Rugăciune către Sfânta Muceniță Anisia (30 decembrie)

Anisia era o fecioară din Tesalonic. A trăit pe vremea împăratului păgân Maximian. Părinții ei erau îndestulați în cele materiale, dar bogați și în credință.

Pe copilă au crescut-o în frica de Dumnezeu, dându-i învățăturile cele mai bune, care mântuiesc sufletul. Pe măsură ce crește se putea vedea înțelepcinea ei și purtarea sa îngerească.

Rugaciune catre Sfanta Anisia

Rugaciune catre Sfanta Anisia

Sfânta Anisia – viața și mucenicia

Duhul Sfânt via într-însa, iar chipul ei strălucea cu o frumusețe aleasă. Nu ieșea din casă, tăinuindu-și frumusețea de ochii lumii.

Petrecea neîncetat în rugăciune și lacrimi. Adesea cugeta la bunătățile cerești și socotea această viață vremelnică un zid despărțitor de Împărăția lui Dumnezeu pe care atât de mult o râvnea.

După ce părinții ei s-au mutat la Domnul, a împărțit toate câte le moștenise – averi, case, dobitoace și alte bogății – la săraci. Nădăjduia să primească mai mult în Împărăția cerurilor. Căci ea căuta să schimbe cele pământești cu cele cerești, iar prin cruce să ajungă la Hristos Cel iubit.

Se ruga ca Mântuitorul să o primească în rânduș fecioarelor și să se facă părtașă slavei Sale. Își petrecea timpul lucrând cu mâinile sale și dobândindu-și cele trebuincioase prin osteneală. Alesese o viață austeră, cu post, rugăciune, nevoințe și citirea Sfintei Scripturi și a psalmilor.

 Cumpără Psaltirea 

Psaltirea Proorocului si Imparatului David

Psaltirea Proorocului si Imparatului David

Dormea pe pământ, pe o rogojină în loc de pernă. Se învelea cu o zdreanță în loc de pături moi. Nopțile priveghea și se ruga cu lacrimi.

În vremea aceea, necuratul diavol a ispitit pe împărat să ofere libertate oricui voiește a ucide pe creștini, fără a fi judecați. Astfel încât numele și pomenirea lor să piară fără a li se mai cunoaște viața.

Deci a început o ucidere cumplită între creștini, în tot locul și în tot ceasul. Anisia ardea cu duhul să se facă și ea muceniță a lui Hristos. Și ducându-se la Biserica Dmnului, a văzut o gâlceavă între păgâni și creștini. Un ostaș împărătesc a prins-o și a dus-o cu forța să slujească zeilor, căci în acea zi făceau prăznuirea zeului Soare.

Luându-i acoperământul de pe cap ca să o vadă mai bine, Anisia l-a scuipat în față. Iar acel ostaș mâniindu-se, a lovit-o cu sabia în coastă, străbătându-i firavul ei trup. Și îndată a murit prin vărsarea sângelui ei.

 Cumpără cartea

Martirii ortodoxiei. Teologia martiriului

Martirii ortodoxiei. Teologia martiriului

Creștinii au jelit pierderea tinereților ei și luând cinstitele ei moaște, le-au îngropat ca la două stadii depărtare de locul acela. Mai târziu au ridicat acolo o biserică în numele ei.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Anisia

¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ 

Cântarea 1

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimite-mi lumină mie, ce­lui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, prealăudată, ca singura ce stai cu bucurie înaintea Tatălui luminilor, alungând, cu rugăciunile tale, viforul greşelilor mele.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sihăstria desţelenindu-ţi ogorul cel sufletesc, de Dum­nezeu înţelepţită, lucrezi spicul muceniciei, păstrându-l pentru Plugarul Cel Ce ţi-a insuflat pu­tere, fecioară muceniţă, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mâna ta cea preabogată împărţind averea cea vremel­nică, ai dobândit viaţă bogată, care nicidecum nu se pierde şi Vistierie Nepieritoare şi Mărire Cerească, muceniţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din tine, Ceea ce eşti Prea­sfântă, Se naşte astăzi cu Trup asemănător nouă, Făcătorul a toată lumea şi este înfăşat în scutece, Cel Ce a înfăşurat ma­rea cu negură, Maică pururea Fecioară.

Cântarea a 3-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcătorul, iubind frumu­seţea sufletului tău, te-a logodit pe tine Sieşi mireasă, cu adevărat frumoasă şi fără de pri­hană, muceniţă.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind Patima Celui fără de patimă, Care pentru noi cu moarte a fost omorât, cinstită muceniţă, cu moarte mucenicească mori.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă duhovnicească şi ca o aducere desăvârşit curată s-a adus Ţie, Dumnezeule, Ceea ce a iubit Crucea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Loc Încăpător Ziditorului Celui Neîncăput te-ai făcut, încăpându-L pe El, cu Trup, Ceea ce eşti Plină de dar şi cu totul fără de prihană.

Cântarea a 4-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţinându-se pe urmele Tale cele purtătoare de viaţă, roaba Ta este rănită cu suliţa în coastă şi trece nevătămată de sabia cea chinuitoare, lăudându-Te pe Tine, Stăpâne Hristoase.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind cu razele muceni­ciei şi încununată fiind cu nestricăcioasă cunună, bucurându-te stai înaintea lui Hristos, Mirelui tău, Muceniţă Anisia Prealăudată.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu împotriviri muceniceşti ai răsturnat, surpându-l, pe cel ce a îndrăznit să înşele pe Eva cea dintâi, arătându-l neputin­cios şi bucurându-te, strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a zidit fiinţele cele fără de materie astăzi Se naşte cu Trup, ca un Om din tine, Maica lui Dumnezeu. Căruia cântăm: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Tine Doamne, cunoscându-Te muceniţă Ta, Izvor de mântuire, a băut până la fund paharul muceniciei, neîndoindu-se cu inima.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, mieluşea a lui Hristos! O, junghiere bine primită de Dum­nezeu! O, jertfă fără de prihană a Domnului! Purtătoare de Dumnezeu, roagă-te să ne mântuim noi.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumină preastrălucitoare ai ajuns, apropiindu-te de Lumi­na Cea Mare şi luminezi pe cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta, Muceniţă Anisia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curgerea stricăciunii a înce­tat pentru că Fecioara a născut fără de stricăciune pe Cel Ce a eli­berat din stricăciune firea oa­menilor cea stricată.

Cântarea a 6-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând cuget bărbătesc, în trup femeiesc, muceniţă, ai ieşit la luptă cu vrăjmaşii cei fără de trup şi cu sabia răbdă­rii i-ai ucis pe ei.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mulţimea sângelui ai us­cat marea relei credinţe şi ai adăpat Cinstită Biserica lui Hristos, Sfântă Anisia, purtătoare de biruinţă, lauda fecioarelor.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neudată ai trecut prin fur­tuna nevoinţelor şi povăţuită fiind de mâna Celui Ce pe toate le-a făcut cu cuvântul, ai ajuns la liman de mântuire, fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a zidit după Chipul Său pe Om, din multă milosti­vire îl zideşte din nou, din tine Fecioară, Maica lui Dumnezeu, îmbrăcându-Se pe de-a întregul cu el.

Cântarea a 7-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Casa sufletului tău, muceniţă, duhovniceşte fiind întărită prin mărturisirea lui Hristos, când s-au pornit valu­rile chinurilor, nicidecum nu s-a zdruncinat; ci, ai strigat: Dum­nezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând pe Hristos Soare­le dreptăţii, muceniţă, nu ai vrut să jertfeşti soarelui, după porunca nelegiuitului tiran; ci, ai cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţitele tale sângiuri vopsindu-ţi haina mohorâtă şi încununat fîindu-ţi capul cu cunună de biruinţă, muceniţă, stai acum înaintea lui Dum­nezeu, Împăratul Cel Nemuri­tor, veselindu-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce înfăşoară cerul cu nori şi pământul cu negură, născându-Se din pântecele tău, cu scutece este înfăşat şi în iesle este culcat, Maică a lui Dum­nezeu fără de prihană, dezlegându-mi lanţurile greşelilor.

Cântarea a 8-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Orfanilor, văduvelor şi lip­siţilor şi tuturor celor din nevoi ai împărţit bogăţia, iubind Poruncile cele nestrămu­tate ale Atotţiitorului şi bând cu adevărat cinstitul pahar al muceniciei ţi-ai potolit setea, cinstită fecioară.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o zestre ai adus lui Hristos postirea, lacrimile, uci­derea patimilor, vărsarea sân­gelui şi împungerea coastei. Pentru aceasta ţi-a şi dat ţie cunună, care nu se învecheşte şi cămară ce nu se strică şi mărire nepieritoare.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Lumină locuieşti împreună cu îngerii, în cetelefecioarelor şi în adunările mucenicilor; îm­preună prăznuind faţă către faţă cu Mirele tău şi împărtăşindu-te de Mărirea Cea Lumi­nată, Sfântă Muceniţă Anisia, strigi: toate lucrurile lău­daţi pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată acum lămurit a lipsit domn şi povăţuitor din neamul lui Iuda; că tu, cea fără de pri­hană, ai născut pe Cel mai îna­inte pus de o parte, pe Hristos, Aşteptarea neamurilor, Căruia cântăm: binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce dau cinstire chipu­rilor de piatră în locul Ziditorului, nesuferind a te ve­dea plecată lui Dumnezeu, Mă­rită Anisia, te-au tăiat cu sabia, logodindu-ţi prin moarte Dum­nezeiască Nemurire.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetatea tesalonicenilor se laudă cu scutecele şi cu nevoinţele tale, muceniţă, fecioară, iar Biserica celor întâi-născuţi, având Dumnezeiescul tău duh se veseleşte cu drepţii.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămâie, aur şi smirnă au adus magii, cu credinţă, Celui Ce S-a născut în Betleem; iar purtătoarea de biruinţă a adus nevoinţele cele prin sânge ale muceniciei, rugându-se Lui pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toiag ai odrăslit din rădă­cina lui Iesei, Născătoare de Dumnezeu, născându-ne nouă astăzi pe Hristos, Floarea Dumnezeirii, Preacurată, Cel Ce ca Dumnezeu este Neîncăput, iar acum ca un Prunc este înfăşat cu scutece.

SEDELNA

Peste patimile trupului împărăţind prin suferinţe făcă­toare de viaţă, cu dreaptă cre­dinţă ţi-ai vopsit cu însuţi sân­gele tău haina nestricăcioasă, Cinstită Muceniţă Anisia. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă fără de prihană a Împăratului tuturor. Izbăveşte-ne deci, din primejdii pe noi, cei ce săvârşim cu cre­dinţă mărită pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului

Veniţi să vedem, credincio­şilor, unde S-a născut Hristos; drept aceea să vedem unde merge steaua cu magii, împă­raţii de la Răsărit; acolo îngerii cântă neîncetat; păstorii, petre­când noaptea în câmp, cântare vrednică grăiesc: Slavă întru cei de sus, Celui Ce S-a născut astăzi în peşteră din Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, în Betleemul Iudeii.

Surse articol:

1. Doxologia, Viața Sfintei Mucenițe Anisia: https://doxologia.ro/viata-sfintei-mucenite-anisia
2. Doxologia, Canon de rugăciune către Sfinta Muceniță Anisia: https://doxologia.ro/canon-de-rugaciune-catre-sfanta-mucenita-anisia

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.