Când Prind Vrăjile, Şi Cum Se Dezleagă - Paisie Aghioritul

Este trebuinţă de multă luare-aminte. Să fugi departe de vrăji şi de vrăjitori, precum fugi departe de foc şi de şerpi. Să nu încurcăm lucrurile. Diavolul niciodată nu poate face binele. Numai bolile pe care le pricinuieşte el însuşi le poate „vindeca”.

Paisie Aghioritul

– Părinte, unii care se ocupă cu vrăjitoria folosesc crucea, icoanele…

Astfel îi înşeală pe sărmanii oameni care, văzându-i că folosesc lumânări, icoane etc., se încred în ei. Cineva mi-a spus că în oraşul în care locuieşte, o turcoaică a pus icoana Maicii Domnului pe o piatră, şi spunea: „Piatra care ajută lumea!” Nu spunea „Maica Domului”, ci „piatra”.

Creştinii se zăpăcesc, pentru că văd icoana Maicii Domnului, iar unii care au vreo problemă de sănătate aleargă cu gândul că vor fi ajutaţi, dar după aceea diavolul treieră.

Pentru că din clipa în care turcoaica spune că piatra ajută lumea şi nu Maica Domului, intră diavolul la mijloc, căci aceasta este o dispreţuire a Maicii Domului.

Se depărtează Harul lui Dumnezeu şi începe demonizarea. Şi creştinii aleargă să-i tămăduiască piatra – piatra şi aghiuţă – dar în cele din urmă se secătuiesc, pentru că ce ajutor pot primi de la diavolul?

– Părinte, un vrăjitor poate vindeca vreun bolnav?

Vrăjitor şi să vindece un om bolnav? Pe unul care este scuturat de diavol, acesta îl poate face bine trimiţând diavolul la altul. Pentru că vrăjitorul şi diavolul sunt asociaţi, şi de aceea îi spune diavolului: „Ieşi din acesta şi du-te în cutare!” Şi astfel îl scoate pe diavol din acela, şi, de obicei, îl trimite la vreo rudă apropiată de-a lui, sau cunoscut care a dat drepturi diavolului. După aceea, cel ce a avut diavol spune: „Eu am suferit, dar cutare m-a făcut bine”, şi astfel se face reclamă. Şi în cele din urmă diavolul se învârte pe la rude sau cunoscuţi.
Unii mi-au spus despre o femeie că vindeca bolnavi folosind diferite lucruri sfinte. Când am auzit ce face, am rămas uimit de meşteşugul diavolului. Ţinea o cruce în mână şi cânta diferite tropare. Cânta, de pildă „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară”, iar când ajungea la „binecuvântat este rodul pântecelui tău”, scuipa pe lângă cruce, adică hulea pe Hristos, şi de aceea o ajuta aghiuţă.
Astfel, pe unii care sunt bolnavi, suferă de melancolie etc., din înrâurire diavolească şi medicii nu-i pot face bine, ea îi vindecă, pentru că pe diavolul care pricinuieşte boala îl trimite în altul, iar aceia se slobozesc de mâhnire. Şi mulţi o au de sfântă! Îi cer sfaturi şi, puţin câte puţin, le vatămă sufletul, îi distruge.

– Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?

Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. De unul care se spovedeşte nu se prind vrăjile, chiar dacă le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedeşte şi are inima curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.

– Dacă prind vrăjile, atunci cum se dezleagă ele?

Prin pocăinţă şi spovedanie. De aceea trebuie mai întâi să se afle pricina pentru care au prins vrăjile, să-şi înţeleagă omul greşeala, să se pocăiască şi să se spovedească. Câţi nu vin chinuiţi, pentru că li s-au făcut vrăji, şi-mi spun: „Fă rugăciune, ca să mă uşurez de chin.” Îmi cer ajutorul fără să caute să afle de unde a început răul, ca să-l îndrepte. Adică să afle unde a greşit de au prins vrăjile, iar apoi să se pocăiască, să se spovedească, pentru ca să le înceteze chinul.

– Atunci când omului căruia i s-au făcut vrăji ajunge într-o astfel de stare încât nu se poate ajuta singur pe sine, nu se poate spovedi etc., îl pot ajuta alţii?

Pot chema preotul acasă să-i facă Sfântul Maslu sau agheasmă. Să-i dai să bea agheasmă, ca să de răul puţin înapoi şi să intre puţin Hristos înlăuntrul lui. Aşa a făcut o mamă cu copilul ei şi l-a ajutat.
O altă femeie, sărmana, ce a făcut? Bărbatul ei se încurcase cu nişte vrăjitori şi nici cruce nu voia să poarte. Ca să-l ajute puţin, a cusut pe gulerul sacoului său o cruciuliţă. Odată, când trebuia să treacă pe un pod de cealaltă parte a unui râu, de îndată ce a călcat pe pod, a auzit o voce spunându-i: „Taso, Taso, scoate-ţi sacoul ca să trecem împreună peste pod!” Din fericire era frig, iar el a spus: „Cum să-l scot? Mi-e frig!” „Scoate-l, scoate-l, ca să trecem”, a auzit aceeaşi voce.
Măi, şi diavolul acesta! Voia să-l arunce de pe pod în apă, dar nu putea pentru că avea cruciuliţa asupra lui. Totuşi, în cele din urmă, l-a aruncat acolo într-un loc. Între timp ai lui l-au căutat toată noaptea şi l-au găsit pe sărmanul acela căzut pe pod. Dacă nu ar fi fost frig, şi-ar fi scos sacoul, iar diavolul l-ar fi aruncat în mijlocul râului. L-a păzit însă crucea ce o avea pe reverul său, dar şi pentru că sărmana lui femeie credea. Căci dacă nu ar fi avut credinţă, ar fi procedat astfel?
Puterile întunericului sunt slabe. Oamenii le fac puternice prin îndepărtarea lor de Dumnezeu, dând astfel drepturi diavolului.

Extrase din „Nevoință Duhovnicească”, Cuviosul Paisie Aghioritul