Părintele Arsenie Boca, marele duhovnic de la Sâmbăta, recomanda unora din cei care veneau la sfinția sa să practice rugăciunea de toată vremea, anume rugăciunea lui Iisus:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
„Să te silești să trăiești în prezența lui Dumnezeu. În orice împrejurare ai fi să ai gândul la Dumnezeu. A fi întotdeauna cu „Doamne Iisuse…” în gând, chiar și în somn, cum spune psalmistul David: „Eu dorm, dar inima mea veghează…”.
Atunci când te silești la o trezvie a minții care se lucrează prin rugăciunea neîncetată, nu prea mai ai cum să faci păcate.
„Prezența lui Dumnezeu are rostul de a ne opri de la cele rele, căci uneori le facem chiar și în prezența Lui. Așa să faci dacă vrei să te mântuiești”.
Părintele spunea că „Doamne Iisuse…” este rugăciunea vameșului, cu care mulți se pot mântui, pentru că are în ea multă smerenie.
Nu doar mândria împiedică suirea rugăciunii la Dumnezeu, ci și egoismul nostru, care tot o mândrie și o trufie este.
Referitor la felul în care ar trebui să ne rugăm, Părintele Arsenie atrăgea atenția asupra faptului că mulți se roagă pentru ceva anume. Au întotdeauna cereri care vizează câștiguri materiale sau interese personale.
„Oamenii se roagă în tot felul: să câștige un proces, să-i ajute Dumnezeu să ia examenul, să aibă noroc în căsnicie, pentru sănătate”.
Aceste rugăciuni arată lipsa noastră de credință, de maturitate duhovnicească. Mântuitorul ne-a asigurat că Dumnezeu-Tatăl știe ce ne este de folos și mai înainte ca noi să cerem El ni le dă.
Atunci, cum ar fi mai bine să ne rugăm? Cum ar trebui să fie adresarea noastră către Dumnezeu?
Una singură însă este rugăciunea care se ridică grabnic la cer, spunea Părintele Arsenie:
„Numai rugăciunea jertfei de sine se urcă până la jertfelnicul lui Dumnezeu, celelalte rugăciuni rămân tot aici pe pământ, nu se suie atât de sus”.
O astfel de rugăciune, golită de sine și plină de jertfelnicie a avut-o Prorocul Moise. El se ruga pentru iertarea păcatelor făcute de poporul pe care îl conducea prin pustie, ca pentru sine însuși.
Prefera să fie socotit la un loc cu ei și osândit împreună cu poporul decât ei să piară iar el să se mântuiască singur.
„Iartă-le acum păcatul, dacă nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris”.
În acest fel s-a rugat și profetul Ilie, când a cerut ca Dumnezeu să dea ploaie după trei ani și jumătate de secetă cumplită. Sfântul Ilie era om, ca și noi, dar rugăciunea lui a fost fierbinte.
„Rugăciunea sfântului se urcă precum tămâia până la Dumnezeu”.
Pentru o rugăciune primită trebuie așadar nu doar credință și stăruință, ci și o viață curată și bineplăcută Domnului.
„Numai rugăciunea jertfei de sine, adică a lepădării de sine se suie atât de sus. Când te lepezi de tine, te rogi – acea rugăciune se suie ca tămâia până la Dumnezeu”.
O rugăciune a jertfei de sine este să ajuți pe cel care îți cere ajutorul, adică să rupi din timpul tău, din treburile tale, dar să termi la timp și lucrul tău și în același timp să te și rogi, spunea Părintele Arsenie.
Rugăciunea are mai mare putere atunci când se roagă mai mulți la un loc. Domnul Însuși a zis că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, este prezent și El.
„Rugăciunea are și ea puterea ei. Trebuie ploaie? Te rogi fierbinte lui Dumnezeu și plouă. Rugăciunea se face în Biserică, la strană și Sfânta Liturghie, dar trebuie să strigăm și noi la Dumnezeu prin rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase…”
Citește și – Toate rugăciunile sunt bune, dar mai bună este rugăciunea vameșului – Părintele Arsenie Boca
Sursă articol: Părintele Arsenie Boca – Rugăciunea jertfei de sine, Revista Atitudini: https://atitudini.com/2024/03/pr-arsenie-boca-rugaciunea-jertfei-de-sine/
