Rugăciunea de seară este ca o mângâiere pentru sufletul ostenit de zbuciumul lumesc de peste zi. Este un moment de maximă intimitate cu noi înșine, cu conștiința noastră, și cu Dumnezeu.

Rugăciunea de seară ne oferă un răgaz prielnic de întâlnire în taina inimii cu Dumnezeu, pentru a-I mulțumi pentru toate binefacerile făcute nouă, arătate și nearătate, și pentru purtarea Lui de grijă nevăzută, prin sfinții îngeri păzitori. Iubirea lui Dumnezeu nu ne părăsește nici o secundă, ci mereu ne însoțește, ne caută și ne așteaptă să-i răspundem cu toată inima noastră.
Această rugăciune de seară, alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare este foarte puternică, și cuprinde mai ales cereri de izbăvire de vrăjmașii cei nevăzuți care caută permanent să ne abată gândul și lucrarea de la Dumnezeu.
Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare
“Doamne, Doamne, Cel ce ne-ai izbăvit de toată săgeata ce zboară în zi, izbăvește-ne și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Primește jertfa cea de seară, ridicările mâinilor noastre, și ne învrednicește și măsura nopții fără de prihană a o trece, neispitiți de rele. Și ne izbăvește de toată tulburarea și îngrozirea care ne vin de la diavol.
Dăruiește sufletelor noastre umilință, și gândurilor noastre îngrijire de întrebarea ce va să fie la înfricoșătoarea și dreapta judecată. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre, și omoară mădularele noastre cele pământești, ca și întru liniștea somnului să ne luminăm cu privirea la judecățile Tale.
Întoarce de la noi toată nălucirea necuvioasă și pofta cea vătămătoare, și ne ridică la vreme de rugăciune întăriți întru credință, și sporind întru poruncile Tale, cu bună vrerea și bunătatea Unuia-Născut Fiului Tău, cu care binecuvântat ești, împreună cu Prea Sfântul și Bunul, și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.”