Tort raw-vegan, din fructe uscate și semințe
Acest tort raw-vegan din fructe uscate și semințe se prepară în mai puțin de o oră.
Este dulce și aromat, deși nu trebuie să puneți deloc zahăr. Fructele uscate sunt suficient de dulci.
Îl puteți prepara în timpul posturilor. Nu conține făină, nici ulei sau alte grăsimi.
Tort raw-vegan, din fructe uscate și semințe – rețetă
Nu am folosit gramaje exacte la această rețetă. Se poate prepara „din ochi”.
Ingrediente blat:
- stafide
- curmale
- semințe de floarea-soarelui crude
- miez de nucă
- fulgi de ovăz măcinați
- pudră de cacao sau roșcove
- esență de rom
Ingrediente crema de mere:
- mere rase
- suc de lămâie
- fulgi de ovăz măcinați
- nucă de cocos
- esență de vanilie
Ingrediente crema de goji (opțional):
- fructe goji uscate
- miere de albine
- fulgi de cocos
Mod de preparare
Puteți face acest tort raw-vegan în două modalități:
1. Fie puneți la înmuiat fructele uscate în apă fierbinte câteva minute, și apoi le dați prin blender (goji separat).
2. Fie le dați prin mașina de tocat carne și obțineți o pastă lipicioasă, pe care o puteți îngroșa cu semințe sau cereale măcinate (este varianta cea mai bună).
Citește și – Tort fără foc și fără zahăr, doar din fructe (rețetă video)
Pregătiți mai întâi blatul, adică primul strat.
Folosiți 2-3 mâini de curmale și stafide. Dați-le prin mașina de tocat. Veți obține o pastă lipicioasă.
Dați în continuare prin mașină miezul de nucă și miezul de floarea-soarelui.
Amestecați pasta de curmale și stafide cu semințele și nuca măcinate. Adăugați apoi puțină pudră de cacao și amestecați.
Dacă compoziția este moale, puneți fulgi de ovăz măcinați, cât cuprinde. Adăugați esența de rom și omogenizați. Trebuie să obțineți o pastă groasă.
Așezați pasta într-o formă rotundă și presați bine compoziția într-un strat uniform. Noi am folosit un inel culinar mic de 18 cm.
Pregătiți apoi stratul al doilea, sau crema de mere. Noi am folosi 3 mere, pe care le-am dat prin răzătoarea cu găuri mici.
Le-am stropit cu zeamă de lămâie și esență de vanilie le-am amestecat apoi cu nucă de cocos și făină de ovăz. Compoziția nu trebuie să curgă deloc.
Crema de mere se pune peste primul strat și se nivelează.
Pregătiți al treilea strat, care este crema de goji. Acest strat este opțional, dacă nu aveți goji.
Dați câteva mâini de fructe goji prin mașina de carne și îndulciți-le cu câteva lingurițe de miere.
Amestecați-le apoi cu fulgi de cocos, cât să rezulte o cremă solidă, care nu curge.
Întindeți crema de goji peste stratul de mere și uniformizați cu dosul unei linguri.
Decorați tortul după gust, dacă doriți.
Citește și – Tort de casă fără coacere, fără făină și fără zahăr (raw-vegan)
Dați-l la frigider și lăsați-l să stea câteva ore.
Dacă este încă moale, îl puteți pune în congelator pentru a se solidifica și a-l putea tăia mai bine.
O feliuță subțire este suficientă ca porție, deoarece tortul este foarte dulce, consistent și sățios.
Beți apă multă atunci când consumați fructe uscate și semințe.