Clătite din cartofi – o rețetă economică din anul 1732
Clătitele din cartofi pe care vi le propunem în acest articol se fac după o rețetă din anul 1732.
Cartofii erau un aliment central în dieta englezilor în secolul al 18-lea. Mai ales pentru clasa muncitoare și pentru oamenii de rând, care nu-și permiteau mâncăruri scumpe.
În vremurile de restriște, un lucru foarte important este să ții la orice lucrușor și să nu arunci nimic.
Din păcate, se întâmplă astăzi în multe case ca resturile de mâncare să se arunce la coș. Din cauza abundenței sau a preferințelor, unele mâncăruri nu sunt consumate în totalitate și se strică.
Cuprins
Nu aruncați piureul rămas de câteva zile
Revenind la rețeta noastră de clătite din cartofi din secolul XVIII, putem spune că ea a apărut tocmai din necesitatea de a folosi totul și de a nu arunca nimic.
Piureul de cartofi care rămânea nu se arunca, ci era refolosit la altă rețetă.
Iată de ce aceste clătite sunt atât de ingenioase și merită să le încercați și voi. Dacă aveți în frigider un piure de câteva zile pe care nu-l mai vrea nimeni, faceți din ele clătite.
Totodată, aceste clătite erau preparate din dorința de a diversifica dieta. Când ai doar cartofi, trebuie să îi prepari în moduri diferite, pentru a crea impresia unor mâncăruri distincte.
Citește și – Clătite cu mălai – dietetice, hrănitoare, gustoase
Clătite din cartofi – rețetă
Pentru această rețetă aveți nevoie de 2 cartofi. Tăiați-i cubulețe și puneți-i la fiert. După ce s-au răcit, pasați-i până se transformă într-o pastă fină.
Dacă aveți deja o porție de piure rămas de câteva zile, folosiți-l pe acela.
În piureul de cartofi adăugați puțină sare și amestecați.
Turnați apoi puțin lapte (¼ cană), cât să obțineți o consistență similară piureului clasic.
Aceasta este practic compoziția din care veți face clătitele din cartofi. Nu trebuie să mai adăugați nimic altceva. Decât mirodenii, dacă vreți să schimbați gustul.
Puneți puțin unt la topit într-o tigaie, pe foc. Sau puțin strop de ulei.
Modelați piureul sub forma unor turtițe mici, cam cât palma și puneți-le în grăsimea încinsă.
Întoarceți-le pe cealaltă parte când s-au rumenit pe fund.
Când sunt gata, scoateți clătitele din cartofi pe un platou.
Le puteți consuma ca atare, cu puțină sare și piper pe deasupra. Sau le puteți servi cu un sos (de roșii, de verdețuri).
Încercați această rețetă dacă aveți mulți cartofi și nu știți ce să mai faceți din ei.
Și polonezii au o rețetă similară, doar că în compoziția clătitelor se mai pun și alte ingrediente. Vă invităm să testați și această versiune.
Citește și – Clătite groase și pufoase cu mere
Clătite poloneze din cartofi – altă versiune
Ingrediente
- 2 cartofi
- ¼ ceapă
- 1 ou
- 1 lingură de făină de grâu
- ½ linguriță de sare
- piper, după gust
Mod de preparare
Curățați cartofii și ceapa de coajă și tăiați-le cubulețe. Puneți-le în robotul de bucătărie cu lama S și mixați câteva secunde, până când obțineți o compoziție omogenă.
Așezați o sită deasupra unui bol și turnați compoziția în ea. Lăsați-o la scurs 5 minute, pentru a elimina excesul de lichid.
Veți vedea că sub acel lichid se află un strat gros de amidon. Scurgeți lichidul subțire și păstrați amidonul. Acesta va ajuta la îngroșarea pastei.
Peste el, adăugați compoziția de cartofi și ceapă din sită.
Incorporați apoi restul ingredientelor: oul, făina, sarea și piperul. Amestecați până la omogenizare. Veți obține un aluat gros, fără lichid.
Citești și – Clătite dietetice – fără făină și fără zahăr
Puneți o tigaie pe foc. Când s-a încins, adăugați ½ linguriță de ulei și distribuiți-l uniform.
Cu un polonic alungit sau cu o lingură, luați din compoziție și formați grămăjoare în tigaie. Ar trebui să vă încapă circa 4 turtițe într-o tigaie.
Nivelați-le și dați-le o formă rotundă. Lăsați-le 3 minute pe o parte, apoi întoarceți-le.
Când sunt gata, scoateți-le pe un platou tapetat cu hârtie absorbantă. În orice caz, nu au multă grăsime, deoarece se folosește puțin ulei la prăjit.
Polonezii servesc clătitele din cartofi cu smântână.
Surse articol:
1. Townsend, Leftovers to the Rescue! – Potato Pancakes from 1732: https://www.youtube.com/watch?v=S93EI42Tgwg
2. Jenny Can Cookm Easy Potato Pancakes – Polish Placki Ziemniaczane: https://www.youtube.com/watch?v=awm7Sk9EvCs