Despre spovedania adevărată – Părintele Arsenie Boca

Spovedania este una din tainele cele mai mari şi mai importante ale bisericii. Este singura şansă a omului de a fi iertat şi dezlegat de păcatele pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte zi de zi, cu fapta, cu gândul şi cu cuvântul.

Toţi greşim înaintea lui Dumnezeu şi nimeni nu este fără de păcat. Cei mai mulţi dintre noi nu ştim însă ce înseamnă spovedania adevărată. 

Despre spovedanie

Despre spovedanie

Părintele Arsenie Boca ne sfătuieşte cum trebuie să ne spovedim pentru ca omul lăuntric din noi să se smerească şi să primească iertare şi vindecare de la Dumnezeu.

“Nu iubesc pe Dumnezeu”

În primul rând, omul trebuie să îşi întoarcă privirea către sufletului său şi să cerceteze cu atenţie starea faptelor şi simţurilor sale.

Și de va privi cu sinceritate, va descoperi că nu-l iubeşte pe Dumnezeu. Ci mai curând se va găsi plin de mândrie şi de iubire de sine.

„Eu nu-L iubesc pe Dumnezeu – căci dacă L-aş fi iubit, m-aş fi gândit mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii.

Dimpotrivă, eu mă gândesc mai mult la cele pământeşti, iar gândurile despre Dumnezeu constituie o greutate, o urâciune şi o uscăciune.

Departe de a mă desfăta în rugăciune, eu simt o greutate tocmai în timpul în care mă rog, mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina lenevirii şi sunt gata să mă apuc cu mai multă plăcere de orice fel de alt lucru mai mărunt, numai ca să pun capăt rugăciunii.

În ocupaţiile şi vorbirile despre lucrurile nefolositoare, eu sunt treaz. Nevrând să ascult despre Dumnezeu, caut să trec mai repede la discuţiile care măgulesc patimile şi caut cu ele să-mi satisfac dorinţa de a dobândi mai multă cunoştinţă de ştiinţele lumii, de pildă în ştiinţele economice”. 

“Nu iubesc nici pe aproapele”

În al doilea rând, cel care caută să descopere starea sa lăuntrică reală, va descoperi că nu iubeşte pe aproapele, ci mai curând este veşnic preocupat de propria lui persoană.

„Nu am dragoste către aproapele şi nu jertfesc nici măcar liniştea mea pentru binele lui. Dacă l-aş fi iubit ca pe mine însumi, atunci nenorocirea lui m-ar durea şi pe mine, iar fericirea lui m-ar umple de fericire şi pe mine.

Dar eu ascult cu mai multă curiozitate povestirile privitoare la nenorocirile aproapelui, şi chiar găsesc o plăcere în toate acestea.

Eu nu acopăr cu dragostea faptele cele rele ale fratelui meu, ci le răspândesc.

Văzându-i bunăstarea şi fericirea lui, nu mă bucur ca şi cum ar fi şi ale mele proprii, ci dimpotrivă, ele stârnesc în inima mea un fel de invidie şi dispreţ.”

“Nu cred în viața veșnică”

În al treilea rând, sufletul care se pregăteşte de spovedanie trebuie să vadă în sine prototipul omului necredincios, care nu crede cu toată convingerea în Hristos şi în viaţa veşnică.

„Nu cred în nimic din cele ce ţin de religie, nici în nemurire, nici în Evanghelie. Un simplu gând despre nemurire m-ar fi îngrozit, ci dimpotrivă, eu sfârşitul vieţii de aici îl socotesc ca un fel de margine a existenţei mele.

Chiar dacă zic că eu cred în nemurire, o zic numai din gură, iar inima mea rămâne departe de credinţa puternică în viaţa cea veşnică.

Şi chiar dacă din când în când mai citesc din Cuvântul Domnului, aceasta o fac fie dintr-o necesitate, fie din curiozitate ştiinţifică şi de aceea nu mă pot adânci cu cea mai mare luare aminte în duhul Evangheliei.

Simt mai degrabă cum mă cuprinde o lipsă de interes, ca şi cum aş fi în faţa unei cărţi obişnuite, şi chiar aş schimba-o cu orice fel de carte lumească în care găsesc mai multă plăcere şi multe subiecte pline de interes”.

“Sunt mândru, lipsit de credință și iubitor de mine însumi”

În ultimul rând, la o privire mai adâncă asupra lăuntrului nostru, cu toţii vom descoperi păcatul mândriei şi al iubirii de sine.

„Mă văd mândru, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urâtor de aproapele. Deşi în afară arăt o oarecare smerenie, totuşi mă socotesc în faţa altora cel mai desăvârşit.

Văzând în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, sau să mă dau mare în faţa altora. Dacă observ la mine un neajuns, caut să-l acopăr cu aparenţe.

Mă supăr pe cei ce nu mă respectă, mă laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mă bucur de nenorocirea vrăjmaşilor mei.

Într-un cuvânt, eu fac din mine un ideal în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate fie plăcere pentru simţuri, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele doritoare de desfătări”.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. multumim tot timpul Sfantului Parinte Monah Arsenie Boca-

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.