Pentru ca rugăciunea noastă să fie bine-primită înaintea lui Dumnezeu, ea trebuie să fie însoțită de foarte multă credință, cu atât mai mult cu cât cererea noastră pare fără rezolvare. La Dumnezeu toate sunt cu putință, spune Mântuitorul Hristos.
Hristos nu zice: oricâte veți cere, le veți primi, ci zice că toate câte vom cere rugându-ne cu credință, le vom primi, arătând prin aceasta că numai cel ce crede poate dobândi ceea ce a cerut. “De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11, 24)
Sună ușor, însă este greu de înfăptuit. Căci se întâmplă ca de multe ori să ne rugăm fără să fim atenți la ceea ce spunem, fiind furați de valul gândurilor, și așa rugăciunea noastră se face fără credință, fără participarea inimii. Numai atunci când suntem într-o neputință cumplită, într-o situație limită ne rugăm fierbinte, cu toată inima, crezând că numai Bunul Dumnezeu ne poate ajuta.
„Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul”, zice regele David în Cartea Psalmilor, arătându-ne că atunci când suntem în necazuri și încercări, trebuie să ridicăm ochii noștri spre Dumnezeu, cerând ajutorul Lui, căci izbăvirea cea de la om este deșartă.
În repetate rânduri, Mântuitorul îi dojenește pe apostolii Său numindu-i “puțin credincioșilor”, zicându-le: “pentru ce v-ați îndoit?”, sau “nu vă temeți, îndrăzniți!”, îndemnându-ne pe toți să nu ne îndoim nici o clipă că El este cu noi și ne ajută. “Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului, amin”. (Matei 28, 20).
Văzându-i pe apostoli mirându-se că s-a uscat smochinul pe care l-a blestemat, negăsind rod într-însul, Mântuitorul le-a zis: “Dacă veți avea credință, și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: ridică-te și te aruncă în mare, va fi așa.”
Văzând pe Mântuitorul mergând pe mare, Petru a cerut să meargă și el pe ape, în întâmpinarea Lui. Și coborându-se din corabie, a început a merge pe ape. Însă îndată ce și-a luat ochii de la Hristos și s-a uitat la vânt, s-a temut, și începând a se scufunda, a strigat: Doamne, scapă-mă! Iar Hristos, întinzându-i mâna, i-a zis: “Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31)
Și iarăși, o dată, iscându-se o furtună mare pe mare, încât corabia se acoperea de valuri, ucenicii L-au deșteptat pe Mântuitorul care dormea, cerându-I să îi mântuiască. Însă Iisus le-a zis: “De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”. S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea, și s-a făcut linişte deplină. (Matei 8, 23-27)
