Pastă de AVOCADO și ARDEI IUTE – rețetă + beneficii

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Avocado este un aliment atât de hrănitor încât puțină lume îl mai consideră un simplu fruct. Cercetătorii îl folosesc în studii ca sursă de grăsimi sănătoase.

Grăsimile mononesaturate pe care acesta le conține au un efect benefic asupra grăsimilor din sânge. Studiile au arătat că dietele care conțin avocado pot îmbunătăți profilul lipidelor la persoanele sănătoase, dar mai ales la pacienții cu hipercolesterolemie ușoară (și hipertrigliceridemie).

Pastă tartinabilă de avocado și ardei iute

__

Grăsimile din avocado scad riscul de boli cardiovasculare

Consumul de avocado scade semnificativ nivelul de colesterol LDL și de trigliceride. Cercetătorii recomandă înlocuirea grăsimilor din dietă cu grăsimi nesaturate din avocado pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare.

O jumătate de avocado ne poate oferi nutrienți esențiali în doze mari:

– fibre (4,6 g)
– potasiu (345 mg)
– acid folic (60 mg)
– fitosteroli (57 mg)
– magneziu (19,5 g)

Avocado conține de asemenea vitamine din compexul B, vitamina A și vitamina E, luteină și zeaxantină. Acizii grași polinesaturați și mononesaturați care susțin sănătatea cardiovasculară, controlul greutății corporale și o îmbătrânire sănătoasă a organismului.

Iată cât de multe motive avem să includem mai des acest aliment în dieta noastră.

Pastă de avocado și ardei iute – rețetă

Ingrediente

• 2 avocado
• 2 ardei iuți
• 1 ceapă verde
• 1 lămâie
• sare, după gust

Preparare

Tăiați fructele de avocado în jumătăți și scoateți pulpa cu o lingură. Puneți-o în blender și adăugați ceapa și ardeii tocați mărunt. Stoarceți sucul de la 1 lămâie și condimentați cu sare.

Mixați 1-2 minute, până când rezultă o pastă omogenă. Întrucât avocado este deja un fruct gras, nu este nevoie să adăugați altă grăsime la această pastă, precum ulei.

Cumpără de aici:

Surse bibliografice:

1. Dreher ML, Davenport AJ., „Hass avocado composition and potential health effects”, articol publicat în Critical Reviews in Food Science and Nutrition. 2013;53(7):738-50, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23638933
2. Peou S, Milliard-Hasting B, Shah SA, „Impact of avocado-enriched diets on plasma lipoproteins: A meta-analysis”, articol publicat în Journal of Clinical Lipidology. 2016 Jan-Feb;10(1):161-71, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26892133
3. López Ledesma R, Frati Munari AC, Hernández Domínguez BC, Cervantes Montalvo S, Hernández Luna MH, Juárez C, Morán Lira S., „Monounsaturated fatty acid (avocado) rich diet for mild hypercholesterolemia”, articol publicat în Archives of Medical Research. 1996 Winter; 27(4):519-23, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8987188
4. Centrul Medical Naturalia. „Pastă de avocado și ardei iute”, IV. Paste tartinabile, Conceptul Alimentului Integral. Rețete, Editura Christiana, 2015, p. 43

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.