DROB de MIEL tradițional de Paște

Drobul este una din mâncăruri specifice de Paști pe care majoritatea gospodinelor îl prepară, fie cu miel, fie cu pui, după preferință și posibilități.

Poate fi preparat cu prapur sau fără, în aluat de foietaj, sau simplu, cu verdeață, sau simplu.

Drob tradițional rețetă

Drob de miel – rețetă

Dacă vă place drobul cu multă verdeață, folosiți câte 3-4 legături din fiecare. Vor da drobului o culoare verde frumoasă și un gust mai aromat.

Puteți adăuga și altele, precum leurdă, lobodă sau spanac. Această rețetă poate fi preparată și cu pipote și ficat de pui în cazul în care nu vă place mielul.

Ingrediente

• organele de la un miel (ficat, plămâni, inimă, rinichi, splină)
• 2-4 ouă crude
• 3 ouă fierte
• 1 lingură de smântână
• 1 ceapă uscată mare
• 1 legătură de ceapă verde
• 1 legătură de usturoi verde
• 1 legătură de pătrunjel
• 1 legătură de mărar
• sare și piper după gust
• opțional, 1 felie de pâine înmuiată în apă sau lapte (care se adaugă în compoziție)

Preparare

Spălați organele de miel în mai multe ape. Curățați-le bine și tăiați-le bucăți mari.

Fierbeți-le apoi în apă timp de 30-40 de minute, sau până ce devin moi. Colectați spuma care se formează la suprafață și aruncați-o.

Scoateți organele cu o paletă cu găuri într-un bol. Lăsați-le să se răcorească bine.

Între timp, puneți cele 3 ouă la fiert. Trebuie să fie tari.

Spălați și tocați toate verdețurile mărunt. Ceapa și usturoiul pot fi călite puțin înainte, pentru a da drobului un gust mai bun.

Dați organele de miel prin mașina de carne. Dacă vreți ca drobul să aibă mai multă textură, tăiați o parte din organe cubulețe mici.

Puneți carnea într-un bol încăpător. Adăugați ouăle bătute, ceapa și usturoiul, pătrunjelul și mărarul tocate mărunt, smântâna, sare și piper după gust.

Amestecați cu o paletă de plastic până rezultă o compoziție omogenă.

Ungeți o tavă de pâine/cozonac cu puțin ulei. Așezați în ea hârtie de copt și umpleți-o pe jumătate cu compoziția de drob.

Nivelați frumos la suprafață. Incorporați cele 3 ouă fierte și decojite în centrul drobului, la o distanță egală unul de altul.

Adăugați restul de compoziție și nivelați.

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. În 30-40 de minute ar trebui să fie gata. Lăsați-l să se rumenească uniform. Tăiați-l doar după ce s-a răcit complet.

Îl puteți servi cu roșii, cu castraveți sau cu o salată de legume și verdețuri.

________________________________________________________________________________________________________

Sursă: DC News, DROB DE MIEL. Rețetă delicioasă de drob de miel pentru Paște: https://www.dcnews.ro/drob-de-miel-re-eta-delicioasa-de-drob-de-miel-pentru-pa-te-2017_539413.html

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]