SALATA de MORCOV și ROȘII ne oferă protecție antioxidantă asupra oaselor, ficatului, ochilor și vaselor de sânge (rețetă + beneficii)

Salata pe care v-o prezentăm este foarte bogată în antioxidanți, compuși care luptă cu stresul oxidativ și radicalii liberi, oferindu-ne o protecție importantă împotriva bolilor. 

Consumul de morcov ne poate aduce mari beneficii sănătății. Poate fi considerat un aliment-medicament, cu efecte pozitive asupra mai multor sisteme și organe din corp.

Salată de Morcov și Roșii

Datorită concentrației mari de vitamine (A, B1, B2, B6, C, E, K, P, PP), este indicat mai ales persoanelor care suferă de avitaminoze. Morcovii conțin de asemenea minerale prețioase – calciu, magneziu, fier, fosfor și potasiu.

Sunt un aliment deosebit de benefic pentru copiii aflați în creștere, datorită faptului că stimulează imunitatea, ajută la formarea sângelui și regenerarea globulelor roșii, și are efecte tonifiante, energizante, antianemice, anti-infecțioase și antidiareice.

Totodată, morcovii susțin sănătatea ficatului și a sistemului gastrointestonal, datorită efectelor regeneratoare și cicatrizante gastrice. 

La nivelul aparatului respirator, morcovii au efecte expectorante și pectorale. Nu trebuie să uităm de recomandarea de a consuma morcov pentru întărirea vederii, justificată prin conținutului de vitamina A și beta-caroten.

Morcovii au beneficii și asupra sistemului cardiovascular, ajutând la curățarea sângelui de grăsimi (scăderea colesterolului), dilatarea vaselor de sânge, scăderea tensiunii sangvine și a glicemiei.

________________________________________________________________________________________________________

Roșiile sunt bogate în antioxidanți care ne oferă o protecție importantă împotriva bolilor: vitamina C, vitamina E, carotenoizi (beta-caroten, luteină, zeaxantină, licopen), flavononi (naringenină, calconarigenină) și flavonoli (rutină, kaempferol, quercetină).

Conțin biotină, vitamina K, potasiu, cupru, mangan, fibre, vitamina A și vitamina B6Roșiile împiedică oxidarea grăsimilor în membranele celulare și a sângelui. Studiile au arătat că roșiile ne oferă protecție antioxidantă asupra oaselor, ficatului, rinichilor și sângelui.

________________________________________________________________________________________________________

Salată de morcovi și roșii – rețetă

Ingrediente

• 2 morcovi
• 2 roșii
• 1 ceapă
• 1 castravete 
• sare, ulei de măsline, suc de lămâie

Preparare

Curățați morcovii de coajă, spălați-i și dați-i pe răzătoare într-un bol. Spălați castravetele și roșiile și tăiați-le bucăți mici. Decojiți și tocați ceapa solzișori. 

Într-un bol separat, amestecați uleiul cu sarea și puțină zeamă de lămâie și turnați sosul obținut peste salată. Amestecați și lăsați salata să stea câteva minute, pentru a-și dezvolta aromele.

Opțional, puteți adăuga și câteva frunze de salată verde sau spanac, tocate mărunt.

________________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Prof. Univ. Constantin Milică, Morcovul, cel mai pretios rezervor de vitamine, Farmacia Verde: http://www.farmacia-verde.ro/2013/03/22/morcovul-cel-mai-pretios-rezervor-de-vitamine/

2. The World’s Healthiest Foods, Tomatoes: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=44

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. pai sa mor..parcă roșiile nu se combina cu castraveții 😀

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.