Salată de crudități pentru prânz, fără ulei

Dacă sunteți la dietă sau urmați un regim vegetarian, vă propunem să încercați o salată de crudități fără ulei pentru masa de prânz.

Este o rețetă super-simplă, pe care o puteți încropi imediat, acasă sau la serviciu (dacă spațiul și condițiile vă permit acest lucru).

Salata de cruditati, fara ulei

Salata de cruditati, fara ulei: Wirestock – freepik.com

Este ideală pentru persoanele aflate mereu „pe fugă”, care nu au timpul necesar să gătească mese elaborate.

Salata doar trei ingrediente: 1 legumă (morcov) și 2 fructe (roșii și avocado).

Cu toate acestea, este suficient de hrănitoare și sățioasă, dat fiind că ingredientele se folosesc în stare crudă. Nimic gătit, nimic procesat.

Citește și – Salata măturița – curăță colonul și întărește imunitatea la boli

Salată de crudități, fără ulei – rețetă

Ingrediente

  • 2 morcovi
  • 1 roșie
  • 1 avocado

Mod de preparare

Curățați morcovii de coajă, spălați-i și tăiați-i cubulețe mici. Procedați la fel cu roșia.

Tăiați apoi avocado în jumătate. Scoateți sâmburele și extrageți pulpa cu o lingură. Tăiați-o apoi cubulețe și adăugați-o peste celelalte ingrediente din bol.

Presărați puțină sare și piper. Amestecați ușor cu o lingură, pentru a nu zdrobi avocado. Dacă vreți, puteți adăuga și puțină zeamă de lămâie.

Nu trebuie să mai puneți ulei, deoarece avocado este deja gras.

Salata se servește imediat. Nu o lăsați să stea, deoarece se va înnegri și se „fleșcăi”.

Este o salată care trebuie făcută și servită pe loc. Preparați-o în cantități mici, cât mâncați o dată.

Citește și – În Franța bolnavilor de COVID li se dă salată de pătrunjel – dr. Mihaela Bilic

În ciuda faptului că are doar trei ingrediente, combinația dintre ele este foarte reușită. Singura cerință este ca avocado pe care îl folosiți să fie copt bine.

După ce veți face această salată și veți vedea cât de bună e, cu siguranță o veți include în meniul săptămânal.

Autoarea rețetei recomandă ca după masă să serviți și 2 portocale în loc de desert.

Informații nutriționale

Este un praz sărac în calorii. Nu are mulți carbohidrați, nici sodiu. Grăsimile din avocado sunt grăsimi mononesaturate, adică benefice sănătății.

Salata conține multe fibre. Oferă proteine, vitamina C, vitamina B2, vitamina B6 și vitamina E.

Iată care sunt informațiile nutriționale exacte pentru o porție (290 g) de salată:

  • 21 g de carbohidrați (6% din DZR recomandată)
  • 10 g de fibre (31% din DZR recomandată)
  • 12 g de grăsimi (15% din DZR recomandată)
  • 4 g de proteine (8% din DZR recomandată)
  • 47 mg de calciu (5% din DZR recomandată)
  • 102 mg de sodiu (4% din DZR recomandată)

Citește și – Salată de roșii, castraveți, ceapă și năut

Sursă articol: Laura-Jane, Raw Salad for Lunch, The Rawtarian: https://www.therawtarian.com/raw-salad-lunch

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]