Rugăciune către ÎNGERUL PĂZITOR al vieții

Rugăciune către ÎNGERUL PĂZITOR al vieții

Îngerul păzitor este, așa după cum spune numele, gardianul vieții noastre trupești și sufletești, lăsat de Dumnezeu spre a ne ocroti, povățui și ajuta să ne mântuim.

Rugăciune către ÎNGERUL PĂZITOR al vieții
Rugăciune către ÎNGERUL PĂZITOR al vieții

Îngerul păzitor este cel care îi insuflă omului cele mai bune gânduri pentru a face bine și a împlini poruncile lui Dumnezeu. Din rugăciunea pentru călătorie pe care preoții o citesc celor care pornesc la un drum lung vedem că, printre cererile adresate lui Dumnezeu, se află și cererea de ocrotire a sfântului înger păzitor și purtarea lui de grijă.

Nu numai când plecăm într-o călătorie avem trebuință de apărarea și călăuzirea Îngerului păzitor, ci în toată vremea vieții noaste, care este adesea denumită în ortodoxie ca o călătorie primejdioasă pe o mare învolburată.

Cu îngerul nostru păzitor putem comunica în fiecare clipă, prin rugăciune, cerând de la dânsul lumină și ajutor în toate circumstanțele vieții de zi cu zi.

Rugăciune către îngerul păzitor

Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu.

Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea.

În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Iar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet.

Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o vad, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor, amin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *