Când l-a creat pe om, Dumnezeu a luat țărână din pământ, și a suflat duh în nările lui, dându-i astfel viață. Adevărata suflare de viață este așadar sufletul. Din acest motiv, la fel cum hrănim trupul și-l îngrijim cu multă ardoare, așa se cuvine să procedăm și cu sufletului nostru, pentru a simți viața pulsând în noi.
Partea nevăzută din noi – sufletul, are nevoie de rugăciune pentru a respira și a se manifesta, deoarece el este de natură spirituală. Comunicarea și comuniunea cu Dumnezeu, Cel de la care și-a luat ființă, este hrana sufletului, care se poate înfăptui prin rugăciune.
Rugăciunea este vitamina care dă vigoare, ardoare și mulțumire sufletului. De ce atunci când avem din toate cele materiale nu ne simțim tocmai împliniți? Ba suntem chiar cuprinși de tristețe sau depresie. Singurul lucru care ne aduce cu adevărat bucurie și tihnă sufletului este legătura cu Dumnezeu, care prin rugăciunea și smerenia noastră înaintea Lui ne dăruiește simțirea Sfântului Duh. Acesta aduce în suflet o stare de bine desăvârșită, despre care nu se poate vorbi în cuvinte. Roadele rugăciunii sunt simțirea însușirilor lui Dumnezeu, în stare nealterată – dragostea, mila, facerea de bine, răbdarea, pacea – la măsura nivelului de curățire a inimii fiecăruia.
Cei care au pregustat această stare sufletească cerească nu mai doresc nimic altceva, și știu că nu există nimic adevărat în bucuriile și plăcerile lumii materiale. Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, rugăciunea este începutul oricărui bine, și pricina mântuirii noastre și a vieții veșnice.
Rugați-vă neîncetat, ca să nu cădeți în ispită – este îndemnul lui Hristos pentru ucenicii Lui. Rugăciune adevărată este cea care izvorăște din adâncul sufletului, este însoțită de toată atenția minții, și care se înalță către Dumnezeu cu toată puterea. Când ne rugăm, trebuie să fim atenți să îndepărtăm toate gândurile deșarte care împiedică unirea deplină cu Dumnezeu.
Mulți citesc diferite cărți de rugăciune, acatiste și alte rugăciuni formale, fără să se roage cu adevărat. Un gând bun pentru cineva, un suspin, o mișcare smerită a inimii, o lacrimă sau cugetarea la milostivirea și iubirea nemărginită a lui Dumnezeu sunt tot atâtea tipuri de rugăciuni primite de Dumnezeu.
Așa cum spunea Sfântul Ioan Scărarul, rugăciunea este însoțirea și unirea omului cu Dumnezeu, dar și o susținere nevăzută a lumii. Rugăciunea este ispășirea păcatelor, podul care ne trece peste ispite, peretele din mijloc în fața necazurilor, stârpirea răului și războaielor, hrana ființelor netrupești, veselia vieții veșnice, izvorul virtuților, luminarea minții, biruirea deznădejdii și risipirea tristeții.
Unii cred că trebuie să se roage doar dimineața, doar seara, doar când merg la biserică, doar când au un necaz, sau când sunt încercați cu o boală sau o problemă gravă. Rugăciunea însă, nu trebuie să înceteze în inima noastră, căci este singurul lucru care ne face vii lăuntric, plini de pace, dragoste și bunătate. Ea nu trebuie să fie numai de cerere. Se cuvine să-L slăvim pe Dumnezeu pururea, și să fim permanent mulțumitori pentru dragostea și bunătatea Lui arătată și nearătată față de noi. Rugându-ne așa, cu mulțumire și smerenie, vom avea mereu în suflet o bucurie nepământească, pe care nimeni și nimic nu ne-o va putea lua de la noi.
Putem învăța rugăciuni scurte, pe care să le rostim în gând tot timpul, precum „Doamne, miluiește”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne!”
