Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți

Folosul rugăciunilor noastre pentru cei adormiți este colosal, și nu poate fi măsurat în cuvinte. Îi cinstim pe cei care nu mai sunt printre noi aducându-le o rugăciune înaintea lui Dumnezeu, pentru iertarea și odihna sufletelor lor, care continuă să fie vii, într-o altă dimensiune.

Rugăciune Pentru Cei Adormiți

Rugăciune Pentru Cei Adormiți

Așa cum spunea Părintele Ilie Cleopa, avem o datorie sfântă față de morții noștri. Pentru că “nu ştim care dintre cei adormiți au fost mântuiți sau nu, suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți morții noștri, pomenindu-i regulat la Sfânta Liturghie și la parastase cu dezlegări. Suntem de asemenea datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia și slujbele cu dezlegări la biserică sunt singurele căi de ajutorare a celor răposați. Prin acestea, Biserica a scos multe suflete din osândă și le-a mântuit.

Este păcat ca noi creștinii să plângem ca niște deznădăjduiţi pe cei morți, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sunt aruncaţi în osânda veşnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepții în sânul lui Avraam, adică în rai, până la Judecata de apoi.

Sfântul Apostol Pavel spune: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sunt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sunt păgânii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Rugăciune pentru cei adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții veșnice au adormit, pe părinții și frații noștri, și pe toți care, în cucernicie și în credință, s-au săvârșit. Și iartă-le lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie, cea cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul, și-i așează pe dânșii în locuri luminoase, în locuri răcoroase, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul, unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește lor și nouă împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.

Că Tu ești viața și învierea și odihna robilor Tăi celor adormiți, Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.”

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.