Zacuscă de sfeclă roșie pentru iarnă

Cel care muncește și adună vara va avea pe ce pune mâna la iarnă. Asemenea furnicilor harnice, gospodinele trebuie să profite din plin de sezonul legumelor, transformându-le în conserve pentru sezonul rece.

O conservă inedită, nu foarte des întâlnită în rețetarul nostru tradițional, este zacusca de sfeclă. Ne putem inspira în acest sens din bucătăria rusească.

Rușii sunt mari iubitori și consumatori de sfeclă roșie. Aproape că nici o rețetă de salată sau de borș nu se face fără sfeclă.

Pe bună dreptate, căci sfecla este una din cele mai sănătoase legume. Conține fibre, vitamina C, acid folic, potasiu, fier, mangan și vitamina B6.

Este o sursă bună de compuși cu proprietăți terapeutice, precum betanină, nitrați anorganici și vulgaxantină.

Betanina este pigmentul care dă sfeclei culoarea roșie intensă. Acesta, dar și vulgaxantina, au proprietăți antioxidante și antiinflamatoare și susțin faza 2 de detoxifiere a organismului.

Citește și – Sfecla roșie protejează inima, rinichii și creierul și combate infecțiile

Consumul de sfeclă și suc de sfeclă a fost asociat cu diferite beneficii, precum:

  • îmbunătățirea circulației sangvine
  • scăderea tensiunii arteriale (250 ml de suc pe zi)
  • reducere nivelurilor glucozei și creșterea sensibilității la insulină (datorită acidului alfa-lipoic)
  • îmbunătățirea digestiei și a tranzitului
  • creșterea performanței atletice
  • prevenirea cancerului

Zacuscă de sfeclă pentru iarnă – rețetă

La români, o rețetă populară cu sfeclă este salata de sfeclă și hrean, pe care gospodinele o pregătesc de regulă iarna.

Citește și – SFECLĂ roșie în OȚET pentru iarnă (rețetă + beneficii)

Zacusca de sfeclă pe care v-o prezentăm mai jos conține și alte legume.

  • 1 kg de sfeclă
  • 1 kg de ardei grași roșii
  • 1,5 kg de roșii
  • 100 g de zahăr
  • 2 căpățâni de usturoi
  • 3-4 ardei iuți
  • 100 ml de ulei
  • 100 ml de oțet de 9 grade
  • 2 linguri de sare neiodată

Mod de preparare

Curățați și spălați legumele, apoi cântăriți-le, pentru a putea respecta gramajele indicate în rețetă.

Sfecla și roșiile se taie cuburi sau bucăți. Ardeii grași și ardeii iuți se taie fâșii. Nu insistați să îi tăiați foarte mărunt, deoarece veți folosi de mașina de tocat.

Dați bucățile de sfeclă prin mașină. Continuați cu ardeii iuți, apoi cu cățeii de usturoi și cu ardeii grași. La final, dați roșiile prin mașină.

Toate legumele mărunțite se pun într-o cratiță mare, cu pereții groși (pe care o folosiți de regulă la prepararea de dulceață, gem sau zacuscă).

Puneți zahărul și sarea și amestecați cu o lingură de lemn. Așezați cratița pe foc. Din clipa în care începe să clocotească, zacusca se va lăsa să fiarbă la foc iute circa 45 de minute.

Se adaugă apoi uleiul și oțetul și se omogenizează. Din acest moment, se mai lasă la fiert încă un sfert de oră, să se lege bine ingredientele.

După acest interval, zacusca este gata. Se toarnă fierbinte în borcane de dimensiunea dorită, care au fost sterilizate în prealabil. Folosiți borcane mici, ca să terminați un borcan desfăcut în 2-3 zile.

Închideți borcanele cu capace sterilizate și strângeți-le bine. întoarceți-le cu gura în jos și acoperiți-le cu pături. Lăsați zacusca din borcane să se răcească la temperatura camerei.

După ce s-au răcit de tot, se depozitează în cămară.

Citește și – Cvas de sfeclă roșie – leac pentru bolile de ficat și fiere

Sugestii de consum

Această zacuscă de sfeclă poate fi consumată ca atare, pe pâine, sau ca garnitură la diverse mâncăruri (ex. pilaf, piure, pește, etc.).

Nu mai puțin adevărat este că această zacuscă de sfeclă, roșii și ardei poate fi folosită pe post de zarzavat pentru ciorbe sau supe.

Va da ciorbelor o culoare roșiatică atractivă și o aromă deosebită.

Citește și – Sucul de sfeclă previne răceala cauzată de stres

Surse articol:

1. Megan Ware, Kathy W. Warwick, What are the benefits of beetroot? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/277432#nutrition
2. Adda Bjarnadottir, Beetroot 101: Nutrition Facts and Health Benefits, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/foods/beetroot#downsides
3. The World’s Healthiest Foods, Beets: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=49
4. Rețete Ușoare, Zacuscă de sfeclă roșie (pentru iarnă). Folosiți această rețetă și iarna veți fi mulțumiți! https://retete-usoare.eu/zacusca-de-sfecla-rosie-pentru-iarna-folositi-aceasta-reteta-si-iarna-veti-fi-multumiti/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.