Dacă am avea credința că Dumnezeu este permanent cu noi și în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foame, nici de boală! – Părintele Paisie Olaru
Părintele Paisie Olaru a fost unul din cei mai mari și iubiți duhovnici ai neamului nostru. În ciuda înfățișării sale plăpânde și firave, a fost un om duhovnicesc cu o lucrare de mântuire puternică pentru țara noastră.
Chipul său blând și pașnic și cuvintele calde îi apropia pe oameni de Dumnezeu.
Părintele Ioanichie Bălan scria despre el că era un suflet profund sensibil, cu o deschidere spre liniște, dar și spre oameni. Pe toți îi primea cu dragoste părintească, îi binecuvânta și se ruga pentru ei.
Era un duhovnic al inimii. Se smerea el cel dintâi și chiar plângea primul, pentru a-i convinge pe fiii lui duhovnicești să se smerească și să-și plângă păcatele, spunea Părintele Ioanichie.
Era un părinte al dragostei și al nădejdii, de aceea nu vorbea niciodată de iad. Tot timpul spunea: „Să ne vedem la ușa raiului!” Pentru toți pelerinii care veneau la el le cerea de la Dumnezeu un colțișor de rai:
“Binecuvintează, Doamne, casa lui, masa lui…; dă-i, Doamne, un colțișor de rai!” Această rugăciune o rostea și pentru oamenii de rând, și pentru mitropoliți și patriarh.
Pe toți îi ajuta cu povața și le tămăduia rănile sufletești, redându-le credința, întărindu-i cu nădejde în Dumnezeu. Cu toate acestea, spunea că ei, bătrânii de azi, nu mai au aceleași cuvinte de folos precum aveau Sfinții Părinți:
“Ne-a luat Dumnezeu darul și puterea cuvântului, pentru că nici noi, nici cei care ni-l cer nu-l împlinesc cu fapta. Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor care vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc acasă abătuți.
Spun la unii de zece ori să lase beția și desfrânarea, care să nu-și piardă sufletul, dar ei, deși făgăduiesc, îl fac mai departe.”
Părintele Paisie spunea că oamenii nu se mai pot ruga astăzi la fel de curat sau de mult ca în trecut din cauza înmulțirii grijilor și a neputințelor. “Iar când ne rugăm, mintea ne este plină de gânduri și răspândire.”
Orientarea noastră numai înspre cele materiale a dus la slăbirea credinței în Dumnezeu, care este cel mai important lucru din viața noastră. „Slujim mai mult grijilor pământești decât lui Dumnezeu”.
Credința ne ajută să fim biruitori peste toate patimile noastre, încercările și necazurile care vin peste noi.
“Cel mai greu păcat care stăpânește în lume astăzi este necredința în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede și nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ, și cade în toate relele și în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos și Maica Domnului.
Dacă am avea noi credința că Dumnezeu este permanent cu noi și în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foame, nici de boală, căci am fi încredințați că suntem în brațele lui Dumnezeu, precum copiii în brațele mamelor lor. Noi însă n-am ajuns la măsura aceasta, că ne încredem în bani și în plăceri mai mult decât în Dumnezeu!”
Sursă: http://www.sfaturiortodoxe.ro/parintelepaisie.htm