Ce-I datorez eu lui Hristos – Părintele Nicolae Steinhardt
· Ana Maria Postolache
Mărimea textului
Părintele Nicolae Steinhardt vorbește în cartea „Dăruind Vei Dobândi” despre toate lucrurile minunate care s-au petrecut cu el după ce L-a cunoscut pe Dumnezeu.
“El poate face din tine o făptură nouă”
Nicolae Steinhardt
Descoperirea credinței ortodoxe l-a schimbat radical, prefăcându-l dintr-un om obișnuit într-un ales al lui Dumnezeu, care a cucerit milioane de suflete prin cărțile și cuvintele sale pline de duh, frumsețe lirică și profunzime spirituală.
Am ales doar câteva fragmente în care Părintele Nicolae Steinhard îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul credinței, pentru luminarea ochilor inimii, pentru înțelegerea adevărurilor supreme și a rostului vieții, pentru apropierea cea mai tainică a sa de Dumnezeu, pentru împăcarea cu semenii și cu sine însuși, pentru descoperirea fericirii care este numai în Dumnezeu, și pentru înțelegerea adevăratei libertăți, care este a duhului și a gândirii, și a nu a trupului, după cum însuși spune:
„În cele din urmă m-am putut convinge că libertatea se cucerește numai prin omorârea păcatului.”
„Pentru a fi desprins solzii care-mi acoperea ochii, îți mulțumesc din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și toată virtutea mea.
Pentru a-mi fi dat putința să-mi cunosc propria păcătoșenie, nimicnicie și ticăloșie Îți aduc laude și mulțumiri.
Pentru a-mi fi îngăduit să Te pot ruga, să Te iubesc și să mă închin Ție – de ajuns, prea deajuns ca să binecuvântez Sfânt Numele Tău.
Pentru a fi sădit în mine nădejdea iertării și a fi început să întrezăresc putința mântuirii – fii, Doamne, preamărit!
Pentru a fi ieșit din tristețe, mohoreală, jale, descumpănire, acedie, deznădejde și a mă fi apropiat de starea fericirii.
Și fiindcă, îndeosebi, m-ai socotit în măsură a înțelege și a fi cu desăvârșire convins că Tu ești Adevărul, Calea și Viața.
De nu-mi va fi dat a mă mântui și încă această absolută convingere îmi este cu totul suficientă spre a cunoaște liniștea și a gusta neîngrijorarea, mi-ai dăruit, Doamne, în nespusa Ta mărinimie, să aflu tot adevărul – atroce – despre mine însumi;m-ai slobozit din robia păcatului, care slujitor mai ferecat decât mine nu cred să fi avut.
Din rob și schilod m-ai făcut om liber și senior; din fricos și mișel, om îndrăzneț; din ființă a întunecimii, un ahtiat după lumină și slobod a încerca senzația că nu-mi este interzis a năzui să mă port efectiv potrivit cu învățătura și vrerea Ta.
Pentru că nu numai că m-ai descoperit pe mine însumi întru toată mizeria și josnicia și nimicnicia mea, ci mi-ai dezvăluit mie însumi latențele bune și priincioase dinăuntrul meu:
– mi-ai arătat că nu sunt definitiv și iremediabil pierdut; – m-ai scos din cloacă, îngustime și beznă; – și nu mi-ai cerut să mă anihilez, să mor, ci – dimpotrivă – să mor păcatului și zădărniciilor și să viez puternic întru El – cu dragoste și bucurie – adică întru libertate, voie bună și calm.
Mi-a dat de asemenea voie să mă împărtășesc cu prea curatul Său Trup și scump Sângele Lui și să-mi pot da seamă că orice faptă josnică îmi este numai izvor de amărăciune și tulburare, iar că actele de mărinimie, curaj și detașare – sunt singurele creatoare de pace și mulțumire.
Îi mai datorez Domnului și neprețuita, nesperata putere de a îndura și suferi, de a mă supune, răbdător și următor Lui, pildei ce ne-a dat știind că El participă împreună cu noi la suferirea necazurilor și tot în acest sens se smerește împreună cu noi, îngropându-se într-o chenoză, într-o noapte pe care o repetă în viața fiecăruia dintre noi (Dumitru Stăniloae).
Părintele Nicolae Steinhardt
Mai presus de orice îi datorez lui Hristos simțământul liberator, îmbătător, exaltat, transformator, nelimitat al fericirii – ascuțit ca o sabie cu două tăișuri.
Împăcarea cu Dumnezeu, cu oamenii și cu lumea, cu oamenii care-mi vor răul, cu cei care mi-au greșit, ba lucru pe de-a-ntregul extraordinar – cu cei cărora le-am greșit eu, și în cele din urmă, până și cu mine însumi.„
Părintele Nicolae Steinhard spune că Hristos este mereu prezent, lăsându-ne să înțelegem că doar El ne poate descoperi și plini sensul existenței noastre:
El este „gata să intre pe ușa (deschisă) a inimii, și capabil numai de actele caracteristice nobleței lăuntrice, pe care și nouă ni le propune, propovăduindu-ne că ne sunt mereu accesibile: discreția, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinării și mărunțișuri, alungarea ținerii de minte a răului, sila de răzbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, țâfna și multe alte stupidități a căror jalnică inferioritate și acută nocivitate ne-a destăinuit-o o dată pentru totdeauna și ne-o destăinuie de fiecare dată mai dureros.”
Fragmente din: „Dăruind Vei Dobândi”, Nicolae Steinhard, Ed. Rohia
Multumesc, Doamne !