Îngerul Păzitor – Vocea Conştiinţei din Noi

În marea tăcere pe care o resimţim din partea lui Dumnezeu, îngerul cel bun este glasul inimii prin care auzim voia Lui. Păcatul însă retrage din viaţa omului binecuvântarea lui Dumnezeu. Îngerul păzitor se depărtează de la noi atunci când alegem calea pierzării, întrucât acesta este o fiinţă curată, sfântă, care nu poate sta în prejma celui mincios, mândru, zgârcit, lacom, urâtor de oameni, beţiv, desfrânat sau ucigaş.

Îngerul Păzitor – Vocea Conştiinţei din Noi

Îngerul cel rău

Când îngerul cel bun pleacă de la noi, se apropie îngerul cel rău. Pe umărul stâng sălăşluieşte un înger întunecat, al divaolului, care are scopul de a ne întoarce inima dinspre lucrarea virtuţilor înspre înfăptuirea păcatelor. Îngerul diavolului are rolul de a-l ispiti permanent pe credincios şi de a-l îndemna la păcat prin gând, imaginaţie, simţuri, cuvânt sau faptă, cu trupul şi sufletul.

Omul care ascultă gândurile rele şi le urmează lor cade în mâna celui rău şi este stăpânit de el, devenind un fel de rob al lui. Diavolul notează fiecare gând, cuvânt şi faptă rea săvârşite, pentru a le prezenta spre pierzarea omului în ziua judecăţii lui Hristos. Aceste păcate se şterg de pe foaia îngerului rău când omul se spovedeşte. Spovedania dezleagă pe om de păcatele săvârşite în timpul vieţii, şi îl eliberează de sub stăpânirea diavolului şi a iadului.

Când omul se trezeşte şi din ochii lui curg lacrimi de durere şi părere de rău, îngerul de lumină se apropie şi îl slujeşte din nou, ajutându-l să se ridice. Şi mare bucurie se face în cer pentru un om care se pocăieşte!

Cu toate acestea, Sfinţii Părinţi spun că ispitirile celui rău sunt însă o cale ascunsă de mântuire. Pentru că neîncercat fiind, omul nu se poate căli în lupta duhovnicească, şi nici nu poate să arate marea lui dragoste pentru Dumnezeu, fără ispită şi biruinţă.

Îngerul păzitor ne însoţeşte la moarte şi după moarte 40 de zile

Îngerul păzitor se roagă neîncetat pentru noi. De când i-a fost încredinţat un suflet, el are în permanenţă grijă ca acela să se mântuiască şi să ajungă în împărăţia cerurilor. El este cel care îi dă omului gând bun să facă fapte bune, să se împace cu cei certaţi, să îşi mărturisească păcatele la spovedanie şi să se împărtăşească din izvorul vieţii, care este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

În ceasul morţii, sufletul omului este întâmpinat de îngerul cel bun şi de îngerul cel rău. În ceasul morţii, îngerul păzitor are putere să-l acopere pe cel care a făcut fapte bune, nelăsându-i pe întunecaţii vrăjmaşi să se atingă de el. La cel cuvios şi bineplăcut lui Dumnezeu îi ies în întimpinare mulţime de îngeri buni, o întreagă oaste cerească, voind cu bucurie să ducă sufletul cel curat în locaşul lui din ceruri.

La cei păcătoşi, se spune că faptele lor rele se prefac în îngeri răi în clipa morţii, care-i vor însoţi până la iad. Sfântul Efrem Sirul ne explică mai bine traseul sufletului după moarte şi intervenţia îngerilor celor răi:

„Atunci, luând îngerii sufletul, se duc prin vazduh, întru care stau începatoriile, stăpaniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pârâşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, luătorii de seamă şi zapcii care, întampinând pe suflet în vazduh, îl iscodesc şi aduc înaintea omului păcatele şi zapisele cele din tinereţe, cele din bătrâneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele făcute cu lucrul, cu gândul şi cu aducerile aminte. Multă este frica, mult cutremur ticalosului suflet. Nepovestită este nevoia care o pătimeşte atunci de la mulţimea vrăjmaşilot, ţinându-se de dânşii, frângandu-se, clevetindu-se, împingandu-se, oprind pe suflet ca să nu se sălăşluiască în lumină şi să intre în latura celor vii.”