Neliniștea sufletului se datorează mândriei, sau lipsei de smerenie
Tristețea, mânia, depresia, deznădejdea, aprinderea furioasă, supărarea, toate aceste porniri izvorăsc din una și aceeași pricină: mândria.
Suferim și ne tulburăm atât de mult în viața noastră, și ne supărăm pe semenii noștri deoarece ne credem mai buni decât ei, ne ridicăm cu mintea deasupra lor, și vrem ca toate să se facă după cum vrem noi.
Despre smerenie
Credem că doar noi avem dreptate, nu putem asculta pe altul, nu avem un duh conciliant, care acceptă punctul de vedere al celuilalt. Din contră, avem un duh de răzvrătite, de ceartă și de împotrivire.
Și atunci când vrem să facem mai mult decât se poate, iarăși ne tulburăm și pierdem smerenia. Iar când o pierdem pe aceasta, sufletul nostru își pierde pacea.
Mândria este mai cumplită decât toate patimile sufletului, este o boală distructivă, pentru că ea întunecă mintea și ridică un zid între noi și Dumnezeu. Mândria i-a făcut pe îngeri să cadă din cer și să se prefacă în diavoli, și din pricina urii lor față de noi, aceștia ne ispitesc tot timpul și pe noi să ne mândrim.
Smerenia este medicamentul care vindecă sufletul rănit de focul mistuitor al mândriei. Smerenia limpezește, curăță, calmează și-l face pe om blând, cuminte, înțelept, cumpătat, drept, iubitor de oameni și de Dumnezeu.
Starețul Leonid de la Mănăstirea Optina spunea că neliniștea sufletească este o boală care se trage din mândrie, arătându-ne totodată și leacul ei:
„Când nu aveți liniște, să știți că, de fapt, nu aveți smerenie. Aceasta a arătat-o Domnul prin următoarele cuvinte, care ne descoperă unde să căutăm liniștea. El a zis: „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).”
Atunci când ne purtăm cu dragoste, îngăduință și bunătate față de toți, atunci rămânem în smerenie, și sufletul nostru simte multă pace, deoarece în sufletul blând, supus și împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu, se odihnește Însuși Domnul.
Smerenia este așadar secretul liniștii sufletești și al celor mai profunde bucurii, care nu seamănă cu nimic din lumea aceasta. Oricât de multe necazuri, ispite sau tulburări ar veni peste noi, să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să nu cârtim, ci să petrecem în răbdare și supunere față de voia Lui, și vom gust Raiul încă în trup fiind.
