Sirop de mentă fără fierbere

Siropurile din fructe sau plante ne fac verile călduroase mai plăcute.

Siropul de mentă amestecat cu apă minerală dă o băutură răcoritoare și tonică pentru zilele caniculare.

Sirop de menta fara fierbere

Sirop de menta fara fierbere: snickclunk

Pentru a beneficia de proprietățile intacte ale plantei, este indicat să optăm pentru metoda de preparare la rece.

O altă recomandare este să folosim miere în loc de zahăr.

Unul din dezavantajele siropurilor tradiționale este că sunt fierte mult timp și conțin mult zahăr.

Astfel de preparate nu mai au aproape nici un beneficiu, decât acela că oferă plăcere gustului.

Dacă aveți mentă proaspătă și vreți să o conservați într-un mod sănătos, face din ea sirop cu miere, fără fierbere.

Sirop de mentă cu miere, fără fierbere – rețetă

Ingrediente

  • 2 legături de mentă
  • 2 lămâi
  • 1,25 kg de zahăr brut
  • 1 ½ litri de apă plată

Metodă de preparare

Menta se spală bine și se lasă să se scurgă.

Se stoarce apoi ușor și se toacă mărunt. Sau se zdrobește cu ajutorul unui robot de bucătărie cu lama S.

Acest lucru ajută la eliberarea sucului și aromei de mentă.

Puneți planta mărunțită într-un borcan de sticlă. Adăugați sucul proaspăt stors de la 1 lămâie și 1 cană de zahăr (250 g). Amestecați cu o lingură de lemn.

Sirop de menta la rece

Sirop de menta la rece: David Jackmanson

Peste acest amestec puneți cealaltă lămâie, tăiată felii.

Turnați apoi apa rece și amestecați. Acoperiți gura borcanului cu o folie de plastic și așezați deasupra o farfurioară.

Amestecul de mentă, lămâie și miere trebuie să stea la macerat 2 zile.

După această perioadă se strecoară zeama rezultată. Stoarceți bine și plantele, pentru a extrage tot sucul din ele.

În sucul obținut se pune restul de zahăr (1 kg) și se amestecă bine, până când aceasta se dizvolă.

Se transferă în sticle din sticlă și se închid bine.

Siropul de mentă obținut după această rețetă se dă la frigider. Se consumă pe parcursul verii.

Are o culoare deschisă, nu verde precum cele care conțin colorant.

Sugestii de servire

Pentru o servire rapidă, diluați 1-2 lingurițe de sirop cu 1 cană de apă plată sau minerală.

Pentru a obține o cantitate mai mare, amestecați 150 ml de sirop cu 1 litru de apă și păstrați-l la rece.

Siropul de mentă poate fi folosit și în rețete. De pildă, îl puteți adăuga în salatele de verdețuri sau de fructe.

Îl puteți pune peste înghețată sau clătite.

Îl puteți adăuga în iaurt sau în terciul cu cereale.

Folosiți-l, dacă vreți, ca îndulcitor în preparatele gătite sau reci.

Se poate pune și în ceaiurile calde.

Rețete similare

Jeleu din rădăcină de brusture și mentă – trebuie să îl încerci!
Spirt de mentă pentru dureri reumatice, mâncărimi, răceală și gripă
Ceai tonic pentru creier și memorie din mentă, salvie și busuioc
Menta – regina plantelor digestive (moduri de utilizare)

Beneficiile mentei

Menta este o plantă aromatică, dar și medicinală. Ajută la ameliorarea tulburărilor digestive, precum gaze, balonare, spasme intestinale sau colonul iritabil.

Reduce durerile de cap, simptomele de migrene și durerile menstruale.

Este utilă în răceli și combate infecțiile bacteriene.

Împrospătează respirația.

Mărește nivelul de energie și reduce oboseala.

Îmbunătățește capacitatea de concentrare. Ajută la pierderea în greutate.

Surse articol:

1. Bucărătind cu Pasiune, Sirop de mentă cu lămâie (fără fierbere, fără coloranți): https://bucatarindcupasiune.ro/2020/06/26/sirop-de-menta-cu-lamaie-la-rece-fara-fierbere-fara-coloranti-%f0%9f%98%8b/?fbclid=IwAR2sg7R1IjjVhtXe1xdYnOzC3qFUMJ_FKorXQDcYrG7eUgE1dAluzFHAj-4
2. Leters Catering, Awesome Uses for Peppermint Syrup: https://lesterscatering.com/2017/01/19/awesome-uses-for-peppermint-syrup/
3. Melissa Groves, 12 Baked-science benefits of peppermint tea and extracts, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/peppermint-tea

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.