Sfânta Muceniţă ECATERINA – Viața și minunile

Sfânta Ecaterina a mărturisit credinţa în Hristos pe vremea împăraţilor păgâni Maxenţiu şi Maximin, pe la anii 300.

La fel ca şi Sfânta Muceniţă Varvara, a fost chinuită mai mult decât mulţi alţi mucenici. Viaţa şi patimile ei mişcă şi astăzi inimile celor care citesc despre ea cu credinţă, pricinuindu-le în acelaşi timp o bucurie sufletească imensă.

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Ecaterina

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Ecaterina: Theodoros art

Şi era această fecioară împodobită cu frumuseţea şi înţelepciunea mai mult decât toate fecioarele timpului.

Era fiică de împăraţi şi ducea un trai bogat. Mama ei era creştină, dar în taină, de frica persecuţiilor împăratului Maximian.

„Să fie egal cu mine în rang, băgăţie, înţelepciune şi avere”

Înaltă, mlădioasă şi peste toate şi bine educată, fecioara Ecaterina cunoştea mai bine decât oricine operele poeţilor, filosofilor şi medicilor Greciei antice: Aristotel, Platon sau Hipocrate. Era neîntrecută mai ales în ştiinţele retoricii.

Avea numai 18 ani când mulţi pretendenţi din toate colţurile lumii, robiţi de farmecul ei, o peţeau pentru căsătorie.

Atâta doar că Ecaterina iubea mai mult fecioria. Voind să scape de povara căsătoriei, a cerut să i se găsească un mire care să fie asemenea ei în virtuţi şi frumuseţe.

„Un tânăr minunat şi mai presus decât toţi”

Ştiind că un tânăr asemenea ei în toate privinţele era aproape imposibil de găsit, mama Ecaterinei merge cu fata la duhovnicul ei, un bătrân plin de har, pentru povaţă şi îndrumare.

Duhovnicul o ascultată mişcat de înţelepciunea ei şi îi spune că el cunoaşte un Tânăr care este cu adevărat mai presus de toţi: frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, înţelepciunea Lui cârmuieşte cele văzute şi nevăzute, comorile Lui sunt împărţite tuturor oamenilor şi nu se sfârşesc niciodată, ci mai mult se înmulţesc.

Cât despre nobleţea Lui, aceasta este infinită, de necurpins, de neînţeles!

Aprinsă de dragoste la auzul celor spuse de bătrân, Ecaterina credea că e vorba despre un prinţ pământean.

Atunci bătrânul înţelept îi spune că acest Tânăr nu are tată pământesc, ci s-a născut dintr-o fecioară curată, într-un chip tainic.

Interesul Ecaterinei creştea cu fiecare nouă vorbă a bătrânului, dorind şi mai mult să-L vadă pe acest tânăr misterios.

Atunci bătrânul i-a dat fetei o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul Cel dumnezeiesc şi o sfătuieşte să se roage Fecioarei Maria, cu toată umilinţa, si să ceară să-L vadă pe Fiul ei.

„Nu voiesc să mă uit la dânsa”

Ecaterina s-a rugat toată noaptea, până când a aţipit şi a visat-o pe Maica Domnului, întocmai ca în icoană.

Pruncul pe care îl ţinea în braţe strălucea mai puternic decât soarele, dar El îşi întorcea faţa la ea, spunând că nu o cunoaşte.

Ecaterina a înţeles degrabă toate aspectele fine ale credinţei şi lepădându-se de haina strălucitoare, petrecea în post şi rugăciune.

Într-altă noapte ea a visat din nou pe Maica Domnului, şi de data asta Pruncul s-a uitat la ea şi i-a zis că acum îşi doreşte să o facă a Lui mireasă, întrucât acum a devenit luminată cu duhul.

Ecaterina primeşte în dar un inel de logodnă de la Mirele Hristos, ca semn a legământului Său cu ea.

Faustina, soţia împăratului devine muceniță

Împăratul Maximian porneşte la scurtă vreme o prigoană împotriva creştinilor, şi Ecaterina nu poate răbda, ci merge şi îl înfruntă pe împărat.

Acesta cheamă toţi oratorii cetăţii, dar nici unul nu reuşeşte să o biruie în arta retoricii. Sfânta Ecaterina aduce argumente puternice cu privire la credinţa adevărată în Hristos şi defaimă închinarea la zei.

În temniţă fiind, primeşte vizita soţiei împăratului, Faustina, care a avut un vis legat de sfinţenia Ecaterinei.

Faustina se converteşte la credinţa creştină după ce vorbeşte cu înţeleapta Ecaterina şi mărturiseşte credinţa alături de ceilalţi oratori ai împăratului. Faustina este chinuită groaznic, i se taie sânii şi este decapitată la un loc cu ceilalţi în ziua de 24 noiembrie.

Ecaterina este trasă pe roată

Ecaterinei i se pregătesc chinuri cumplite. Este trasă pe roată, dar Mirele Hristos o eliberează din strânsorile roţilor, astfel încât mulţi păgâni ajung să creadă în Dumnezeu.

La urmă, soldaţii o duc pe muceniţa Eacterina în afara cetăţii, unde în taie capul, pe data de 25 noiembrie, la anul 305. Martorii prezenţi la decapitare au rămas uluiţi să vadă că din trupul tăiat al sfintei curgea lapte şi nu sânge.

Trupul sfintei a fost răpit de către îngeri, în chip nevăzut, şi dus pe vârful Muntelui Sinai. Aici a stat ascuns câteva secole, apoi a fost descoperit de un monah.

Moaştele Sfintei Mucenie Eacterina se găsesc astăzi la Mănăstirea de pe Muntele Sinai, pe locul Rugului Aprins. Aici se săvârşesc necontenit minuni cu cei care se roagă sfintei cu credinţă.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. Dumnezeu,s-o odihnesca”-pe matusa mea Ecaterina,o pomenim astazi de ziua SFINTEI MUCENITA ECATERINA,va ramane vie in sufletele noastre ,care ne vegheaza de acolo din taramul INGERILOR!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.