Fotografii rare cu Părintele Arsenie Boca – chipul îngeresc sub înfățișare de om

Fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut, zice Mântuitorul. Foarte mulți sunt cei care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca cu duhul, citindu-i scrierile sau cărțile cu minunile sale în viață sau după moarte.

Deși nu l-au văzut niciodată, acești oameni au fost captivați de puterea lui duhovnicească, de clarviziunea lui și de viața lui jertfită în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.

Poză Nouă cu Părintele Arsenie Boca

Poză Nouă cu Părintele Arsenie Boca

Personalitatea Părintelui Arsenie Boca era copleșitoare, cuceritoare și aproape înspăimântătoare. Părintele primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii. Cunoștea inimile și gândurile oamenilor. Vedea în trecut și în viitor, străbătea distanțe mari în câteva clipe, petrecea în chip nevăzut cu îngerii lui Dumnezeu.

parintele arsenie boca3

Fotografii rare cu Părintele Arsenie Boca

Părintele nu era un om obișnuit, nici măcar în ceea ce privește înfățișarea sa. Toți cei care l-au cunoscut vorbesc despre privirea lui pătrunzătoare, despre ochii albaștri îngerești și chipul foarte frumos, cu care atrăgea ca un magnet mii de oameni.

Parintele-Arsenie-Boca-03

„Avea atâta putere de convingere încât schimba conștiința oamenilor”

Scriitorul Dan Lucinescu vorbește despre frumusețea fizică a părintelui și de statura lui cuceritoare, și relatează o minune pe care a trăit-o în preajma Părintelui Arsenie Boca, în filmul documentar „Părintele Arsenie Boca, Omul lui Dumnezeu”.

Fotografii rare cu Părintele Arsenie Boca

Fotografii rare cu Părintele Arsenie Boca

– Oare preotul ăsta, călugărul ăsta nu e un impostor? Când îl văd gâsculițele astea de fete tinere, frumusețea asta de bărbat care radiază! Se prevalează oare de frumusețea asta ca să creeze o stare de admirație? Și cu toată sinceritatea, am făcut o rugăciune: să fiu ajutat să văd, este un impostor sau nu. Ăsta era gândul meu. Deodată îl văd că se îndreaptă exact spre mine. Eu m-am dat la o parte, dar vine exact la mine și-mi pune mâna după umăr și-mi spune, prima dată văzându-mă în viață:

– Spune, ei Dane, sunt un impostor sau nu?
În momentul acela m-am cutremurat. Și am zis părinte, vă rog să mă iertați.

Părintele Arsenie Boca slujind în Foișorul de la Mănăstirea Sâmbăta

Părintele Arsenie Boca slujind în Foișorul de la Mănăstirea Sâmbăta

A fost supranumit „Arhanghelul de la Prislop”. Părintele Arsenie privea în om ca într-o oglindă.

Parintele-Arsenie-Boca-student-la-Teologie-si-calugar-via-Roncea-Ro„Atunci când te privea în față, nu mai puteai ascunde absolut nimic. Și nu mai îndrăzneau oamenii să nu spună tot ce aveau rău asupra lor, fie că era vorba de defecte, păcate sau patimi”, mărturisea Părintele Ioan Sofonea.

Parintele-Arsenie-Boca-04

Părintele Arsenie Boca, Mitropolitul Bălan și Principesa Margareta

Părintele Arsenie Boca, Mitropolitul Bălan și Principesa Ileana

Din fotografiile realizate cu Părintele Arsenie Boca și din descrierile celor care l-au cunoscut în persoană, părintele era înalt.

Părintele Arsenie Boca la Chilia din Munte

Părintele Arsenie Boca la Chilia din Munte

Părintele Arsenie Boca la Chilia din Munte

Părintele Arsenie Boca la Chilia din Munte

Statura lui era dreaptă, ținuta lui foarte îngrijită, elegantă și curată.

Părintele Arsenie Boca și Părintele Dumitru Săniloae, pe vremea când lucrau la Filocalie

Părintele Arsenie Boca și Părintele Dumitru Săniloae, pe vremea când lucrau la Filocalie

Se distingea de alți preoți și călugări prin rasa albă pe care o purta. S-a îmbrăcat în alb chiar și după i s-a interzis să mai slujească și a fost obligat să poarte haine civile.

Fotografii Inedite cu Părintele Arsenie Boca

Fotografii Inedite cu Părintele Arsenie Boca

Albastrul străveziu al ochilor săi se regăsește ca nuanță predominantă chiar și în picturile și icoanele sale. Unii spun că Părintele Arsenie folosea elemente din înfățișarea sa atunci când picta. Fără îndoială, picturile sale exprimă frumusețea angelică a chipului său exterior și lăuntric.

Părintele Arsenie Boca la 66 de ani (23 mai 1976) - la parastasul lui Nichifor și Aglaia Crainic

Părintele Arsenie Boca la 66 de ani (23 mai 1976) – la parastasul lui Nichifor și Aglaia Crainic

Părintele Arsenie Boca la Vârsta Bătrâneții

Părintele Arsenie Boca la Vârsta Bătrâneții

 

 

Înmormântarea Părintelui Arsenie Boca

Înmormântarea Părintelui Arsenie Boca

Fotografii de la Înmormântarea Părintelui Arsenie Boca

Fotografii de la Înmormântarea Părintelui Arsenie Boca

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

11 comentarii

  1. MINUNAT ARTICOL! SFANTUL PR ARSENIE SA VA OCROTEASCA LaTaifas.ro !

  2. Sfinte Parinte Arsenie Boca ai grijă si ne protjazane de rile ai grijă de noi păcătoși AMIN!

  3. Alergați la Isus , nu la oameni.Nui nimeni ca tine Isus .În loc de durere,şă dai mîngîiere

  4. fiecare om poate avea sufletul pur …si privirea de INGER !!

  5. A fost si este un SFANT AMIN.

  6. Un om cu putere de la Dumnezeu.un suflet inzestrat cu har.O minune , o binecuvantare si in acelasi timp un idrumator spre calea cea buna un om care si a dat viata doar Dumnezeului nostru Tatal si Fiului Iisus hristos mantuitorul. Iti multumim din suflet pt toate aceste minuni care le ai facut parinte pt k ai fost ales prin puterea lui Dumnezeu sa arati minuni intr o lume in care mereu este indoielnica!!!

  7. Părinte Cuvioase Arsenie, prin puterea și harul ce ți a fost dat de la Bunul Dumnezeu, îndepărtează de la noi toate necazurile și suferințele ce s au abătut asupra noastră!
    Amin!

  8. Slava minunatului parinte in vecii vecilor!Un om si un sfant contemporan cu noi!Suntem atatia oameni,martori ai minunilor lui si mai marii bisericii inca se mai chinuiesc sa gaseasca marturii pentru a-l canoniza.Ferice de noi cei care l-am cunoscut asa cum ne-a promis,dupa moarte va voi ajuta si mai mult!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.