Supă de legume inspirată din bucătăria italiană
Ce poate fi mai reconfortant în sezonul rece, sau după sărbători, decât o supă de legume, de post? Hidratantă, mineralizantă și detoxifiantă, este binevenită după zile de fast în care am mâncat multă carne și grăsimi.
Supele de legume sunt întotdeauna o bună alegere și pentru cei care țin cură de slăbire. Sunt hrănitoare, sățioase și au un număr foarte mic de calorii și grăsimi. În plus, în ele găsim o mulțime de vitamine și antioxidanți.
La fel ca salatele, supele ne dau posibilitatea să consumăm mai multe legume. Asociația Americană a Inimii recomandă 8 sau mai multe porții de legume și fructe pe zi. Supele pot împlini ușor această cerință.
Citește și: 5 supe care te pot ajuta să slăbești
Aveți libertatea să vă jucați cu diverse combinații de legume. Este de preferat să alegeți doar legume care sunt în sezon. Dar la fel de bune sunt și legumele congelate, care își păstrează destul de bine o parte din nutrienți.
Dacă veți adăuga și leguminoase, precum boabe de fasole, năut, linte sau mazăre, veți câștiga un aport valoros de proteine și fibre de calitate.
Dacă nu vă plac supele dulci, puteți folosi mai multe roșii, sau puteți adăuga spre finalul preparării puțin borș crud.
Citește și: Una din cele mai gustoase și hrănitoare SUPE din lume, din 3 ingrediente
Roșiile ar trebui incluse în orice supă, deoarece sunt bogate în licopen, un antioxidant cu efecte protectoare împotriva cancerului.
Supă de legume italiană – rețetă
Din aceste ingrediente rezultă o supă pentru 4 persoane. Măriți cantitățile (păstrând proporțiile indicate) dacă doriți să obțineți mai multe porții.
Ingrediente
• 2 morcovi
• 2 dovlecei
• 2 cepe
• 3 tulpini de țelină (apio)
• 250 g de sparanghel
• 200 g de fasole verde
• 100 g de mazăre
• 4 căței de usturoi
• 3 linguri de ulei
• 1 litru de supă de legume sau apă
• 1 legătură de busuioc sau pătrunjel
Preparare
Curățați ceapa și morcovii și tăiați-le mărunt, apoi puneți-le într-o tigaie la călit în ulei. Adăugați și tulpinile de apoi, tocate mărunt. După ce s-au înmuiat, adăugați dovleceii tăiați bucăți potrivite și usturoiul mărunțit.
Turnați apoi supa de legume sau apa și lăsați să fiarbă circa 10 minute.
Citește și: PERIȘOARE din legume, pentru supe și ciorbe de post
Adăugați și fasolea verde, mazărea și sparanghelul și îngăduiți-le să fiarbă încă un sfert de oră. Când supa este gata, tocați busuiocul sau pătrunjelul mărunt și presărați-le deasupra.
Supa italienească de legume se servește caldă, cu crutoane sau cu pâine normală.
Surse:
1. Cynthia Myers, What Are the Benefits of Eating Soup? LIVESTRONG: https://www.livestrong.com/article/254373-what-are-the-benefits-of-eating-soup/
2. Creștin Ortodox, Supă italiană de legume: https://www.crestinortodox.ro/retete-post/supe-ciorbe/supa-italiana-legume-136440.html