Îngerul păzitor răspunde cel mai grabnic la rugăciunile noastre

Îngerul păzitor este unul din cele mai mari daruri din viața noastră. În mare Sa iubire, Dumnezeu a rânduit fiecărui om să primească la Sfântul Botez ocrotirea și povățuirea unui înger de lumină, care să ne facă mai ușoară calea mântuirii.

Părintele Arsenie Papacioc relatează o întâmplare din vremea în care viețuia în pustie, care ne arată cât de grabnic este ajutorul îngerului păzitor.

Îngerul Păzitor

Îngerul Păzitor

Aflându-se singur în pustie, Părintele Arsenie a avut de înfruntat o ispită mare de la cel rău, care nu ceda deloc și îl chinuia cumplit.

„Nu vă dați seama ce înseamnă chinurile pustiei. Și am zis, ca un copil: Dacă mă rog la Sfântul Gheorghe, Sfântul Gheorghe cine știe pe unde o fi? Îl roagă alții!”

Apoi Părintele și-a adus aminte de cât de aproape este de el îngerul păzitor și s-a grăbit să se roage lui:

Ia să mă rog la îngerul păzitor, care este cu mine de la Botez! Și am trecut imediat la rugăciune: “Sfinte îngere păzitor!” Vă rog să mă credeți! Atât de imediat, de observat, de total m-a eliberat de toată ispita! A fugit! M-a eliberat îngerul păzitor.

Și atunci mi-am luat făgăduința ca să desenez îngeri păzitori și să transcriu canonul îngerului păzitor. Am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.”

Această pildă trebuie să ne încurajeze și pe noi să cerem ajutorul îngerului păzitor mai des, iar în ceasul ispitelor mari, să ne rugăm cu credință să ne dăruiască slobozire grabnică.

Părintele Arsenie Papacioc spunea despre îngeri că aceștia au o frumusețe mai presus de înțelegerea noastră:

“Îngerii sunt creații dincolo de închipuirea și de asemănarea omenească, așa cum spune într-un loc: Este cu neputință să nu mori, dacă vezi un înger, în adevăratul sens al cuvântului, în adevărata lui lumină, la măsurile și condițiile cu care suntem noi obișnuiți astăzi.”

Îngerii oamenilor văd pururea fața lui Dumnezeu în ceruri, după cum a spus Mântuitorul. Îi putem aduce cinstirea cuvenită îngerului nostru păzitor citind zilnic Canonul închinat lui, Acatistul sau alte rugăciuni rânduite de Biserică. Avem rugăciuni scurte către Sfântul Înger păzitor și în rugăciunile de dimineață și de seară.

Îngerii păzitori duc cuvintele noastre de rugăciune înaintea lui Dumnezeu, iar puterea lor de mijlocire este foarte mare.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]