Cura de Slăbire cu Grapefruit – Cum se Face

Dieta cu grapefruit este una dintre cele mai uşoare de urmat, pentru că, practic, nu necesită eliminarea alimentelor din dieta ta curentă, ci un consum ridicat al acestui fruct. Grapefruitul este un fruct ce conţine o cantitate mare de betacaroteni, aceştia fiind recunoscuţi pentru abilitatea lor de a readuce colesterolul la un nivel normal. Desigur, nu trebuie să consumi alimente prăjite, care conţin E-uri, grăsimi, şi aşa mai departe, dar acestea trebuiesc evitate pe toată perioada vieţii, nu doar într-o dietă de slăbit.

Dieta cu Grapefruit (Image courtesy sxc.hu)

Dieta cu Grapefruit (Image courtesy sxc.hu)

Dieta de slăbit cu grapefruit 

Aceasta cura poate fi ţinută timp de 12 zile, perioada minimă necesară pentru a observa primele schimbări. Cu toate acestea, grapefruitul este un fruct ce trebuie implementat în viaţa de zi cu zi, datorită proprietăţilor benefice pe care le are asupra organismului uman.

Este vital ca într-o dietă de slăbit cu grapefruit să consumi minimum 2 litri de apă pe zi, deoarece aceste fruct are un efect diuretic. Totodată, trebuie să consumi minimum un grapefruit mare pe zi, pentru ca efectele lui pozitive asupra corpului să fie considerabil de mari.

Pe durata dietei cu grapefruit, nu este recomandat să consumaţi cafea, deoarece se amplifică efectul diuretic. De asemeni, dulciurile trebuiesc să fie limitate, dacă nu eliminate, iar glucidele să fie ingerate prin intermediul fructelor. Totuşi, deşi nu este sănătos să consumi alimente prăjite în ulei, ele pot fi călite în unt degresat.

Regimul alimentar pe durata curei

> Micul-dejun. Pentru ca dieta pe care o urmezi să fie cât se poate de eficientă, este recomandat să consumi la micul dejun minimum o jumătate de grapefruit, două ouă şi două bucăţi de bacon (pot fi gătite în unt fără grăsimi).

> La prânz. La masa de la amiaza poţi consuma un suc natural dintr-o jumătate de grapefruit, o salată de legume, cu dressing de ulei de măsline şi oţet balsamic, putând pune în ea şi piept de pui, de exemplu (sau orice tip de carne alba cu puţine grăsimi).

> Cina. La masa de seară poţi alege între un suc de grapefruit sau o jumătate de grapefruit, 200 de grame de carne de pui sau de vită fiartă sau făcută la grătar sau cuptor, cu o garnitură de legume fierte. De asemeni, poţi adăuga o salată de legume, cu dressing de ulei de măsline şi oţet balsamic. Ca exemplu, în salată poţi pune o jumătate de ţelină, spanac, ceapă roşie şi avocado. Totodată, pe parcursul unei zile, este recomandat să bei o cană de lapte degresat, pentru a ingera cantitatea recomandată de calciu pe zi.

Trebuie să eviţi, pe durata acestei diete, alimente precum maioneza, ardeiul iute, ceapa albă, castraveţii, pâinea şi mărarul. Totodată, poţi consuma orice cantitate de broccoli, ceapă roşie şi de ardei copţi.

De asemeni, ca şi în viaţa de zi cu zi, este recomandat să efectuezi minimum 20 de minute de exerciţii fizice pe zi sau măcar o oră de plmbare. Aşadar, încearcă această dietă foarte uşoară de urmat, pentru a putea scăpa de kilogramele pe care le ai în exces.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

2 comentarii

  1. Multumesc pentru stilul comod in care primesc informatiile utile!

  2. FOLOSESC IN FIECARE ZI AM SIMTIT EFECTUL

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.