Rugăciune în vreme de întristare și nefericire

Rugăciune la Vreme de Încercare și Necazuri

“Așteptând, am așteptat pe Domnul, și S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea.” Așa zicea regele David în unul din psalmii săi, arătând astfel că răbdare în vremea încercărilor, împreunată cu credința în pronia lui Dumnezeu este cea mai de preț armă împotriva deznădejdii și cârtirii.

Rugăciune la Vreme de Încercare și Necazuri
Rugăciune la Vreme de Întristare și Necazuri

Sfinții Părinți spun că Dumnezeu nu-i poate face omului nici un rău, deoarece El este iubire. El nu ne vrea răul, ci binele, iar necazurile ni le trimite pentru a ne curăți, a ne spăla și a ne face mai încercați în ispite și mai fierbinți în credință și în rugăciunea către El.

Ostenit-am strigând, amorțit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei, nădăjduind spre Dumnezeul meu. (Ps. 68, 4). Pentru ce ești mâhnit suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El. Mântuirea feței mele este Dumnezeul meu. (Ps. 41, 6-7).

Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur în una din cuvântările sale, răbdarea eliberează sufletul de frământare și de duhurile rele, și îi oferă acestui un adăpost liniștit. Cu cât mai greu va fi necazul pe care-l vom răbda, cu atât mai puternici vom deveni. Răbdarea necazurilor întrece milostenia și multe alte virtuți. Răbdarea în necazuri, pe cei păcătoși îi curățește și îi slobozește de păcate, iar drepților le înmulțește răsplata.

Rugăciune în necazuri și întristare

Doamne, multe necazuri s-au adunat asupra mea, și întristări chinuitoare mă îngrozesc.

Dă-mi putere să nu cârtesc, căci Tu totdeauna ești sprijinitorul meu, și piatra cea neclintită, pe care sunt întemeiate nădejdile mele. Tu cunoști, Dumnezeule, pricinile durerilor și întristărilor mele, dar știu că Tu mă iubești.

În dragostea și în bunătatea Ta, știu că nu vei lăsa să mă biruiască viforul necazurilor și deznădejdea, ci mă vei izbăvi cu ajutorul Tău de ispitele cu care mă voi lupta.

Doamne, Cel ce cârmuiești lumea, cârmuiește și corabia vieții mele, cea izbită de valurile ispitelor, spre liman liniștit.

Înțelepciunea Ta să mă povățuiască pururea pe calea mântuirii, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, și ale tuturor sfinților Tăi, amin.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *