Chiftele cu varză și morcov la cuptor – trebuie să le încercați!

Aceste chiftele cu varză și morcov la cuptor sunt senzaționale! Ori de câte ori vreți să luați o pauză de la mâncărurile cu carne, încercați astfel de rețete. Din varză se pot realiza multe preparate inedite și savuroase.

Pentru rețeta de mai jos aveți nevoie doar de o varză, un morcov, un ou, ceapă verde și puțină făină. Acestea sunt toate ingredientele! Suficient, de simplu, nu?

Chiftele din varza si morcov

Chiftele din varza si morcov: Timolina – www.freepik.com

Chiftele cu varză și morcov, la cuptor – rețetă

Ingrediente

  • 1 varză potrivită
  • 1 morcov mare (sau 2 mai mici)
  • 3 fire de ceapă verde
  • 1 ou
  • 200 g de mălai (sau făină de grâu)
  • 1 linguriță de sare
  • piper și alte mirodenii, după gust

Cum se prepară chiftelele cu varză

Înlăturați frunzele ofilite de la suprafața verzei. Tăiați-o în jumătate, apoi în sferturi.

Introduceți cele 4 bucăți de varză obținute într-un lighean sau într-o cratiță cu apă caldă. Lăsați-le la înmuiat câteva minute.

Luați fiecare bucată și tăiați-o fideluță. Puneți toată varza tăiată într-un vas mare și adăugați peste ea 1 lingură de sare. Amestecați ușor și lăsați la marinat 10 minute.

Citește și – Chiftele cu fasole și ciuperci – la fel de gustoase ca cele din carne!

Acum că varza a lăsat zeamă, luați câte o grămadă cu mâna și stoarceți-o bine de lichid.

Puneți-o pe un tocător mare de lemn și luați din nou varza la tăiat. De această dată trebuie să o tocați cât mai fin posibil, cu un cuțit bine ascuțit.

Transferați varza mărunțită într-un vas încăpător, unde veți amestecați toate ingredientele pentru compoziția de chiftele.

Curățați morcovul de coajă și tăiați-l transversal fâșii subțiri. Întoarceți apoi fâșiile și tăiați-le mărunt. Morcovul trebuie să fie și el cât mai bine mărunțit. Adăugați-l peste varză.

Spălați ceapa verde și tocați-o și pe ea mărunt. Puneți-o în bolul cu celelalte legume.

Adăugați oul. Condimentați cu sare, piper și alte condimente, după gust.

Adăugați apoi câte puțină făină și amestecați. Nu o puneți pe toată odată. Vedeți cât cere compoziția. Aceasta trebuie să fie suficient de densă încât să puteți modela chiftele.

Încercați să faceți una în mână și vedeți dacă se „ține”. În cazul în care compoziția este prea moale, mai adăugați făină.

Citește și – Chiftele de post cu broccoli

Modelați chiftelele și așezați-le în tava unsă cu puțin ulei. Autoarea rețetei face o gaură în centrul fiecărei chiftele, pentru a le da un aspect mai inedit.

Ungeți chiftelele pe deasupra cu o pensulă înmuiată în ulei. Coaceți-le circa 30 de minute, sau până s-au rumenit puțin.

Puteți găti chiftelele la aburi dacă aveți un astfel de aparat (steamer).

Sos de usturoi pentru chiftele

La chiftelele de varză și morcov se poate prepara un sos picant, care se pretează foarte bine. Iată cum se face:

Ingrediente

  • 3 căței de usturoi
  • 1 lingură de oțet de vin
  • 2 linguri de sos de soia
  • 1 lingură de sos iute (sau ketchup picant)
  • 1 praf de sare

Preparare

Usturoiul se toacă mărunt-mărunt sau se zdrobește cu aparatul special de usturoi.

Puneți usturoiul într-un bol și adăugați toate celelalte ingrediente. Amestecați.

Pentru o servire elegantă, așezați chifteluțele pe o farfurie rotundă, de jur împrejur. În mijloc puneți bolul cu sos. Înmuiați chifteluțele în sos și serviți. Sau puneți câte puțin sos în adâncitura fiecărei chifteluțe.

Se pot servi goale, cu pâine sau lipii.

Citește și – Cum să faci chiftele de pește, fără ou

Sursă articol: 美食達人計劃: https://www.youtube.com/watch?v=HUyDO8Ar4O4

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.