Rugăciunea către Maica Domnului – salvarea de la bolile de moarte
Această frumoasă rugăciune către Maica Domnului poartă numele icoanei pentru care a fost alcătuită. Se găsește la finalul Acatistului Icoanei „Salvarea de mânia lui Dumnezeu” sau „Salvarea de la moarte”.
Icoana este prăznuită în ziua de 3 octombrie în Rusia și se află la Mănăstirea Trubchevsk.
Această icoană a făcut multe minuni. Se spune că rugăciunile săvârșite înaintea ei sunt aducătoare de vindecare și de iertare.
Icoana izbăvește de mânia venită asupra oamenilor din pricina păcatelor. Izbăvește pe cei bolnavi de plămâni, pe cei care suferă de alergii, polipi, ulcere și boli de spate.
Pe cei grav bolnavi, aflați în fază terminală, îi ajută să mai trăiască.
Această icoană izbăvește de moartea pricinuită prin lucrarea celui rău: farmece, blesteme, vrăji, descântece.
Femeile care au probleme cu sarcina se pot ruga înaintea acestei icoane pentru izbăvirea de pericolele care pot să apară la naștere.
Este de asemenea o icoană care îi ajută pe cei stăpâniți de patima drogurilor.
Tămăduiește pe cei muți din naștere, cu cancere terminale sau tumori pricinuitoare de moarte.
Rugăciunea către Maica Domnului salvarea de la moarte
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
„O, Preacurată Doamnă, mijlocitoarea lumii, Maica tuturor! Privește cu milă la poporul care vine cu frică, cu credință și cu dragoste înaintea icoanei Tale făcătoare de minuni.
Ascultă suspinul dureros al sufletelor noastre, privește-ne de sus de la înălțimea sfântului tău locaș.
Iată, suntem cufundați în păcate și copleșiți de întristări, dar uitându-ne la chipul tău cinstit, ca și când ai trăi cu noi, ție, Stăpână îți aducem smerite rugăciuni din adâncul inimilor noastre credincioase.
Ne rugăm ție în genunchi: nu-ți întoarce fața de la cei care ți se roagă. Fii mijlocitoarea și ocrotitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu, înmoaie și întoarce mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate abătută asupra noastră pentru fărădelegile pe care le-am făcut, așa cum ai avut odată milă de oamenii din ținutul Skanovo, care au alergat la acoperământul tău și i-ai salvat de boala aducătoare de moarte.
Cu credință ne rugăm ție: eliberează-ne de căderile în păcat, de clevetirea oamenilor răi, de ispitele lumii și ale diavolului, de dureri, de necazuri și de moarte fulgerătoare.
Luminează-ne și învață-ne să mergem curați pe calea acestei vieți pămânești. Pune în inimile noastre duhul fricii de Dumnezeu, duhul evlaviei, duhul blândeții, al smereniei, al răbdării, neținerea de minte a răului.
Înmoaie inimile noastre rele, trimite râvnă în sufletele noastre și dă-ne binecuvântarea mântuirii.
Dăruiește-ne tuturor celor care ne rugăm Ție sfârșit creștinesc al vieții noastre și răspuns bun la înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.
Ne încredințăm trupul și sufletul acoperământului și purtării tale de griji, și cu bucurie îți cântăm mereu cu sfinții: Bucură-te, cea milostivă! Bucură-te, prea binecuvântată! Bucură-te, cea preaslăvită în veci. Amin”.
Citește și: Rugăciune către Maica Domnului – scăparea celor din nevoi
Sursă articol: Acoperământul Maicii Domnului, Acatistul Maicii Domnului – Salvarea de mânia lui Dumnezeu sau salvarea de la moarte la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Trubchevsk: https://acoperamantulmaiciidomnului.wordpress.com/2022/08/04/acatistul-salvarea-de-mania-lui-dumnezeu-sau-salvarea-de-la-moarte-la-icoana-maicii-domnului-de-la-manastirea-trubchevsk-3-octombrie/