Despre Sfântul Ioan Gură de Aur e greu a vorbi fără a scăpa ceva din viața lui minunată și plină de bogăția Duhului Sfânt. Pe măsura frumuseții minții și sufletului său, Dumnezeu i-a dat necazuri, încercări și ispite, prin care Sfântul a trecut ca printr-o topitoare de aur, mai înfrumusețat ieșind, proslăvind pe Dumnezeu pururea.
Viața Sfântului Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în cetatea Antiohia Sirei, din părinți bogați, dar săraci sufletește, deoarece erau necredincioși. Tatăl sfântului era mare voievod în cetate și se numea Secund, iar maica sa Antuza.
Când a atins vârsta tinereții, tatăl său l-a trimis la școlile elinești ale vremii, pentru a învăța înțelepciunea lumească, adică filosofia, sofismul și retorica. Dar încă de la vârsta lui fragedă, sfântul Ioan era umbrit de Duhul Sfânt, prin care pricepea mai repede și mai multe decât bătrânii înțelepți ai vremii.
Ajungând la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, sfântul Ioan Gură de Aur a lepădat credința elinească, și a alergat la Hristos, primind Sfântul Botez în Biserica Creștină din Antiohia, păstorită la acea vreme de sfântul Meletie.
Și Bunul Dumnezeu n-a lăsat pe tatăl său și pe mama sa în întunericul necredinței, ci încă și acestora le-a deschis ochii spre a cunoaște sfânta credință creștină. După moartea tatălui său, mama sfântului Ioan a rămas singură, alegând văduvia cea bineplăcută lui Hristos.
Vindecarea unui hulitor
Pe când avea doar optsprezece ani, Sfântul Ioan a mers la Atena, și acolo biruia pe toți cu cuvântul, căci multă putere avea de la Dumnezeu. Și era acolo un filosof pe nume Antimie, care avea pizmă pe el, pentru măreția sfântului și frumusețea cuvântării lui. Și pe când se aflau ei într-o dispută, Antimie a început a fi chinuit de un duh necurat. Și căzând la pământ, făcea spume la gură, mult fiind muncit de diavolul. Atunci de frică, toți cei prezenți l-au rugat pe sfântul Ioan Gură de Aur să se milostivească spre acela și să-l vindece. Dar sfântul a răspuns lor:
“De nu se va pocăi și nu va crede în Hristos Dumnezeu, pe Care L-a hulit, nu se va vindeca”. Și atunci Antimie a strigat cu glas mare: “Mărturisesc că nu este alt Dumnezeu în cer și pe pământ, afară de cel creştinesc, în care crede prea înţeleptul Ioan”. Îndată ce a săvârșit a spune cuvintele acestea, duhul cel rău a iești dintr-însul și l-a slobozit, făcându-l sănătos. După această minune, tot poporul a strigat: “Mare este Dumnezeul creștinilor, Care face minuni!” Așa s-au botezat atunci mulți din cetate, împreună cu hulitorul Antimie.
Aflând de aceste minunate fapte ale sfântului Ioan, Episcopul cetății a dorit să-l țină pe Ioan în Atena, pentru a-l pune următor scaunului, spre cârmuirea Bisericii. Însă sfântul Ioan, pricepând gândul episcopului, a fugit pe ascuns de acolo, înapoindu-se în Antiohia.
Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Ioan Gură de Aur ura deșertăciunea lumească, și nu voia să fie părtaș la nimic din mândria vieții acesteia, preferând cugetarea smerită și chipul îngeresc al slujirii lui Dumnezeu în chip monahal. La aceasta l-a îndemnat bunul său prieten, Sfântul Vasile cel Mare, cu care împărtășea aceeași dragoste de Dumnezeu, fiind amândoi de un suflet.
Și dacă Sfântul Vasile cel Mare s-a călugărit la o mănăstire, a sfătuit și pe bunul său prieten Ioan să îmbrace haina monahicească. Însă mama lui, înainte de a pleca, l-a oprit cu lacrimi, zicându-i să rămână alături de ea până la mutarea ei:
“Te rog, fiule, nu mă arunca în a doua văduvie, iar tânguirea ce mi s-a potolit după tatăl tău n-o înnoi iarăși cu plecarea ta. Ci așteaptă moartea mea, pe care o doresc să fie degrabă, iar după ce mă vei îngropa pe mine lângă oasele tatălui tău, atunci vei face cum vei voi. Acum însă, rabdă puțin și rămâi cu mine, până când sunt încă între cei vii”. Așa l-a înduplecat pe Sfântul Ioan să rămână în cetate încă trei ani.
După îngroparea maicii sale, Sfântul Ioan a împărțit toată averea sa robilor și săracilor, și lăsându-le pe toate, s-a dus la o mănăstire, unde slujea lui Dumnezeu ziua și noaptea, în multe feluri de osteneli. În această perioadă a scris multe cărți despre sfințenia preoției, despre smerenia inimii, despre căderea prin păcat și ridicarea prin pocăință.
Cum a primit harul cuvântării de Dumnezeu
Sfântul Ioan primise de la Dumnezeu același dar al învățării prin Duhul Sfânt, pe care Sfinții Apostoli îl aveau. Harisma aceasta i s-a descoperit unui bătrân înaintevăzător pe nume Isihie, din mănăstirea în care petrecea Sfântul Ioan. Căci într-o noapte, acesta a fost răpit cu mintea și a văzut cum doi bărbați luminați au intrat în chilia lui Ioan. Unul din ei era Sfântul Apostol Ioan, care i-a dat lui Ioan Gură de Aur o hârtie prin care avea să cunoască adâncurile înțelepciunii spre a-i învăța pe oameni, spre a stupa gura hulitorilor și a ereticilor care grăiesc fărădelege împotriva Domnului Hristos, căci Dumnezeu a binevoit a locui într-însul și a-l curăți pentru a primi acest dar. Iar celălalt bărbat era Sfântul Apostol Petru, care i-a întins lui Ioan Gură de Aur cheile Sfintelor Biserici.
Închinându-se lor cu frică și smerenie, sfântul Ioan Gură de Aur a zis către ei: “Cine sunt eu, ca să îndrăznesc a primi și a purta niște slujbe mari și înfricoșate ca acestea, fiind păcătos și mai prost decât toți oamenii?” Însă Sfinții Apostoli care se arătaseră au grăit către el: “Stai pe picioare, îmbărbătează-te și te întărește, fă cele poruncite ție, și nu tăinui darul cel dat ție de la Domnul nostru Iisus Hristos, spre sfințirea și întărirea poporului Său, pentru care și-a vărsat sângele ca să-l mântuiască din înșelăciune. Grăiește cuvântul lui Dumnezeu fără îndoire, pentru că a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, a sfinți prin tine multe suflete și a le aduce la cunoștința Sa. O să ai multe nevoi și necazuri pentru dreptate, dar să rabzi ca un diamant tare, pentru că așa vei moşteni Împărăția lui Dumnezeu”.
Necazurile și ura îndurate pentru Domnul
După ce a fost hirotonit preot, Sfântul Ioan Gură de Aur și-a început lucrarea de mântuire a sufletelor, învățând pe popor în biserică. Și toți care îl auzeau vorbind nu se puteau sătura de frumusețea cuvintelor lui preadulci care curgeau ca mierea, și mereu alergau să-l vadă, făcându-se el astfel cel mai vestit dintre predicatorii veacurilor. El mustra fărădelegea, și nu ierta nici pe slujitorii Domnului care răpeau averile săracilor și trăiau în desfătări, nici pe împărați, nici pe cei mai mari ai vremii, care petreceau în desfrânări și necurății.
Din această pricină, mulți îl urau și încercau să-l înlăture pe dânsul din scaunul patriarhal: Teofil, patriarhul Alexandriei, Acachie, episcopul Veriei, Severian al Gavalului și Antioh al Ptolemaidei, doi preoţi și cinci diaconi din Constantinopol, trei văduve vestite și bogate: Marsa, Castritia și Evgrafia, care duceau o viață necurată, despre care s-au scris foarte multe.
Însă toți acești pizmăreți și mincinoșii iscoditori nu au reușit să schimbe gândul și inima poporului împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur, care strălucea ca un soare luminând toate cu faptele sale bune, ci au murit în răutatea lor neîndreptați, fără a găsi ceva cu care să-l învinuiască.
Numele de “Gură de Aur” i-a fost dăruit tot de Dumnezeu, printr-o femeie, care auzindu-l cuvântând a zis: “Învățătorule duhovnicesc sau mai bine să-ți zic, Ioane Gură de Aur, adâncit-ai fântâna sfintelor tale învățături, dar funia minții noastre este scurtă și nu poate să o ajungă!” Atunci tot poporul a încuviințat ca de acum înainte, Gură de Aur să fie numit marele lor învățător, în toate bisericile și în toată lumea.
Multe minuni făcea Sfântul cu cuvântul, dar și cu fapta, căci era om ales de Dumnezeu. S-au scris foarte multe cărți despre minunata viață a Sfântului Ioan Gură de Aur, însă tot nu s-au putut acoperi toate minunile sale.
Locul Sfântului Ioan Gură de Aur în cer
După o viață furtunoasă, cu vifore, supărări și bucurii pe măsură, Sfântul Ioan Gură de Aur a adormit în pace, învrednicindu-se de petrecerea cu îngerii în cereștile locașuri.
Când un călugăr a voit a cunoaște în ce slavă petrece Sfântul Ioan Gură de Aur în ceruri, un înger l-a răpit pe el la ceruri. Și văzând acolo multe lăcașuri, ale multor patriarhi și ierarhi ai bisericii, pe sfântul Gură de Aur tot nu l-a putut vedea. Și întrebând pe înger de aceasta, acela i-a zis lui că acolo unde petrece Sfântul Ioan Gură de Aur este și Domnul Hristos, și acolo nu s-a mai învrednicit nimeni a ajunge până azi.
