade riscul de depresie, demență, boli cardiovasculare și diabet de tip 2.
Consumate pe perioade lungi de timp, aAu efecte bune asupra memoriei, abilităților de învățare, coordonarea motorie, comportamentul anxios și stresul oxidativ.
Surse articol:
1. Rețete Ușoare, Pastă de ciocolată „Nutella”: https://retete-usoare.eu/pasta-de-ciocolata-nutella-fara-fierbere/
2. David L. Katz, Kim Doughty, and Ather Ali, Cocoa and Chocolate in Human Health and Disease, Antioxid Redox Signal. 2011 Nov 15; 15(10): 2779–2811: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4696435/
3. Abha Chauhan and Ved Chauhan, Beneficial Effects of Walnuts on Cognition and Brain Health, Nutrients. 2020 Feb; 12(2): 550. Published online 2020 Feb 20: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7071526/