Pacea vine din nejudecarea aproapelui

Pacea este un dar al lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos ne spune:

„Pacea Mea las vouă”, „Pacea Mea o dau vouă, nu precum dau oamenii”, arătând prin aceasta că El Însuși este pace, duhul Lui cel sfânt este pace și iubire.

Sfântul Serafim de Sarov, care a fost cercetat în chip văzut de Duhul Sfânt, ne arată un lucru care ne face să pierdem pacea, și de care majoritatea dintre noi suntem conștienți: judecarea aproapelui.

„Dacă vrei să-ți păstrezi pacea sufletească”, spune Sfântul Serafim, trebuie “să eviți pe toate căile să-i judeci pe ceilalți. Neosândirea fratelui și tăcerea păzesc pacea sufletului.”

Prin tăcere putem înțelegem aici nevorbirea de rău, care ajută la păstrarea inimii și minții într-o stare liniștită, de pace.

Vorbirea de rău, bârfa și clevetirea aproapelui dimpotrivă, aduc multă tulburare în suflet. Acestea nasc în noi mânie, enervare, răutate, revoltă interioară.

Cum ne putem vindecă de judecarea celorlalți

Pentru a nu cădea în judecarea aproapelui, Sfântul Serafim de Sarov ne sfătuiește să pornim de la gând.

Să nu primim nici un gând rău despre nimeni, căci în inimă se nasc gândurile și vorbele rele.

Ce înseamnă să nu-l primim? Înseamnă ca de îndată ce în mintea noastră se ivește un gând rău despre cineva, să nu-l aprobăm, să nu-l dezvoltăm, să nu vorbim cu el.

Vindecarea celui care s-a obișnuit să judece pe alții se poate face însă doar prin înlocuirea gândurilor rele cu gânduri bune despre ceilalți.

Acest lucru se obține prin multă practică și strădanie de toată clipa.

Ori de câte ori ne apare în minte un gând defăimător la adresa cuiva, să punem în locul lui un gând de apreciere, de laudă.

Să ne obișnuim să vedem calitățile celor de lângă noi, să nu devenim vânători de defecte.

Dacă totuși ni se pare că avem dreptate să gândim așa, și că gândul nostru rău este adevărat, să îi găsim acelui om un motiv, o justificare pentru faptele lui.

Să zicem în sinea noastră: “probabil că e obosit”, “are o durere mare”, “nu-și dă seama ce face”, “și eu pot cădea în acest păcat dacă nu mă păzește Dumnezeu”.

Astfel va pleca de la noi osândirea cea rea, și va veni în sufletul nostru pacea.

Nejudecarea aproapelui este o poruncă

Mântuitorul ne spune: “Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: lasă să scot paiul din ochiul tău, și iată bârna este în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7, 1-5)

Din aceste cuvinte înțelegem că trebuie să considerăm păcatul nostru mai mare decât pe al celui de lângă noi.

Iar preocuparea de a ne vindeca de el trebuie să ne ocupe tot timpul, astfel încât să nu mai avem nici timp, nici îndrăznire să mai vedem păcatele celor din jurul nostru.

Sfântul Serafim de Sarov ne sfătuiește în acest sens: „Osândește-te pe tine, și vei înceta să mai osândești pe alții.”

O altă cale prin care ne putem izbăvi de judecarea aproapelui este să ne “rafinăm” anturajul și să ne ferim de oamenii aceia cărora le place să bârfească și să clevetească pe alții.

Nimic în această lume nu prețuiește ca pacea din suflet, care atât de ușor se pierde prin osândire și judecarea aproapelui nostru.