Sfântul SERAFIM de SAROV – viața unui sfânt deosebit

Sfântul Serafim de Sarov este cunoscut ca unul din cei mai minunați sfinți recenți din Rusia, care a petrecut ani întregi pe o stâncă, în rugăciune neîncetată, pentru a dobândi de la Dumnezeu Duhul Sfânt.

Este unul din cei mai iubiți asceți și mistici ai Bisericii Ortodoxe ai timpurile recente. Îl sărbătorim cu dragoste de două ori pe an: pe 2 ianuarie – data mutării sale la Domnul, și pe 19 iulie – ziua nașterii și canonizării sale ca sfânt.

Viața Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Serafim de Sarov – Viața Minunată

Sfântul Serafim de Sarov – Viața Minunată

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în anul 1759 într-un oraș din Rusia (Kursk), sub numele de Prohor Moșnin. Încă din copilărie a fost atras de viețile sfinților, și ajuns la vârsta tinereții, s-a călugărit sub numele de Serafim (care înseamnă înflăcărat).

Viața sa întreagă a fost ca o viață a unui înger, ca o ardere de tot pentru dragostea Domnului, încât și în ceasul morții l-au găsit rugându-se, îngenuncheat în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Vindecat în mod miraculos de boli

Însemnul sfințeniei afierosite de Dumnezeu sfântului Serafim s-a văzut din copilărie, când adesea îmbolnăvindu-se sau vătămându-se de moarte, era tămăduit în chip miraculos de Maica Domnului.

Pe când avea șapte ani, a căzut de pe schela clopotniței unei biserici în construcție de la o înălțime foarte mare. Spre uimirea tuturor, copilul Prohos s-a ridicat în picioare, nevătămat.

Apoi la zece ani, Prohor s-a îmbolnăvit foarte tare, și în vis i-a apărut însăși Maica Domnului, care i-a făgăduit că va veni la el și-l va vindeca.

După câteva zile de la acest vis, în orașul său a avut loc o procesiune cu o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Ajungând în dreptul casei lui Prohor, afară s-a stârnit o ploaie mare, încât pentru a proteja icoana, pelerinii au fost nevoiți să o ducă în casă. Așa a venit Maica Domnului la copil și l-a tămăduit.

La scurt timp după ce a intrat în mănăstire ca frate, s-a îmbolnăvit crunt de hidropizie, încât tot trupul i se umflase. Sfântul Serafim a suferit așa vreme de trei ani, în tăcere, fără să cârtească, refuzând să fie văzut de un medic. Căci așa le spunea fraților: “Eu m-am încredințat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei lui Maici.”

În timp ce frații se rugau pentru el în biserică, Sfântul a avut o viziune în care Maica Domnului i-a apărut cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan. Și arătând cu degetul spre el, Maica Domnului a zis: “Acesta este unul de-ai noștri”.

După aceea l-a atins cu un toiag, și tot lichidul adunat în corpul său a început să curgă, lăsându-l pe sfânt complet vindecat. Acolo unde Maica Domnului s-a arătat, a fost zidită o infirmerie, iar sfântul a zidit însuși masa altarului.

Odată, pe când trăia deja în pustie, a fost atacat de niște hoți. Și în ciuda puterii sale fizice, Sfântul Serafim n-a opus rezistență, ci s-a lăsat bătut cumplit de aceia. A fost bătut până i-a dat sângele pe nas și pe urechi, și așa târându-se până la mănăstire, frații l-au luat și l-au îngrijit, minunându-se că încă mai trăia. Tot Maica Domnului a fost cea care l-a vindecat, însă în urma acestei bătăi, sfântul a rămas cu o cocoașă.

Sfântul Serafim de Sarov

Sfântul Serafim de Sarov

Dăruit total lui Dumnezeu

Sfântul Serafim de Sarov a intrat în mănăstire la vârsta de 19 ani, după opt ani a fost călugărit și apoi la scurt timp a fost hirotonit preot și duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo. Sfântul Serafim avea însă o ardere mai mare în inima sa.

Astfel că la scurtă vreme s-a retras în pădurea din Sarov ca pustnic, într-un loc pe care el în numise Muntele Athos, petrecând aici 16 ani în tăcere desăvârșită și rugăciune neîncetată. Mânca o dată pe zi, iar miercurea și vinerea ținea post negru.

Dormea puțin, rezemat de perete cu genunchii la piept, pe pietre sau ghemuit pe bușteni, pentru a putea priveghea.

Postind, trupul devine curat și uşor, viața lăuntrică se elevează, influențele exterioare nu mai sunt simțite, iar mintea, părăsind această lume, se ridică spre cer și se scufundă în întregime în contemplarea lumii spirituale. Rugăciunea și postul, interiorizarea și stăpânirea perfectă a simțurilor ridică sufletul spre Împărăția lui Dumnezeu.

Toată râvna îi era spre Dumnezeu, și toată puterea ființei sale era adâncită și îndreptată spre cele înalte. Petrecea adesea ceasuri întregi în rugăciunea inimii, fără să se miște sau să reacționeze la ceva din jurul său. Așa, în contemplație profundă îl găseau călugării vecini din pustie și nu îndrăzneau să-l tulbure.

De la un timp nu mai primea pe nimeni. Și dacă se întâmpla să întâlnească prin pădure vreun om, cădea cu fața la pământ și aștepta ca acela să meargă mai departe.

Rugându-se sfântul la Dumnezeu să afle dacă această însingurare îi este pe plac, Dumnezeu a făcut de s-a umplut toată calea care ducea către chilia lui cu crengi mari de brazi, blocând astfel orice acces către el.

Petrecea în singurătate, cu păsările cerului și animalele din sălbăticie, pe care le hrănea cu pâine. Întrebat fiind cum se descurcă având atât de puțină pâine, sfântul răspundea: “Întotdeauna se găsește destulă pâine în traistă.”

Așa povestea maica stareță a mănăstirii Diveevo: “Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească.”

Sfântul Serafim de Sarov – Viața

Sfântul Serafim de Sarov – Viața

1001 de zile și nopți pe o piatră

Cea mai aspră și cunoscută formă de asceză pe care Sfântul Serafim a încercat-o a fost petrecerea pe o stâncă din pădure în genunchi, în rugăciune continuă. Se odihnea foarte puțin, rugându-se cu mâinile ridicate, rostind doar “Doamne, miluieşte-mă!

În urma acestei mari nevoințe, Sfântul s-a învrednicit a gusta din dulcețile harului și mai ales din pacea lui Dumnezeu.

“Of, dacă ați ști ce bucurie și dulceață îl aşteaptă în Rai pe un suflet drept, ați fi de acord să îndurați în această viaţă toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulţumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru, tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm, numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El.”

____________________

Darul înainte-vederii și vindecărilor 

La insistența fraților din mănăstire, Sfântul Serafim s-a întors în mănăstire, pentru a-i povățui și ajuta în urcușul duhovnicesc. A continuat să petreacă însă în deplină rugăciune și în liniște în chilia sa. Abia după câțiva ani, după ce Maica Domnului i-a apărut în vis și i-a îngăduit să primească pe cei care vin la el, a deschis ușa și a renunțat la retragere.

Veneau la el mii de oameni pe zi, și el se arăta mereu vesel și liniștit, cunoscând mai dinainte cu duhul pricina și durerea celor care veneau să-l vadă. Așa Sfântul Serafim, spre sfârșitul vieții, s-a făcut mâna tămăduitoare a Domnului, vindecând prin rugăciune și cuvintele sale răni sufletești și trupești.

Tămăduia pe bolnavi cu uleiul din candela pe care o avea în chilie sau cu apa din izvorul său. Cei care l-au cunoscut au rămas îndeosebi cu dragostea, puritatea și blândețea care ieșeau din ființa lui. Când vedea un om, de dragostea care sălășluia în inima sa îl întâmpina spunând: “Bucuria mea! Hristos a Înviat!

Coliba Sfântului Serafim de Sarov

Coliba Sfântului Serafim de Sarov

Iar cei care ieșeau de la el rămâneau cu o împlinire sufletească, și mărturiseau:

“De la cea dintâi privire către el am fost cuprins de un sentiment de evlavie. Mi se părea un înger, un om ceresc. Chipul îi era alb precum ceara curată, ochii îi erau albaştri ca cerul, părul îi era alb şi îi atârna pe umeri. În ciuda sentimentului de aglomerare și dezordine, aerul din cămăruța sa era de o puritate absolută.”

Odată a fost surprins de cineva levitând, fiind cu trupul ridicat de la pământ în timpul unei rugăciuni. Sfântul Serafim putea fi în mai multe locuri în același timp, conform mărturiilor. S-a învrednicit de multe ori a vedea aievea pe Maica Domnului, pe îngerii lui Dumnezeu și chiar pe Mântuitorul Hristos.

Cu aproape doi ani înainte de mutarea sa la ceruri, Maica Domnului l-a vizitat, în prezența unei călugărițe care s-a învrednicit a vedea această viziune, zicându-i: “În curând, preaiubite, vei fi cu noi.”

Vederea și simțirea Duhului Sfânt

Nikolai Motovilov este cel care descrie întâlnirea emoționantă cu Sfântul Serafim, când i s-a revelat ce înseamnă și cum se simte dobândirea Duhului Sfânt. Această experiență a fost consemnată într-o carte.

Întrebându-l cum putem ști dacă Duhul Sfânt este în inimile noastre sau nu, Sfântul Serafim l-a luat de umeri și i-a zis: “Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă privești?” Și în acel moment Motovilov a simţit că i se deschid ochii și a văzut cum fața bătrânului strălucea ca soarele.

Sufletul i s-a umplut de pace și linişte, desfătare și bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută.

Sfântul Serafim de Sarov - Dobândirea Duhului Sfânt

Sfântul Serafim de Sarov – Dobândirea Duhului Sfânt

Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobişnuită, dar mai ales de fața sfântului care strălucea: “Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul și fața vă este mai strălucitoare ca soarele.” Și Sfântul Serafim i-a răspuns:

“Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum și tu ești la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că și tu ești în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt așa. Căldura asta de care vorbești, ea nu este în văzduh, ci întru noi. Încălzindu-se cu ea, pustnicii nu se temeau de asprimea iernii, fiind și ocrotiți prin darul care le slujea ca veșmânt. Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru.”

Serafim de Sarov spunea: “Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creștine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos, sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt.”

____________________

Minuni la adormirea sa

Părintele Serafim a cerut să fie scris pe piatra mormântului său aceste cuvinte:

“După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniți la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice ați avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniți la mine ca și când aș fi viu, și îngenunchind pe pământ, vărsați-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneți-mi totul și vă voi asculta. Așa cum îmi vorbeați în viață, la fel să o faceți și acum. Pentru că eu trăiesc și pururea voi fi.”

Și-a construit singur sicriul și îl ținea în chilia lui ca o piesă de mobilier. Adesea petrecea în el, citind diferite cărți sfinte. Le-a spus ucenicilor săi că atunci când va muri, un foc se va aprinde și ei vor ști.

În dimineața zilei de 2 ianuarie 1833, părintele Pavel a simțit miros de fum dinspre chilia Sfântului, și alergând, au aflat toate lucrurile arzând mocnit, numai sfântul stătea în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucișate pe piept. Trecuse la Domnului în timp ce se ruga.

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov

A fost canonizat și declarat sfânt pe 19 iulie, în anul 1903. Moaștele sale au făcut multe minuni, și astăzi se găsesc la Mănăstirea Diveevo, la 12 kilometri de Sarov, lângă orașul Nizhny Novgorod din Rusia.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.