Oamenii s-au făcut mândri și nu se mântuiesc decât prin întristări și pocăință – Sfântul Siluan Athonitul

Schiigumenul Sava spunea despre mândrie că este cea mai înfricoșată boală a sufletul, greu vindecabilă. Este cel mai urât păcat înaintea lui Dumnezeu.

Acest păcat al mândriei a fost „inventat” de Lucifer, cel mai frumos dintre îngerii Domnului. Din pricina mândriei, a căzut din cer și s-a prefăcut în înger întunecat, vrăjmaș al Domnului și al tuturor oamenilor.

Despre Mândrie

De atunci, demonii se străduiesc tot timpul să ne facă și pe noi, oamenii, să ne mândrim, ca să ne rupem de Dumnezeu și de izvorul tuturor bunătăților, și să nu ne putem mântui.

De aceea ne-a sfătuit Mântuitorul să trăim în smerenie: „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.”

Sfântul Siluan spunea că cel care se mândrește are sufletul bolnav. Cel mândru nu are pace în suflet, nici liniște, nici bucurie, nici dragoste.

„Noi ne-am împietrit cu totul, și nu înțelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. Nu e deloc ușor ca sufletul să se smerească.”

Mândria înseamnă să te încrezi în tine până la extrem, să refuzi orice ajutor, și mai ales ajutorul lui Dumnezeu. Simptomele mâniei sunt enervarea, răutatea, cruzimea, înălțarea deasupra fraților, semeața cugetare. Omul mândru este iubitor de sine, iubitor de slavă omenească și de stăpânire, este invidios, mânios, semeț, îngâmfat, răzvrătit și neascultător, nesupus.

Mânia începe cu slava deșartă, care se manifestă prin dorința de a fi lăudat de oameni, nesuferirea mustrărilor, a reproșurilor și a moralei, gânduri de bănuială, dificultatea de a cere iertare, afișarea unei atitudini evlavioase, ascunderea patimilor și a cusururilor.

Dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu

Sfântul Casian Romanul scrie despre cele opt gânduri sau duhuri ale răutății: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, trândăvia, slava deșartă și mândria, pe care o consideră cea mai periculoasă.

El spune că spre deosebire de celelalte patimi, mândria întunecă pe deplin sufletul și-i pregătește o cădere mare. Pe cât de sus s-a înălțat Lucifer cu mintea, pe atât de jos s-a prăbușit, până la iad. Mândria îl dărâmă pe om în întregime, îl surpă până la temelii.

„Fiind zidit de Dumnezeu și împodobit cu toată virtutea și înțelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa. De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu.”

Putem lupta împotriva mândriei așezând în mintea noastră gândul smerit că toată darea cea bună și tot darul de sus este, de la Dumnezeu, și aducându-I mereu laudă și slavă pentru toate cele ce le-am primit sau am reușit să le facem cu ajutorul Lui.

Omul cu sufletul sănătos iubește smerenia și pocăința. El este fericit dacă ceilalți sunt fericiți.

„Omul smerit, dacă Dumnezeu l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta slava cerească și toate cetele îngerilor, serafimilor și a sfinților, ar zice: Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi. Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele.”

Așa gândește sufletul smerit, care a învățat din experiență vătămările mândriei și cum se păstrează harul. Duhul lui Dumnezeu nu se poate sălășlui în noi din pricina mândriei care ne stăpânește mintea.

Cel smerit cu mintea și cu duhul se bucură să-i vadă pe ceilalți mai presus decât el. Sfântul Siluan spunea că „smerenia lui Hristos sălășluiește în cei mici: ei sunt bucuroși că sunt mici.”

Surse:

http://www.pateric.ro/viii-despre-mandrie/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/02/27/otrava-mandriei-si-roadele-acesteia-cum-sa-o-recunoastem/