Sfântul Efrem Cel Nou – Grabnic Ajutător în Boli şi La Examene

Cel mai uşor lucru pentru un om aflat în nevoie, în durere sau în dificultate este să ceară ajutor de la sfinţi. Aceştia răspund mult mai grabnic decât oamenii aflaţi lângă noi. Ajutorul nevăzut al sfinţilor este confirmat atât de cei care au trăit experienţa la propriu, cât şi de autorităţile care au asistat la săvârşirea de minuni.

Sfântul Efrem Cel Nou – Grabnic Ajutător în Boli Incurabile şi La Examene

Sfântul Efrem cel Nou este un mare făcător de minuni al zilelor noastre. Mulţi i-au citit povestea de viaţă şi chinurile cumplite prin care a trecut pentru mărturisirea credinţei în Dumnezeu, şi s-au umplut de credinţă şi evlavie. Moaştele sfântului Efrem cel Nou au fost descoperite prin arătare dumnezeiască unei măicuţe din Grecia.

Sfântul Efrem cel Nou şi-a descoperit puterea făcătoare de minuni în nenumărate rânduri. Este cunoscut în toată lumea care un sfânt care ajută foarte repede, în orice fel de problemă. Cei care au primit eliberare din necazuri vin la mănăstirea din Nea Makri, Grecia, pentru a mulţumi şi a aduce un dar sfântului. Moaştele sale sunt izvorâtoare de mir şi vindecătoare de boli.

Vindecător de boli incurabile

Sfântul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu harul de a dezlega cele mai cumplite suferinţe trupeşti. Datorită chinurilor suferite în timpul martiriului său, acest sfânt priveşte cu milostivire faţă de bolnavi şi de cei aflaţi în dureri greu de alinat pe pământ. A vindecat o sumedenie de bolnavi de cancer, de leucemie, de epilepsie, de amnezie, de orbire şi de paralizie. A adus de asemenea alinare celor suferinzi de boli de inimă, de ochi, de oase, de rinichi, de stomac, de ficat şi de cap.

Salvator în primejdii

Din mărturiile celor care s-au rugat sfântului Efrem cel Nou în diferite situaţii mai aflăm că acesta este un mare salvator al celor deznădăjduiţi şi aflaţi în primejdii de moarte. A salvat mulţime de oameni de la înec, din incendii, din furtuni, din accidente grave, din operaţii şi din comă. Sfântul Efrem cel Nou a salvat tineri de la sinucidere şi din comă cauzată de droguri şi a întors la viaţă bolnavi aflaţi pe patul de moarte.

Ajutător în procese

Sfântul Efrem cel Nou face dreptate celor năpăstuiţi şi încercaţi pe nedrept. Aşadar, cei care sunt certaţi cu legea pot citi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou pentru a se izbăvi de procese, de închisoare şi de pierderea locuinţei. Ajută chiar şi în cele mai mari probleme legate de acte şi proprietăţi.

Grabnic ajutător la examene

Există numeroase relatări despre elevi şi studenţi care au cerut ajutorul sfântului Efrem cel Nou pentru a trece examene şi teste dificile. Tinerii l-au descoperit cu bucurie pe Sfântul Efrem cel Nou ca un sfânt „modern”, care a ajutat la probleme legate de calculatoare, programe informatice şi alte asemenea.

Pentru a primi ajutorul sfântului nu trebuie decât să te aşezi în taină la rugăciune, şi să-i spui acestuia ce necazuri ai pe suflet. Poţi citi Acatistul sau Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou în fiecare zi, sau cât de des posibil pentru a primi rezolvare rapidă problemelor. Chiar şi o rugăciune ca un strigăt din inimă de ajutor poate atrage ajutorul sfântului.

Mai multe povestiri minunate despre ajutorul miraculos al sfântului Efrem cel Nou se găsesc în cel trei cărţi apărute cu numele lui: „”Viaţa, arătările, minunile, acatistul si paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, Grabnicul Ajutator şi Marele Făcător de minuni”, Editura Sofia, „Sfântul Mare Mucenic şi Cuvios Efrem cel Nou. Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre”, Editura Sophia şi „Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii născuţi şi nenăscuţi”, Editura Egumenita.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.