Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria

Rugăciune Maica Domnului

Așa cum reiese din această frumoasă rugăciune, Maica Domnului este pentru creștini a doua nădejde tare după Dumnezeu, ajutorul nebiruit în toate împrejurările și încercările vieții.

Rugăciune Maica Domnului
Rugăciune Maica Domnului

Nimeni din cei ce se roagă cu credință Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu rămâne neajutat și nemângâiat. Căci numai numele ei dulce încălzește sufletul, înseninează mintea, potolește cugetele și fierbințeala trupului, și înfricoșează duhurile cele rele care seamănă înlăuntrul nostru tulburare și mâhnire.

În orice situație dificilă ne-am afla, să să alergăm la limanul cel lin al Maicii Domnului, și să ne revărsăm inimile noastre înaintea ei, nădăjduind în ajutorul cel grabnic și izbăvitor pe care Preasfânta Fecioară negreșit îl arată celor ce o cinstesc pe ea cu credință și o cheamă în rugăciune. Toți cei care s-au rugat Maicii Domnului au descoperit în ea o tare apărătoare și folositoare, și răspuns neîntârziat la necazul lor.

Rugăciune către Maica Domnului

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea proorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povăţuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăţia şi mărirea fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înţelepciunea şi învăţătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor şi a văduvelor;

Îmbrăcăminte celor goi, sănătate celor bolnavi, izbăvire celor robiţi; linişte celor de pe mare, liman bun celor înviforaţi, povăţuitoare neostenită celor rătăciţi, mergere uşoară celor călători, odihnă bună celor osteniţi, acoperământ şi scăpare celor asupriţi; nădejde celor fără de nădejde, ajutătoare celor lipsiţi;

Celor săraci bogăţie neîmpuţinată, celor întristaţi de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubeşte nimeni iubire cu smerenie; celor păcătoşi mântuire către Dumnezeu; tuturor creştinilor îngrădire tare, ajutătoare nebiruită şi folositoare.

Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră. Că tu eşti, Doamnă, mărirea celor cereşti şi ajutătoarea pământenilor; tu eşti nădejdea şi folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine şi cer ajutorul tău cel sfânt; tu eşti rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului.

O, preamilostivă împărăteasa Luminii celei înţelegătoare şi preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viaţă tuturor, minte îngerească, stea cu totul luminoasă şi mai sfântă decât toţi sfinţi, odihna Dumnezeului celui viu, zămislirea negrăită a trupului lui Hristos, porumbiţa cea preabună, lină şi fără de răutate, caută spre noi toţi cu folosinţa ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor şi ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoşătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L.

Şi cu a ta mijlocire îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, deşi suntem nevrednici. Pentru aceea şi pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit şi pe Cel atotţiitor cu mâna ţinând, ne bucurăm noi păcătoşii şi cu umilinţă căzând, pe acesta cu dragoste şi cu frică îl sărutăm, aşteptând, Doamnă, prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cereşti ale vieţii celei fără de sfârşit şi să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *