Rugăciuni Pentru Căsătorie Grabnică şi Binecuvântată

Calea căsătoriei este una plină de sacrificii, dar nelipsită de bucurii şi împliniri, mai ales pentru o femeie iubitoare. Dumnezeu, încă de la începutul veacurilor a binecuvântat uniunea dintre bărbat şi femeie, trupească spre naşterea de fii, şi sufletească, spre mântuire.

Cei care vor să se căsătorească trebuie să îşi pună nădejea mai înainte de toate în ajutorul Maicii Domnului. Ea este rodul binecuvântat al Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, şi Cea care s-a făcut, prin sfinţenia vieţii sale, pântecele în care S-a sălăşluit Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Rugăciuni Pentru Căsătorie Grabnică şi Binecuvântată

La vreme de necaz, la boală, la o încercare grea, la un examen sau la orice alt eveniment important din viaţa noastră, o rugăciune din inimă către Maica Domnului ne poate da alinare, vindecare şi cele de trebuinţă. De pildă, când eşti bolnav sau te simţi rău, fă trei metanii mari către Maica Domnului şi ea îţi va uşura chinul. Dacă vrei să te căsătoreşti, citeşte în fiecare seară Paraclisul Maicii Domnului, sau Acatistul Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, cu nădejdea şi credinţa că ea va mijloci pentru ca tu să-ţi găseşti sufletul pereche.

Înainte de a porni pe acest drum, sufletul tău însuşi are nevoie de o curăţire profundă, care se face printr-o spovedanie curată. Cine nu are un duhovnic, trebuie să alerge în căutarea lui, pentru că duhovnicul este „ştiutorul inimilor”, care prin ajutorul Duhului Sfânt, poate vedea nevoile cele mai profunde ale fiinţei noastre. Duhovnicul îi poate îndruma pe cei singuri care vor să se căsătorească, şi tot el îi va purta pe cei căsătoriţi într-o cununie sănătoasă şi trainică.

Mai înainte aşadar de a începe un program de rugăciune pentru căsătorie, este bine să se ceară sfatul duhovnicul. El va spune când, cum şi cât să te rogi pentru ceea ce îţi doreşti. Mai mult, el va şti nevoia ta şi se va ruga la rândul lui pentru tine.

Există şi rugăciuni special care se fac pentru căsătorie, către sfinţi speciali. De pildă, rugăciunea pentru căsătorie către Sfânta Marta este una din cele mai renumite. Sfânta Marta a fost mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat, şi este prăznuită la data de 4 iulie.

Acatistul Sfintei Iuliana de Lazarevo (prăznuită pe 2 ianuarie) este o altă rugăciune puternică pentru căsătorie pe care o pot face fetele sau femeile singure. Amândouă aceste sfinte s-au căsătorit, şi prin viaţa lor curată, s-au făcut pilde tuturor femeilor. Ele sunt ajutătoare grabnice celor care îşi caută un soţ bun, precum şi protectoare ale familiilor.

Rugăciune puternică pentru căsătorie grabnică

„In mainile Tale Doamne este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia. Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta.

De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea. Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.”

2 comentarii

  1. Am fost casatorit timp de opt ani religios ne am despartit doar din cauza soacrei din motiv ca incerca sa mi controleze viata nu am mai putut rezista si am plecat parasindu mi sotia si fetita
    acm imi pare rau despre tot ,sotia nici nu vrea sa auda de mine sincer nu stiu ce sa fac

  2. Pt casatorie e bun sa citesti acatistul sf .Nicolae ,a sf Leontie de la rădăuţi si a sf .Xenia .

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.