Rugăciune pentru liniște (pentru cei care nu pot dormi)
Această rugăciune face parte din rugăciunile care se citesc pentru cei care din pricina unei boli, a unei suferințe, a unei spaime sau încercări, nu pot dormi și sunt neliniștiți. Rugăciunile către Dumnezeu și Maica Domnului aștern în suflet pace, și aduc multă mângâiere de sus.
Cuprins
Semnificație
Dacă cel bolnav nu se poate ruga, cei care îi sunt alături, familia, prietenii, pot citi această rugăciune pentru el, în taina sufletului, sau la patul celui cuprins de neliniște. Chiar dacă nu va dormi din prima noapte, cu siguranță va fi mai liniștit și mai plin de nădejde în mila și ajutorul lui Dumnezeu. Numele lui Iisus Hristos risipește toate duhurile cele viclene și alungă tot răul de la cel suferind, dacă acesta este rostit cu credință.
Rugăciune pentru liniște
“Dumnezeule cel mare și lăudat, necuprins de gând și de cuvânt, care ai zidit pe om cu mâna Ta, țărână luând din pământ, și cu chipul Tău l-ai cinstit pe el. Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, împreună cu Părintele Tău cel fără de început, și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, arată-Te robului tău (N), și cercetează-l pe el, în suflet și trup, fiind rugat de Preacurata Născătoare de Dumnezeu, de sfintele puteri cerești, și de toți sfinții.
Dă robului Tău (N) somn de odihnă, somn trupesc, sănătate, mântuire și tărie sufletului și trupului. Și precum oarecând ai cercetat pe Abimeleh, robul Tău, la via Agripei, și i-ai dat lui somn mângâietor ca să nu vadă căderea Ierusalimului, și l-ai adormit pe el cu somn întăritor și iarăși l-ai sculat într-o clipă spre slava bunătății Tale.
Încă și pe sfinții Tăi, măriții șapte tineri i-ai arătat vestitori mărturiei arătării Tale în zilele lui Deciu împăratul prigonitor, pe care i-ai adormit în peșteră 372 de ani, și ca niște prunci ce se încălzesc la sânul maicii lor n-au suferit nici o stricăciune, spre lauda și slava iubirii Tale de oameni și spre arătarea și adeverirea nașterii noastre de a doua și a Învierii tuturor.
Însuți, dar, iubitorule de oameni Doamne, vino și acum, cu pogorârea Sfântului Tău Duh, și cercetează pe robul Tău (N), și-i dăruiește sănătate și liniște, pentru că de la Tine este toată darea cea bună, și tot darul cel dumnezeiesc. Că Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă și mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună și Părintelui Tău celui fără de început, și Prea Sfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și în vecii nesfârșiți, amin.“