„Astăzi trăim în anii Apocalipsei”, spunea Părintele Paisie Aghioritul. Și nu trebuie să fie cineva prooroc ca să vadă aceasta. “Încet-încet lucrurile înaintează. Cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este: Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.”

N-am înţeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. Soarta lumii stă în mâinile unora, dar Dumnezeu încă frânează. Statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.
Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia.
Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează (prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.
Este trebuinţă să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervină. S-o luăm în serios şi să trăim duhovniceşte. Este nevoie de o intervenţie dumnezeiască. Şi noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să ne îndreptăm atenţia noastră spre marele pericol care ne aşteaptă şi să înălţăm mâinile către Dumnezeu.
Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi. Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.
Rugăciunea Stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui.
Acoperă-ne pe noi și pe toți drept-măritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii tale.
Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica de Dumnezeu, și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea sfântă.
Dă-ne Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru sfânt numele Tău, și credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului Antihrist și să ne închinăm Lui.
Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșelile noastre, și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua înfricoșătoarei tale Judecăți, amin, amin.”
(Fragmente din Cuviosul Paisie Aghioritul între anii 1981-1994, volumul II)