SALATĂ verde cu SEMINȚE și NUCI, fără ulei

Salatele de verdețuri și legume sunt atât de sănătoase și hrănitoare încât ar trebui să le includem zilnic în alimentația noastră.

Persoanele care nu obișnuiesc să consume foarte multe fructe și legume pe zi pot împlini ușor această recomandare prin prepararea de salate diversificate. Există extrem de multe asocieri pe care le putem face în acest sens.

Salata cu seminte, fara ulei

 

Un studiu publicat în 2006 în Journal of the American Dietetic Association a arătat că consumatorii de salate au un aport mai bun de nutrienți: vitamina C, vitamina E, acid folic și carotenoide.

Salată fără ulei – rețetă

Ingrediente

• 2-3 frunze de salată verde
• 1 roșie mare sau roșii cherry
• ½ castravete
• ¼ ardei gras sau kapia
• 2-3 ridichi roșii
• 1 ceapă
• 1 mână de miez de floarea-soarelui
• 2-3 lingurițe de semințe de susan integral
• migdale tocate mărunt
• miez de nucă mărunțit
• sare de mare
• suc de lămâie

Preparare

Spălați salata și legumele. Rupeți salata verde bucăți mici. Puteți folosi orice tip de salată verde aveți în casă sau spanac.

Adăugați roșia, castravetele, ardeiul și ridichea tăiate bucăți mici, ceapa tocată fin, semințele, migdalele și/sau nucile și sarea. Stoarceți deasupra puțină zeamă de lămâie și amestecați ușor.

Studiile au arătat că antioxidanții (îndeosebi carotenoidele) din salate sunt mai bune absorbiți în corp dacă acestea conțin un dressing cu grăsimi. Întrucât această rețetă nu conține ulei, puteți folosi alte ingrediente care să înlocuiască grăsimea, precum nuci, migdale, diverse tipuri de semințe și/sau avocado.

Cumpără de aici:

Surse bibliografice:

1. Brown MJ, Ferruzzi MG, Nguyen ML, Cooper DA, Eldridge AL, Schwartz SJ, White WS. „Carotenoid bioavailability is higher from salads ingested with full-fat than with fat-reduced salad dressings as measured with electrochemical detection”, articol publicat în American Journal of Clinical Nutrition. 2004, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15277161
2. Su LJ, Arab L. „Salad and raw vegetable consumption and nutritional status in the adult US population: results from the Third National Health and Nutrition Examination Survey”, articol publicat în Journal of the American Diet Association. 2006, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16963344

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.