Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-l învață Duhul Sfânt. Sufletul păcătos care nu cunoaște pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele. Dacă însă oamenii ar ști cât de mult ne iubește Domnul, nimeni n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se și bucură de întoarcerea păcătoșilor.
Domnul nu e ca noi. El este blând, și milostiv și bun, și iubirea Lui nu are sfârșit. Și atunci când sufletul Îl cunoaște, el se minunează fără sfârșit, și zice: “Ah, ce Dumnezeu avem!” Când Duhul Sfânt vine la noi, inima se aprinde de dragoste, pentru că Duhul leagă sufletul să-L iubească pe Dumnezeu, și el se îndrăgostește de El, și nu vrea să se smulgă de la El, pentru că nu poate să se sature de dulceața Duhului Sfânt.
Dumnezeu ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie, tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească, și nu l-a învinuit.
Rugăciune de dragoste către Dumnezeu
“Sufletul meu însetează după Dumnezeul Cel Viu. Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat întâi, și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt, și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta. Dă-mi, pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.
O, nepătrunsă milă a Domnului! Din țărână l-a zidit pe om și a suflat în nările lui suflare de viață, și sufletul omului a ajuns înrudit cu Dumnezeu. Ce-ți voi da în schimb Ție Doamne, pentru atât de multă milă revărsată asupra sufletului meu? Dă-mi, rogu-Te, să-mi văd fărădelegile mele, și să plâng totdeauna înaintea Ta, pentru că Tu iubești sufletele smerite și le dai harului Sfântului Duh.
Unde ești Tu, Lumina mea? De ce m-ai lepădat și se chinuie inima mea? De ce Te-ai ascuns de mine și se întristează sufletul meu? Vino în sufletul meu și mistuie păcatele mele, care mi Te ascund, așa cum norii ascund soarele. Vino și bucură-mă cu venirea Ta!
De ce zăbovești, Doamne? Vezi că sufletul meu se chinuie și Te caută cu lacrimi. Iată, Tu ești în tot locul, dar sufletul meu nu Te vede, și bolnav, te caut cu întristare.
Dumnezeule Milostive, iartă-mă! Tu vezi cum este atras sufletul meu spre Tine, Ziditorul meu. Tu ai rănit sufletul meu cu iubirea Ta, și el însetează după Tine, fără sfârșit tânjește, și nesăturat năzuiește spre Tine ziua și noaptea, și nu mai vrea să vadă lumea aceasta, deși o iubesc, pentru că mai presus de toate Îl iubesc pe Ziditorul ei, și sufletul meu te dorește pe Tine. O, Ziditorul meu, deși eu, neînsemnata Ta făptură Te-am întristat atât de mult, Tu nu ți-ai adus aminte de păcatele mele.”
(Sfântul Siluan Athonitul)
