Rugăciune pentru MÂNTUIREA sufletului

Rugăciune de Mântuire

Creștinul învață, pe măsură ce se lovește de greutățile vieții, că depinde în totalitate de Dumnezeu. Deși a fost înzestrat cu libertate de mișcare, de gândire și de alegere, el nu poate nimic singur, fără ajutorul lui Dumnezeu. Fără purtarea de grijă și harul lui Dumnezeu, omul nu poate spori în viață, în virtuți și în înțelepciune.

Rugăciune de Mântuire
Rugăciune de Mântuire

Orice om trebuie să aibă ca scop în viață mântuirea sufletului său, care este mai scump decât orice bunuri și decât toată lumea. “Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”, ne întreabă Mântuitorul Hristos (Marcu 8, 36-37).

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă. (Matei 6, 33) Așa ne sfătuiește Domnul să facem, tocmai pentru a nu fi prinși în vâltoarea grijilor vieții, în deznădejde, mândrie, egoism, lăcomie, și alte patimi care ne pot costa sufletul. Trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu tot timpul, prin rugăciune, pentru a ne izbăvi de ispite, de necazurile care ne vin de pe urma păcatelor, pentru a ne curăța sufletul și a dobândi viața veșnică.

Nu este de ajuns să ne rugăm, ci trebuie să și lucrăm, să începem de la cele mai mici gesturi, să ne curățim viața și modul de a gândi, de a vorbi, de a ne mișca și de a relaționa cu cei din jur.

Rugăciune pentru mântuire

Doamne, Dumnezeul meu, cred întru Tine, dar mă rog Ție, întărește-mi credința, sporește-mi dragostea, fă-mi pocăința să prisosească. Povățuiește-mă cu înțelepciunea Ta, călăuzește-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu pute¬rea Ta.

Ție îți închin, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferințele mele, și voiesc să mă supun voii Tale.Te rog cu umilință, luminează-mi mintea, întărește-mi voința, curățește-mi trupul și sfințește-mi sufletul.

Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curățesc de greșelile trecute, să biruiesc ispitele viitoare și să lucrez cuvenitele virtuți. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de râvnă pentru binele aproapelui și de defăimare a deșertăciunilor lumești. Dăruiește-mi să am dragoste către toți, să fiu credincios prietenilor și iertător vrăjmașilor mei.

Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta și a dobândi mântuirea. Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să biruiesc cele șapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor.

Să biruiesc adică mândria, prin smerenie creștinească; iubirea de argint, prin milostenie; invidia, prin dragoste și bucurie pentru binele aproapelui; desfrânarea, prin înfrânare și curăție; lăcomia, prin cumpătare; mânia, prin răbdare; lenea, prin bărbăţie creștinească. Asemenea să biruiesc și toate celelalte păcate și patimile ce izvorăsc din acestea.

Dăruiește-mi, Doamne, virtuțile creștinești: credința, nădejdea și dragostea. Fă-mă înțelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri și smerit în toate. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare-aminte la rugăciuni și în biserică, cumpătat la masă, grabnic la împlinirea datoriilor și statornic în hotărâri.

Doamne, insuflă-mi grija de a avea totdeauna conștiință dreaptă, înfățișare cuviincioasă, vorbire folositoare și purtare în bună rânduială.

Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătățile pământești, și cât de mari sunt cele cerești. Cât de scurt este timpul acestei vieți, și cât de nemărginită este veșnicia. Ajută-mă să fiu totdeauna gata de moarte și să mă cutremur de judecata Ta, să scap de chinurile cele veșnice și să dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *