TARTĂ dietetică fără FĂINĂ, pentru DIABETICI și nu numai

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Diabeticii, dar și alte categorii de persoane care suferă de boli cronice, sunt sfătuite de medici și nutriționiști să evite pe cât posibil produsele procesate din comerț și fast-food-urile și își prepare singuri mâncarea.

Scopul este să consume cât mai multe alimente naturale, legume, fructe, verdețuri, cereale integrale.

Tarta diabetici

Poate fi o adevărată provocare pentru un diabetic să pregătească mâncarea în casă, întrucât trebuie să acorde o atenție deosebită conținutului de carbohidrați al fiecărei mese.

O rețetă simplă, practică și sănătoasă, săracă în carbohidrați, este această tartă pentru diabetici. Are blat din conopidă și o umplutură de legume și ouă.

Tartă pentru diabetici – rețetă

Ingrediente crustă:

• 2 albușuri separate
• 2 căni de conopidă mărunțită în robot
• ½ cană de parmezan
• ½ cană de lapte vegetal
• 4 căței de usturoi
• 1 linguriță de sare

Ingrediente umplutură:

• 1 ceapă mare albă
• 1 mână de frunze de spanac
• câteva ciuperci tăiate felii
• 8 ouă întregi

Ingrediente decor:

• 2 linguri de brânză feta
• 1 fir de ceapă verde
• busuioc verde tocat mărunt (sau altă verdeață)

Preparare

Tăiați conopida în jumătate și apoi desfaceți-o buchețele mici. Spălați-le și puneți-le în robotul cu lama S. Pulsați de câteva ori, până se mărunțesc bine și capătă o textură granulată, ca orezul.

Puneți-le într-un bol. Adăugați peste conopidă cele 2 albușuri separate în prealabil, parmezanul și jumătate de linguriță de sare. Amestecați cu o lingură. Trebuie să obțineți un aluat ușor de manevrat.

Pregătiți o tavă/formă rotundă (de tartă). Poate fi o tavă de ceramică, de silicon sau o tavă normală.

Puneți aluatul în tavă și presați-l cu mâinile. Preîncălziți cuptorul la 218 grade Celsius și introduceți tava. În 10 minute ar trebui să fie gata – aurie pe deasupra, ușor maro pe margini.

Spargeți cele 8 ouă întregi într-un bol mare. Adăugați laptele, cealaltă linguriță de sare și usturoiul zdrobit. Bateți compoziția cu telul până devine spumoasă.

Peste tarta scoasă din cuptor puneți ceapa tăiată inele (rondele), acoperind toată suprafața. Așezați apoi un strat de frunze de spanac (întregi sau rupte bucăți mai mici, în funcție de cât de mari sunt). Puneți și ciupercile și turnați deasupra compoziția de ouă bătute. Puteți folosi și alte legume/verdețuri, în funcție de ce aveți prin casă.

Introduceți din nou tava în cuptorul încins și coaceți tarta timp de 40 de minute, sau până când este făcută bine.

Scoateți tava din cuptor și presărați peste ea brânza mărunțită, ceapa verde tocată mărunt și busuiocul mărunțit.

Conținut nutrițional

Întrucât crusta este săracă în carbohidrați, umplutura trebuie să contrabalanseze cu un aport de nutrienți esențiali, precum proteine și fibre. Această tartă conține 17 g de proteine și 3 g de fibre.

Cumpără de aici suplimente pentru diabet:
[wcepe_products ids=’12428, 9110, 9706, 11086′ button=’Cumpără aici’]

Sursă: „Cauliflower crust quince”, rețetă preluată de pe site-ul LIVE STRONG: https://www.livestrong.com/recipes/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.