Despre nespusa smerenie a lui Dumnezeu

E cu putință să-L vezi pe Dumnezeu și să trăiești? Cu adevărat, cât de mare a fost smerenia lui Dumnezeu. Dumnezeul slavei S-a născut, și a îngăduit să fie biciuit de făptura mâinilor Sale.

Făcătorul tuturor este nesocotit, este părăsit de ucenicii Săi, care au promis că vor muri împreună cu El. 

Despre Smerenie

Despre smerenie

E atât de greu ca omul să se încline în fața acestei smerenii a lui Hristos, să se smerească, să se nesocotească?

Domnul Însuși a arătat smerenie nesfârșită, iubire nesfârșită, și supunere nemărginită. Aceste trei virtuți sunt absolut necesare pentru ca omul să se mântuiască.

Dacă ai smerenie, ai sfințenie. Și dacă ai sfințenie, ești smerit. Dacă nu te slăvește Dumnezeu, slava oamenilor este deșartă, amăgitoare. Dumnezeu nu vede fața, ci numai inima omului, oricine ar fi acesta. Adâncește-te în smerenia nesfârșită a lui Dumnezeu.

Domnul a luat trup ca să vină pe pământ, a îmbrăcat firea omenească, pentru că Dumnezeu este înconjurat de atâta foc, încât trebuia să ardă pământul și pe oameni.

Smerește-te cât poți de mult, chiar de vei cere să fii socotit ca o pocitanie, ca ceva scârbos. Chiar Apostolul Pavel a spus: ca un gunoi ne-am făcut, nebuni pentru Hristos. cine ești tu, viermele pământului, plin de atâtea păcate, care nu vrei să te smerești, să te disprețuiești, când Făcătorul, Domnul care e slăvit de îngeri, S-a smerit, a fost scuipat, dezbrăcat în fața oamenilor, și răstignit!

Un monah s-a dus la un părinte sfânt și l-a întrebat: cum ai dobândit o smerenie așa de mare, și atâtea harisme?

Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni și neputințe, sunt mai rău decât toți. Monahul a stăruit.

Atunci părintele îi zice: primarul satului este ca împăratul în satul lui. Însă când împăratul îl cheamă în capitală, și se întâlnește cu miniștrii și generalii, atunci vede că e un nimic, un zero. Astfel cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smerește mai mult.

Smerenia este cea mai importantă dintre virtuți. Când o dobândești, vrăjmașul nu poate să te lovească. Se dobândește încet-încet, îți trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin.

Însă când o dobândești, nu mai e nevoie de strădanie. Va lucra de la sine. După măsura smereniei pe care am dobândit-o se socotește sporirea noastră în viața duhovnicească.

În monahism, sporirea în dobândirea smereniei duce la sporirea în dobândirea virtuților.

Zidurile egoismului sunt sfărâmate prin trâmbițarea smereniei lui Iisus Hristos.

Smerenia nesfârșită și ascultarea făcută de Hristos distruge zidurile egoismului.

Este mare păcat să-l urască cineva pe fratele lui. Oricine își urăște fratele este ucigător de oameni. Și nu numai ură, ci chiar răceală sau cugete împotriva fratelui său dacă are, păcătuiește.

Osândirea de sine aduce două lucruri bune: smerenia și nejudecarea aproapelui, care sunt neapărat necesare pentru mântuire.

Când te învinuiești într-una pe tine, atunci nu ridici capul, te smerești, nu judeci pe nimeni.

(Părintele Efrem Athonitul – “Despre Credință și Mântuire”)

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.