Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, pomenit în data de 12 noiembrie, este o figură duhovnicească istorică, ce atrage prin chipul blândeții, smereniei și iubirii sale nemărginite față de Hristos, pentru Care a împărțit tot ce a dobândit prin scaunul patriarhal și Căruia i-a slujit până la moarte cu frică și dragoste.

Viața Sfântului Ioan cel Milostiv
Sfântul Ioan cel Milostiv trăit în secolul al VII-lea. Acesta a avut sădită în inima lui de mic copil frica cea bună de Dumnezeu de la părinții său, de unde a deprins înțelepciunea cea mântuitoare.
Deși a fost silit de părinți să se căsătorească, după puțină vreme, atât femeia sa, cât și copiii născuți i-au murit. Aceasta a fost voia Domnului, ca Sfântul Ioan să de despartă de grija lumească și să urmeze căile cele duhovnicești.
Slobozindu-se astfel de grija familiei, Sfântul Ioan a început a sluji lui Dumnezeu cu toată ființa lui. Cel mai mult îi plăcea să facă milostenie, să se grijească îndeaproape de cei săraci și ajunși de necazuri și nevoi. Pentru bunătatea inimii sale, Domnul l-a preamărit pe el între oameni, astfel încât a ajuns păstor al Bisericii din Alexandria.
Apariția Maici Domnului
Sfântul Ioan cel Milostiv a dobândit acest nume în urma unei apariții a Maicii Domnului care l-a întărit pe dânsul în lucrarea acestei virtuți.
Pe când avea numai cincisprezece ani, într-o noapte i s-a arătat în vis o fecioară frumoasă, purtând o cunună de măslin pe cap. Și apropiindu-se de el, s-a atins de pieptul său și trezindu-l, a văzut-o aievea înaintea sa. Întrebând-o cine este, a răspuns că ea este fiica cea mare a Marelui Împărat și că dacă și-o va face prietenă, va mijloci mare dar pentru el de la Împărat și îl va duce înaintea Lui, deoarece nimeni nu are îndrăzneală mai mare ca ea la Dânsul.
Mult mirându-se de aceea vedenie, Sfântul Ioan a cugetat întru sine că este fiica milosteniei, întrucât cununa de măsline simbolizează milostenia, înțelegând că cel care voiește să afle milă înaintea Domnului, trebuie să dea milostenie către aproapele. În urma acestui gând, Sfântul Ioan s-a sculat și s-a pornit către biserică. În calea lui i-a ieșit un sărac fără haine. Și dezbrăcându-se de haina lui, i-a dat-o celui sărac să se învelească, voind să afle dacă ceea ce a văzut aievea este de la Dumnezeu sau înșelăciune. Mai mergând deci puțin, a dat de un om în haine albe care i-a pus în mână o legătură cu o sută de galbeni. Atunci a cunoscut că acela era îngerul Domnului, care i-a răsplătit lui fapta cea bună.
Milostivirea fără margini a sfântului Ioan
Îndată ce s-a suit pe scaunul de patriarh, a poruncit iconomilor bisericii să cutreiere toată cetatea și să îi scrie pe o hârtie pe toți cei săraci și nevoiași, căci aceștia sunt cei care îl vor duce pe el în locașurile cele veșnice și îl vor ajuta spre mântuire. Mergând iconomii, au scris pe toți săracii pe care i-au găsit pe ulițe și prin bolnițe, și numărul lor era ca la 7.500. Acestora tuturor, Sfântul Ioan cel Milostiv le-a împărțit din averea bisericii, cele de trebuință pentru hrană.
Când creștinii din Siria au fost duși în robie, fericitul Ioan a trimis corăbii cu aur și grâu spre răscumpărarea lor. Sfântul stabilise două zile pe săptămână când se așeza în ușile bisericii, de unde dădea voie celor săraci să vină la el și să ceară milostenie sau să își spună ofurile.
Izbăvind mereu pe cei sărmani din necazuri, așa zicea: „De vreme ce mie întotdeauna îmi este liberă intrarea la Domnul Dumnezeul meu și vorbesc cu Dânsul prin rugăciune și cer orice voiesc, apoi de ce să nu dau voie și eu aproapelui meu să vină la mine fără opreală ca să-mi povestească nevoia sau strâmbătatea sa și să ceară de la mine orice voiește? Căci așa a zic Mântuitorul: Cu ce măsură veți măsura, cu aceea se va măsura vouă.
Și de se întâmpla să nu vină nimeni la el pentru milostenie, Sfântul Ioan se întrista și plângea socotind că în ziua aceea n-a câștigat nimic pentru mântuirea lui și n-a adus nimic Domnului ca jertfă pentru păcatele sale.
Odată, l-a întâmpinat pe el un străin care a vrut să ispitească inima sfântului. Și cerându-i milostenie, după ce a primi de la el șase arginți, s-a dus de și-a schimbat hainele și a venit iarăși înaintea Sfântului, cerând milostenie. Acesta i-a dat alți șase arginți, deși sluga lui i-a șoptit la ureche că este același sărac care a luat de la el mai înainte șase arginți. Dar făcându-se că nu aude, Sfântul Ioan n-a zis nimic. Schimbându-și hainele a treia oară, a mers acel străin cu vicleșug a-i cere patriarhului milostenie. Atunci sluga sa i-a zis: „Stăpâne, acesta este tot acela care a luat de două ori câte șase arginţi și acum cere și a treia oară”. Atunci fericitul i-a răspuns, zicând: „Dă-i lui doi arginți, ca nu cumva să fie Hristosul meu, Care mă încearcă pe mine!
Minuni la adormirea sfântului Ioan
Când a venit vremea să se mute la Domnului, Sfântul Ioan a zis: „Mulţumescu-Ți Ție, Doamne Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit pe mine a-Ți sluji Ție, și că din bunătățile lumii acesteia nimic nu mi-am oprit decât a treia parte dintr-un argint, dar și aceea poruncesc acum să fie dată săracilor. Iar când am fost ales episcop al Alexandriei, am aflat la episcopia mea aproape opt mii de litre de aur, și din dragostea iubitorilor de Dumnezeu, am adunat mai mult de zece mii de litre de aur, pe care toate le-am dat lui Hristos, Căruia și sufletul meu I-l dau acum”.
Când au vrut să așeze trupul Sântului Ioan în casa lui Tihon, făcătorul de minuni, erau acolo două trupuri de sfinți, care s-au mișcat, despărțindu-se unul de altul, ca și cum ar face loc trupului Sfântului Ioan între ei.
Minuni după moartea sfântului
Iar după îngroparea lui, o altă minune s-a petrecut cu o femeie care pe când sfântul încă trăia, a mers la el pentru a-i mărturisi un păcat mare. Dar venind la dânsul, s-a rușinat a i-l mărturisi lui. Sfântul a îndemnat-o atunci pe femeie să scrie păcatul ei pe o foaie de hârtie, să o pecetluiască și să i-o dea lui. Și făcând așa, femeia l-a pus să jure că nu va deschide hârtia niciodată pentru a citi păcatul ei. La cinci zile după această întâmplare, sfântul Ioan a adormit întru Domnul.
Și aflând femeia, mult s-a temut că scrisoarea ei a ajuns în mâinile altora, care au aflat păcatul ei. De aceea a mers la mormântul lui, și a stat acolo trei zile și trei nopți jelindu-se cu disperare. Și așa striga către el, ca și către un om viu: „Omule al lui Dumnezeu, ție însuți n-am îndrăznit a-mi mărturisi păcatul și acum iată că este vădit tuturor. O, mai bine era dacă nu ți-aș fi dat hârtia aceea cu păcatele mele. Vai mie, ticăloasa, că, vrând a fugi de ruşine, la mai mare rușine am ajuns, căci sunt tuturor batjocură și în loc de tămăduire, am luat rană cumplită. Dar nu mă voi depărta de la mormântul tău, plăcutule al lui Dumnezeu, până ce nu-mi vei spune unde ai pus scrisoarea mea, pentru că știu că n-ai murit, ci și acum ești viu”.
În a treia noapte, Sfântul Ioan a ieșit din mormânt cu cei doi episcopi îngropați alăturea de el și i-a zis femeii: „O, femeie, pentru ce nu ne dai nouă odihnă, ci și hainele noastre le uzi cu lacrimile tale!”. Și zicând acestea, i-a înapoiat hârtia pecetluită: „Primește scrisoarea ta și dezleag-o”. După ce sfinții s-au culcat la locul lor, femeia a dezlegat pecetea și a găsit în locul păcatelor ei scrise acestea: „Pentru Ioan, robul Meu, s-a șters păcatul tău”.
Doamne ajuta !!! Amin !!!