Salată de varză roșie cu portocale, măr și nuci – rețetă + beneficii
Salatele sunt binevenite în orice sezon. În timpul verii legumele și verdețurile pe care le folosim ne hidratează, iar în anotimpul rece, ele ne dau mai multă energie și ne aduc un aport necesar de vitamine și antioxidanți.
O legumă din care putem face diverse salate în perioada iernii este varza. Rețetele de mai jos conțin varză roșie, care este mult mai bogată în antioxidanți decât cea albă.
Salatele din varză sunt de regulă simple, ușoare și foarte gustoase. Au efect digestiv, detoxifiant și vitaminizant.
Un mare atu al acestei legume este că gustul și textura sa se pretează foarte bine la salatele din crudități. Acest lucru înseamnă că putem beneficia de maximul de nutrienți consumând o salată de varză proaspătă.
Cuprins
Varza roșie are beneficii majore
Consumul de varză roșie poate ajuta la prevenirea cancerului și a îmbătrânirii premature.
Această legumă sprijină sănătatea ochilor și a pielii. Ne poate ajuta să slăbim și să avem o imunitate mai bună.
Conține vitaminele A, B, C, E și K, potasiu, calciu, fier, magneziu și fibre.
Valoarea ei terapeutică este atribuită în mod special antioxidanților, precum antocianini și indoli. Acești compuși ne pot apăra de multe boli prin combaterea acțiunii nocive a radicalilor liberi.
Mai mult decât atât, compușii antioxidanți reduc și semnele îmbătrânirii. Mențin pielea netedă, fermă, fără riduri și pete de bătrânețe.
Și vitamina A contribuie la menținerea elasticității și sănătății pielii. Ea susține vederea pe măsură ce îmbătrânim și previne apariția cataractei și a degenerescenței maculare.
Varza roșie conține un aminoacid important în cantități mari, anume glutamina. Acesta reduce inflamația și durerea cauzate de ulcerele gastrointestinale. Sucul de varză este în mod deosebit util în aceste afecțiuni.
Vitamina C din varză este la rândul ei un antioxidant puternic, care îmbunătățește imunitatea. Ea stimulează activitatea celulelor albe de sânge.
Datorită conținutului bogat în calciu, magneziu și mangan, varza contribuie la creșterea osoasă și menținerea densității minerale a oaselor. Protejează împotriva osteoporozei și a artritei.
Citește și – Salată de varză roșie cu ton și iaurt
Salată de varză roșie cu portocale și măr – rețeta 1
Nr. de porții: 3-4
Durată totală de preparare: 15 minute
Ingrediente
- ½ căpățână de varză roșie
- 4 portocale
- 4 mere
Mod de preparare
Tăiați o varză roșie în două și păstrați doar jumătate. Spălați-o și tăiați-o fideluță.
Decojiți portocalele și merele. Tăiați-le în bucăți pătrate sau sferturi mai mici.
Puneți varza tocată într-un bol. Adăugați fructele și amestecați ușor, fără să le zdrobiți.
Presărați puțină sare, dacă simțiți nevoia. Salata poate fi servită așa cum este acum, sau o puteți lăsa să stea câteva minute.
Dacă doriți, puteți adăuga puțin ulei și oțet balsamic (sau suc de lămâie).
Salată de varză roșie cu portocale și nuci – rețeta 2
Ingrediente
- 1 varză roșie mică
- 2 portocale mici
- 100 g de nuci
- 1 lingură de oțet balsamic
- 1 lingură de ulei
Mod de preparare
Tăiați varza mărunt. Portocalele pot fi desfăcute în felii și lăsate așa, dacă sunt mici.
Dacă portocalele sunt mari, tăiați feliile în jumătate sau cubulețe, după preferință.
Amestecați toate ingredientele într-un bol.
Citește și – Varză roșie fermentată – o rețetă care îmbunătățește imunitatea, starea de bine și greutatea corporală
Surse articol:
1. John Staughton, Vanessa Voltolina, 9 Impressive Benefits Of Red Cabbage, Organic Facts: https://www.organicfacts.net/health-benefits/vegetable/red-cabbage.html
2. Kim Nielsen, Red cabbage, orange and apple salad, Nordic Food & Living: https://nordicfoodliving.com/red-cabbage-orange-and-apple-salad/
3. Good to Know, Red cabbage, orange and walnut salad recipe: https://www.goodto.com/recipes/red-cabbage-orange-and-walnut-salad